Teatru

articolul anterior articolul urmator

Prea mult

1
4 Feb 2014 11:06:41
Mircea Morariu
Scenă din „Woyzeck în Transilvania“, inspirată de Georg Büchner, în regia lui Marcel Ţop
Scenă din „Woyzeck în Transilvania“, inspirată de Georg Büchner, în regia lui Marcel Ţop

E în afara oricărui dubiu că laconismul figurează printre principalele însuşiri ale dramei „Woyzeck“. Poate că tocmai el e cel ce îi garantează modernitatea. El e cel ce face ca piesa neterminată a lui Georg Büchner să fie deopotrivă un text straniu şi provocator ce îţi dă sentimentul că, oricât de atent ai fost atunci când l-ai citit sau l-ai recitit, ceva totuşi ţi-a scăpat şi că o nouă lectură este oricând binevenită.

Nu-i mai puţin adevărat că acelaşi laconism poate lesne să înşele, favorizând impresia că ne aflăm în faţa unei piese cu personaje multe ‒ 21 la număr ‒ şi acţiuni puţine, cu o desfăşurare previzibilă şi lineară şi cu un deznodământ inclus în chiar începutul scrierii, aşa încât un alt final decât al rezolvării prin moarte e cu desăvârşire exclus. Alcătuirea însăşi a textului din secvenţe bine delimitate, consumate în spaţii net determinate, dar şi puţinele surprize la nivelul epicului pot lăsa impresia de monotonie.

Mă tem că tocmai acest laconism conjugat cu alcătuirea secvenţială a textului au fost de natură să îl înşele pe un spirit altminteri pătrunzător precum cel al lui Albert Camus care socotea undeva că „tragedia este ambiguă, drama simplistă“. Marele scriitor nu a observat palpitul vulcanic, exploziv ce se ascunde dincolo de aparenţe.

Scenă din „Woyzeck în Transilvania“, inspirată de Georg Büchner, în regia lui Marcel Ţop

Sunt absolut convins că laconismul în chestiune a fost sesizat şi de Marcel Ţop, regizorul spectacolului satmărean şi că el a fost cel ce i-a stimulat imaginaţia. Laconismul l-a provocat să însceneze un spectacol ce are drept punct de plecare piesa lui Georg Büchner, dar care se îndepărtează binişor de aceasta. De fapt, nu binişor, ci multişor. Laconismul nu a fost însă doar sesizat şi exploatat. Din păcate, el l-a şi înşelat pe directorul de scenă Marcel Ţop care a plănuit să exploateze blancurile, să le expliciteze, să le umple, să clarifice totul în cele mai mici detalii, să realizeze anamneze, să completeze secvenţele, să le înmulţească. Mă tem că regizorul a mers însă mult prea departe în dorinţa lui de a coopera cu Georg Büchner încât a cam rătăcit cărarea. Marcel Ţop a căzut în greşeala de-a opune prea multă vorbărie laconismului, de-a asocia vorbăriei culori tari, ţipătoare şi înţepătoare, totul completat cu un grotesc nepermis de des scăpat de sub control.

Altfel spus, mă tem că regizorul a uitat de simţul măsurii, dar şi de bunul obicei de-a se mai uita din când în când la ceas. Aşa au apărut în spectacol lungimile, plăcerea de a sublinia îngroşările, supradozele de caricaturizare (vizibile în felul în care au fost conturaţi scenic cei trei ofiţeri, tamburul major şi cei trei doctori). În felul acesta drama, de un expresionism „avant la lettre“, s-a metamorfozat, la un moment dat, în comedie, o comedie în care s-au insinuat, din păcate, şi mult prea numeroase, lăbărţate delicte de gust.

Marcel Ţop a localizat întreaga poveste în Nordul Transilvaniei, în Ţara Oaşului. În completările aduse textului a făcut vorbire despre condiţia deloc de invidiat a românilor în contextul Imperiului Austro-Ungar. Care imperiu fiind unul al nedreptăţii şi al inechităţii sociale, nu s-a arătat deloc generos nici cu ungurii săraci, de unde relaţia de frăţietate dintre Isidor Mitru al Voiţecului şi tovarăşul lui de suferinţă, András. Ceva-ceva din desfăşurarea montării te duce cu gândul şi la Transilvania ca parte a Mittel Europei. De aici, din această intenţie a directorului de scenă, şi-au făcut loc, probabil, tot felul de inserturi muzicale amestecate, nu ştiu şi cât de utile, repertoriul trecând cu nonşalanţă de la „O sole mio“ la „Valurile Dunării“ şi „Cielito lindo“. Şi ca oferta sonoră să fie completă, s-a mai adăugat o consistentă porţie de cântece şi dansuri ţigăneşti asezonată, „pour la bonne bouche“, cu o incursiune în deformările comportale de notorietate ale respectivei etnii.

Scenă din „Woyzeck în Transilvania“, inspirată de Georg Büchner, în regia lui Marcel Ţop

Directorul de scenă nu s-a mulţumit însă cu atât. A intenţionat să facă din spectacol un studiu antropologic scris în limbaj teatral. Şi ca studiul să fie cât mai convingător cu putinţă, Marcel Ţop a plasat totul într-o matrice folclorizantă, cu multă muzică autentică. Dar şi cu versuri neautentice, inventate, dorite a fi de comentariu şi de completare a poveştii, împreună cu multe dansuri. Atât de multe au fost şi cântecele, şi dansurile încât spectacolul nu a putut să evite pericolul de a se transforma într-un supradimensionat album de etnografie şi folclor.

Nici asta nu i-a fost suficient regizorului. Marcel Ţop, neoprit de nimeni şi de nimic, a mers încă şi mai departe, atât de departe încât şi-a propus, conform propriei mărturii publicate în caietul-program al spectacolului, să facă din „Woyzeck“-ul Teatrului de Nord „povestea alegorică a est-europeanului zvârlit cu forţa, cu nevastă, căţel şi purcel în Comunitatea Europeană“. O comunitate ce se dovedeşte ostilă, nivelatoare, defel dornică să cultive şi să încurajeze individualităţi, ci, dimpotrivă, programată să uniformizeze şi să anihileze personalităţi şi specificităţi etnice.

Credeaţi că regizorul s-a oprit aici? Nici vorbă. Pus pe fapte mari şi pe construcţii grandilocvente, Marcel Ţop a forţat şi mai vârtos limitele partiturii, dar şi specificul personajului principal, ambiţionând să îl plaseze, aşa după cum ne înştiinţează în înceţoşata lui expunere de intenţii, în vecinătatea prinţului Mîşkin, a Meşterului Manole, a ciobanului din Mioriţa, a lui Zorba Grecul.

Nu a fost oare prea mult? După părerea mea, a fost. Drept pentru care montarea mi s-a părut lungă, compozită, dezordonată, încărcată, barocă, excesivă, cu o arhitectură nelegată. Tăcerea, şi ea invocată de Marcel Ţop, a sosit cu multă, cu exasperantă întârziere.

Vina actorilor din distribuţie, mulţi la număr, destui înzestraţi pentru rolurile din scrierea lui Büchner, e că nu l-au tras de mână pe regizor, că nu i-au spus cât se poate de colegial că acesta nu e ultimul lui spectacol, că tânăr fiind mai are timp să arate ce ştie şi ce poate şi cu alte ocazii. La fel cum şi ei mai au planuri de viitor şi că biografia lor artistică nici nu începe, dar nici nu se încheie cu „Woyzeck Transylvania“. La fel cum nici istoria de 45 de ani a Secţiei române a Teatrului de Nord din Satu Mare nu se termină defel cu acest spectacol.    
 

Teatrul de Nord din Satu Mare-Secţia română- WOYZECK ÎN TRANSILVANIA după Georg Büchner;

Spectacol realizat în colaborare cu: Casa Orăşenească de Cultură din Negreşti Oaş şi Muzeul Satului din Negreşti Oaş;

Regia artistică: Marcel Ţop;

Scenografia: Anca Cernea;

Cu: Radu Botar, Dorin C. Zachei, Tibor Székely, Vasile Blaga, Vlad Mureşan, Cristian Iorga, Cosmin Domnişan, Sergiu Tăbăcaru, Andrei Stan, Alexandra Odoroagă, Carol Erdös, Valeriu Doran, Rora Demeter, Ioana Cheregi, Andreea Mocan, Anca Dogaru, Sorin Oros, Lidia Cuteanu, Dorina Nemeş, Alina Negrău, Pfeiffer László, Ioan Danciu;

Cu participarea extraordinară a solistei de muzică populară Maria Tripon;

Muzicanţi: Vasile Solomon, Ioan Rus, Szabo Vincze, Ghereben Ioan;

Data premierei: 24 ianuarie 2014.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

marcel top
9.02.2014, 16:10:16

Am primit si primesc cu deschidere si receptivitate opinia dvs.,ca orice opinie care imi este adresata,in ce priveste spectacolul Woyzeck Transylvania.Totusi, nimic despre actorii din distributie?Doar ca nu m-au tras de maneca,ca nu mi-au deschis ochii mari si baroci!?:) Drept pentru care cronica dvs.imi pare, ca sa va citez, "lungă, compozită, încărcată, barocă, excesivă", prin atentia acordata exclusiv regiei.Da,asa e,actorii sunt multi dintre ei inzestrati pentru Buchner, tocmai datorita acestui fapt cred ca ar fi meritat o minima atentie.Ati fost extrem de laconic si as zice expeditiv in ce ii priveste.M-as bucura sincer si v-as aplauda public, la scena deschisa, daca ati publica un articol despre evolutia lor in acest spectacol. Pana atunci va salut oseneste:Laude-sa!...Si comunitar:Je vous remercie beaucoup et pas de probleme et je vous dit à la prochaine fois.

Modifică Setările