Prin Teatrele maghiare din România

Comentez, în cele ce urmează, spectacole produse de două dintre cele mai valoroase instituţii de spectacole de limbă maghiară din România - Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe şi Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara.

1. O posibilă schimbare de paradigmă

Liliom, personajul principal din piesa omonimă a lui Molnár Ferenc, este numele „de scenă”, sau mai corect spus „de bâlci” ori „ de Carusel”, al unui tânăr ce îşi câştigă existenţa ca animator într-un parc de distracţii frecventat de tot felul de oameni cu bani puţini şi visuri multe.

Endre, adică Liliom, este un bărbat frumos, e iubit de femei, profită de asta, acceptă câteodată chiar să fie întreţinut de ele. Le seduce cu voluptate, e complet nepăsător la ceea ce lasă în urmă. E vagabond, e absolut indiferent când vine vorba despre ziua de mâine. Are însă uneori crize de demnitate. Refuză, de pildă, şantajul sentimental şi financiar al patroanei bâlciului, doamna Muskát, dar se căsătoreşte pe neaşteptate cu o tânără oarecare pe nume Juli, cunoscută cu totul întâmplător, după ce află că aceasta aşteaptă un copil. Va fi pe mai departe rebel, vagabond, îşi va brutaliza soţia, va intra în tot felul de „afaceri” şi „combinaţii” periculoase, spre a-şi asigura lui şi familiei sale supravieţuirea. După una dintre ele la sfârşi în cel mai penibil mod.

Arta lui Molnár Ferenc, acelaşi scriitor căruia îi datorăm unul dintre cele mai frumoase romane despre adolescenţi - Băieţii din strada Pál -, constă în capacitatea de a urmări în piesă cu minuţie, cu atenţie la nuanţe, povestea vieţii unui „ anti-erou”, a unui „revoltat”, a unui „tânăr furios” avant la lettre. Dar şi de a surprinde imaginea unei lumi marginale, de mâna a doua. Lumea menajerelor, a strungarilor, a portarilor cu fireturi de la marile hoteluri. Care cred, de fapt, se autoamăgesc că viaţa e frumoasă dacă se duc duminica la bâlci, se dau cu montagne russe, ascultă cu încântare arii din operete pentru ca a doua zi să o ia de la capăt. Muncind pentru câţiva bănuţi.

Există de altfel, o întreagă literatură dramatică a începutului secolului al XX lea preocupată de această lume, cu oameni ce nutresc aspiraţii, dar, fiindcă nu şi le pot împlini, se auto-iluzionează. Cel mai bun exemplu în acest sens e o consistentă parte a dramaturgiei lui Ödön von Horváth, printre care şi piesa Kasimir şi Karoline. Pe care a montat-o în anii de început de carieră regizorul Bocsárdi László, acelaşi căruia îi datorăm şi noua versiune a spectacolului cu piesa lui Molnár Ferenc de la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe.

Nu întâmplător şi nu exclusiv de dragul amintirii ori al istoriei teatrale am pomenit despre Kasimir şi Karoline. Ci pentru faptul că montarea de acum cu Liliom este într-un fel surprinzătoare pentru cei cât de cât familiarizaţi cu poetica creaţiei şi metoda regizorală a lui Bocsárdi László.

Spectacolul de acum cu Liliom surprinde, în primul rând, prin durată (nu mai mult de două ore, fără pauză, puţin prin raportare la alte montări ale aceluiaşi director de scenă), prin concentrare dramaturgică (dramaturgia: László Béata Lidia), prin atitudinea destul de radicală faţă de text. Se operează nenumărate reduceri şi în prima parte a textului lui Molnár Ferenc, aceea care detaliază aventurile terestre ale lui Liliom, însă cel mai drastic se dovedeşte regizorul atunci când vine vorba despre partea a doua. Cea care se petrece în Ceruri, dar şi când lui Endre/Liliom i se dă voie ca după 16 ani să revină pe Pământ spre a-şi vedea fiica, de felul în care se va comporta în acele zile urmând să i se decidă soarta. Va merge în Paradis sau în Infern.

Acţiunea primei părţi este mutată în anii ’60 ai secolului al XX lea, în perioada flower power, de unde şi felul în care au fost concepute costumele de Kiss Zsuzsanna. Decorul creat de Bartha József, o construcţie metalică etajată, este relevant pentru stilul economicos al acestui creator, creând deopotrivă condiţiile pentru a se aduce pe scenă o orchestră de coarde (Fazakas Albert, Gáspár Csaba, Gáspar Csaba, Györgybiro Apor) care interpretează live muzica de scenă. Iarăşi un fapt cvasi-neobişnuit de vreme ce unele dintre spectacolele mai vechi ale lui Bocsárdi László, (desigur nu şi minunatul Clasa noastră de la Teatrul Naţional din Cluj) aproape că ignorau cu totul ilustraţia muzicală.

Din distribuţia spectacolului mi-au reţinut atenţia câteva nume. Desigur, în primul rând, interpretul rolului principal, Mátray László, care face din Liliom necondiţionat un dur. Mai întâi în comportamentul său faţă de alţii, în a doua parte faţă de sine. Mi-au mai plăcut Benedek Agnes, interpreta lui Mari, prietena „ajunsă” a lui Juli (Vass Zsuzsanna), Nagy Alfred (Hugo), necondiţionat Pálffy Tibor (Ficsuri), Gajzágó Zsuza, într-un rol de coloratură încărcată (Doamna Mukat), Nemes László, Szakács László. Ceea ce nu înseamnă că ceilalţi componenţi ai distribuţiei nu îşi fac riguros datoria, dovedind încă o dată că profesionalismul e la el acasă la Teatrul „Tamási Áron”. 

Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe- LILIOM de Molnár Ferenc; Regia: Bocsárdi László; Dramaturgia: László Beata Lidia; Decoruri: Bartha József; Costume: Kiss Zsuzsana; Conducerea muzicală: Boros Csaba; Cu: Mátray László, Vass Zsuzsanna, Benedek Ágnes, Pálffy Tibor; Nagy Alfred, Gajzágo Zsuzsa, Bezsán Noémi, Rácz Endre, Diószegy Attila, Nemes Levente, Szakács László, Erdei Gábor, Derzsi Dezsö, Konyai-Üto Bence şi Fazakas Albert, Gáspár Csaba, Gáspar Csaba, Györgybiro Apor (orchestra); Data reprezentaţiei: 18 decembrie 2016

2. Shakespeare - un risc asumat

Iată că apar şi primele ecouri ale anului Shakespeare. Printre ele, spectacolul intitulat Shakespeare, Sonetul 66, montat la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara de regizorul sârb Kokan Maldenovič. Cunoscut familiarilor acestei instituţii de spectacol datorită felului remarcabil în care a pus în scenă, în urmă cu vreo doi ani, Opera cerşetorilor.

Cadrul, structura de rezistenţa, elementul la care se raportează dramaturgia dinamică a montării de acum (o semnează Góli Kornélia) este dat de excepţionalul Sonet 66. Unul dintre cele mai cunoscute, mai frumoase, mai pline de substanţă, mai plurivalent, mai încărcat de semnificaţii din lirica marelui Will. El oferă ocazia unui ambiţios proiect de prezentare concentrată, în nici mai mult, nici mai puţin de 66 de minute, cronometrate la vedere, a câtorva dintre cele mai percutante scrieri dramatice shakespeariene.

Spectacolul gândit de Kokan Mladenovič este unul rotund, cu prolog şi epilog. Vedem pe scenă şi la început, şi la sfârşit toţi interpreţii – cred că distribuţia îi cuprinde pe toţi componenţii de azi ai trupei Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara- şi recunoaştem fie câte un personaj, fie cât un fragment sau, mă rog, un detaliu de costum (autoare - Tatjana Radišič) gata-gata să ne aducă aminte de universul creaţiei dramatice a ilustrului dramaturg. Un efeb care face selfie cu un telefon mobil, un cap de măgar, nobili, complotişti ori surghiuniţi, nebuni, clovni, regi obsedaţi de păstrarea, chiar cu preţul unor crime, a coroanei ori tineri având în mână câte un craniu. Din podul scenei sunt aruncate frânghii care sugerează spânzurători (decorul - Marija Kalabič). Ascultăm emoţionaţi magnificul Sonet 66, rostit în limba engleză, cu patetism nedisimulat, de bună calitate, de actorul Balász Attila.

După care cronometrul se pune în funcţiune, iar timp de 66 de minute este reluat, vers cu vers sonetul, fiecăruia dintre versuri încercându-i-se a i se găsi reflexe, ilustrări în opera dramaturgică a lui Shakespeare, toate transpuse în contemporaneitate. Actorii Aszalos Géza, Balász Attila, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emilia, Csata Zsolt, Eder Enikö, Horváth Anna, Kiss Attila, Kocsárdi Levente, Lörincz Rita, Magyari Etelka, Mátrai Lukács Sándor, Mátyas Zsolt Imre, Molnár Bence, Molnos András Csaba, Simó Emese, Tar Mónika, Tokai Andrea interpretează, îmbogăţesc, aduc în contemporaneitate temele principale- tema morţii, tema iubirii, tema puterii- din creaţia lui William Shakespeare, aşa cum se regăsesc ele în scrieri celebre, precum Othello, Richard III, Macbeth, Visul unei nopţi de vară, Romeo şi Julieta.

Replicile sunt rostite îndeosebi în limba engleză (aici fiecare dintre interpreţi se descurcă lingvistic după propriile puteri), sunt acompaniate de mişcare, de coregrafie ( autor - Andreja Kološevič), de comentariu muzical (compozitor - Irena Popovič), de muzică live (îi menţionez îndeosebi pe actorii Molnos András Csaba şi Eder Enikö). Sonetul ne este reamintit din când în când, ba chiar avem parte despre o replică peste secole a lui, replică scrisă într-un limbaj mai colorat, mai specific vremii noastre, rostită şi tupeist, şi şmecher, şi şăgalnic, şi cu forţă, şi complice, adică exact cum trebuie de tânărul actor Csata Zsolt.

Când cele 66 de minute planificate au trecut şi cronometrul s-a oprit urmează epilogul, urmat de ­intrarea în civilie a interpreţilor. Marcată prin renunţarea la unele elemente de costum ori de recuzită.

Cele două spectacole de premieră au fost mai mult decât bine primite de publicul timişorean prezent în sală. Urmează însă spectacolele obişnuite, adevărata probă de rezistenţă a montării. Derivată din curajul asumat de întreaga echipă de creatori care mizează pe un public familiarizat cu universul shakespearian.

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara- SHAKESPEARE, SONETUL 66- după Shakespeare- Regia- Kokan Maldenovič -Coregrafia- Andreja Kološevič -Compozitor- Irena Popovič- Dramaturgia- Góli Kornélia- Decorul- Marija Kalbič- Costumele- Tatjana Radišič- Asistent regie- Szerda Zsófia- Cu- Aszalos Géza, Balász Attila, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emilia, Csata Zsolt, Eder Enikö, Horváth Anna, Kiss Attila, Kocsárdi Levente, Lörincz Rita, Magyari Etelka, Mátrai Lukács Sándor, Mátyas Zsolt Imre, Molnár Bence, Molnos András Csaba, Simó Emese, Tar Mónika, Tokai Andrea- Data premierei- 12 ianuarie 2017