„Povestea soldatului” ispitit de diavol

Din când în când teatrele îşi mai amintesc de zestrea de aur lăsată moştenire de avangarda anilor 20 ai secolului trecut, când prin baletele ruse  ale lui Djaghilev arta spectacolului era provocată  la reformulări esenţiale.

Niciodată parcă pentru asta nu şi-au dat mâna atâţia creatori de geniu, fie ei muzicieni, pictori ori coregrafi, regizori sau interpreţi, transormând ochiul magic al scenei într-o lanternă fermecată cu mii de culori. Revizitarea acestui capitol fără reeditări ulterioare ( nu ştiu să avem în postomern fenomene asemănătaore) a fost mai mereu incitantă aşa încât nu putem decât să salutăm ideea Teatrului Odeon de a ne propune un moment inedit creat în jurul unui titlu precum Povestea soldatului de Igor Stravinsky.

Deşi în anii din urmă, respectiv prin 2006 această lucrare, considerată de autori iniţial cu caracter teatral (  pentru a fi citită, jucată, dansată ) a mai fost montată ( la Opera din Timişoara, de exemplu, dar şi la Bucureşti  cu Trio mozaic ) după ce prin 1968 la Iaşi , Dinu Cernescu dezgropa primul acest libret în spaţiul românesc, iată că ne mirăm iar de câte comori stau neumblate, deşi sunt atât de moderne şi ofertante.

La Teatrul Odeon, nu ştim cine a avut idee. Directoarea, Dorina Lazăr care şi-a adjudecat rolul naratorului, sau dirijorul Tiberiu Soare care cu cei 7 instrumentişti a exploatat celebritatea concertistică a partiturii.  Interpreţi străluciţi ai suitei camerale a lui Stravinski, tinerii de la pupitrele orchestrei de cameră alcătuite ad hoc, nu ne pot face totuşi să nu ne întrebăm de ce a preferat un teatru această variantă. Posibilă dar nu suficientă câtă vreme partitura are atâtea resurse  de creativitate în direcţia spectacolului, fiind în istoria ei chiar jucată ca atare, respectiv de cei doi sau trei actori indicaţi de autor, şi mai mulţi dansatori, în subordinea muzicii şi a instrumentiştilor .

Din locul ei plasat lateral, pe un scaun cu microfon, actriţa, singura, care are acum misiunea de a ne spune povestea soldatului, înregistrează cu siguranţă o performanţă, Fiindcă frazează muzical impecabil, dialoghează prompt cu orchestra şi joacă toate personajele din poveste. E, adică şi soldatul Joseph, întors în permisie acasă, în satul natal, şi dracul care-l ispiteşte furându-i vioara şi dându-i în schimb o carte de prezicere a viitorului. Ca odinioară în Faust, pactul se dovedeşte distrugător căci naivul ispitit se amăgeşte cu bogăţiile, cu iubirile trecătoare , abătându-se de la destinul lui omenesc care-i hărăzise bucurii pământeşti dar mai sigure.

Actriţa interferează în recitalul ei cu muzica lui Stravinsky pe care cunoscutul dirijor şi mica lui orchestră o redă cu virtuozitate dramatică, teatrală, punctând în interludii prelungite stările sufleteşti ale eroului sau  comentariile celorlalţi. E frumos !, e o ipostază concertistică demnă de Ateneul Român. Aici la teatru parcă ne-am fi dorit însă altceva. Un spectacol bineînţeles , mai ales că libretul lui Ramuz şi muzica însăşi au fost iniţial destinate unei asemenea creaţii complexe.

Pe aici pe la Odeon se derulează multe proiecte surprinzătoare. Lucru de apreciat. Uneori îndepărtarea de teatru ne face însă circumspecţi privind scopul lor fiindcă ne-am aştepta ca direcţia abordării acestora să fie dinspre teatru şi nu dinspre cei care vin către Odeon cu idei apropiate profilului lor artistic. Aşa dar multidisciplinaritatea e bună dar  nu până la a anula sensul unei instituţii de spectacol. Revenind la seara selectă a avanpremierei  şi la Povestea soldatului de Igor Stravinsky, de la Teatrul Odeon să mai spunem că temele majore ale acestei lucrări au trăit prin tratarea muzicală sui generis prin care compozitorul şi-a confirmat odată în plus originalitate , aşa încât închizînd ochii din când în când ne-am aflat chiar pe urmele aventurii soldatului ai cărui pasi măsuraţi obsesiv de cadenţa muzicii ne-au urmărit şi la ieşirea din sală.