„Profu` de religie”, la FNT 2014. Extrem - contemporan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Extrem contemporană, dar nu extrem-extrem contemporană e piesa „Profu’ de religie” scrisă de Mihaela Michailov şi montată de Bobi Pricop în versiune scenică şi scenografie proprie la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Am fi avut de-a face cu o piesă extrem-extrem contemporană dacă Profu’ de religie ar fi fost concentrată asupra dezbaterii rosturilor şi conţinutului orelor de religie din programa şcolară. Dacă în piesă s-ar fi încercat soluţionarea sau măcar abordarea falsei dileme dacă aceste ore trebuie consacrate studierii istoriei feluritelor religii ori catehizărilor pe faţă. Profu’ de religie e doar o piesă extrem-contemporană fiindcă propune o dezbatere defel scorţoasă despre ce înseamnă adevărul, despre relativitatea lui, despre denaturarea la care e supus din felurite motive, unele deloc „ortodoxe”. Dar şi despre probleme şcolii, ale societăţii, ale relaţiilor interumane. Totul adaptat realităţilor lumii de azi. O lume a controverselor de tot felul, a zvonisticii televizate, un univers viciat în care ştirea tv şi talk-show-ul pe teme zise de actualitate au luat locul „gurii satului”.

Piesa Mihaela Michailov are la bază trei elemente constitutive. Cel mai consistent e reprezentat de cele nouă scene în care, după modelul bulgărelui de zăpadă, e întoarsă pe toată feţele povestea unei eleve pe nume Mara care pretinde că ar fi fost mângâiată pe genunchi, dar şi ceva mai sus de profesorul ei de Religie. Modelul sau metoda e, după cum spuneam, a bulgărelui de zăpadă, iar povestea şi soluţionarea ei seamănă teribil cu aceea utilizată de George Topârceanu în celebra poezie În jurul unui divorţ. Pentru că, în final, cea mai mirată de dimensiunile naţionale dobândite de pretinsul incident e chiar generatoarea poveştii, Mara.

Cel de-al doilea element e reprezentat de recursul la citarea unor fragmente din jurnalul Marei, fragmente care arată cât de tulbure e povestea şi cât de mare jocul cu faptele şi cu detaliile lămuritoare în însăşi mintea pretinsei victime a unei incerte agresiuni.

Un al treilea element constitutiv e furnizat de reproducerea unor extrase care mai de care mai fantasmagorice dar, din câte se pare, cât se poate de autentice, din manualele şcolare de Religie în uz. Recursul la ele nu e justificat decât parţial de cursul acţiunii. La mijloc e, mai degrabă, necesitatea de a aduce argumente suplimentare întru întărirea gradului de atractivitate a titlului piesei. Căci, la urma urmei, de atentat la pudoare şi de recurs la tactici nepermise ar fi putut fi acuzat, aşa cum este acuzat în piesă, orice profesor, de orice specialitate, titular al oricărei discipline. Tot la fel cum capitole tembel redactate se pot găsi în mai toate manualele de care se slujeşte azi şcoala românească, atunci când le are şi pe acelea.

image

În spectacolul viu, interesant, cu mult umor, cu miză, atent condus de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, regizorul Bobi Pricop nu pare din cale afară de preocupat de exacerbarea unei posibile satire anti-religioase. Nu îi cere actorului Marian Politic, între altele, interpret al profesorului, să facă din personajul lui un nou Tartuffe, tot la fel cum nici Dragoş Măceşanu nu e excesiv de „iezuit” atunci când îl joacă pe Purtătorul de cuvânt al Bisericii. Interesul lui Bobi Pricop se concentrează asupra studierii strategiilor de manipulare şi de colportaj ca şi asupra felului în care acestea contribuie la denaturarea masivă a realităţii. De la relativitatea conceptului însuşi de adevăr se ajunge, prin conjugarea unor numeroşi factori de persuasiune, la chiar subminarea acestuia.

Bobi Pricop a asigurat o personalitate, o existenţă şi o relevanţă aparte fiecăreia din cele nouă secvenţe principale ale montării. Semnalate ca atare prin notarea lor şi a personajelor pe o tablă neagră ce constituie principala piesă componentă a decorului semnat de acelaşi Bobi Pricop. În această operaţiune, regizorul i-a avut aliaţi de nădejde pe cei cinci componenţi ai distribuţiei. Care fiecare interpretează mai multe roluri. Roluri cărora cu toţii le asigură relevanţă.

Astfel, Marian Politic îl joacă foarte bine nu doar pe sărmanul profesor de religie pe capul căruia s-au abătut tot felul de nenorociri, ci şi pe prezentatorul insinuant al unui jurnal de ştiri, dar şi pe moderatorul încă şi mai puţin imparţial al unui talk show pe teme sociale de actualitate. Dragoş Măceşanu e ba Bogdan, colegul de clasă al Marei, ba un nonconformist profesor de sport foarte atent la „stilistica” zvonurilor, ba deja amintitul Purtător de cuvânt. Romaniţa Ionescu o joacă pe timorat-complexata Mara, de la zicerile căreia porneşte toată tărăşenia, ba pe telegenică doamnă psiholog, ba regulamentar îngrijorata mamă a Marei, ba pe o avântată prezentatoare tv.

image

Cătălin Vieru e savuros când îl joacă pe Andrei, inocentul elev purtător de aparat dentar, şi la fel de plin de surprize atunci când îi interpretează pe implicatul diriginte, pe exaltata Mamă ori pe un alt prezentator tv. În fine, Raluca Păun e la crème de la crème în toate ipostazele în care poate fi văzută pe parcursul celor mai puţin de 80 de minute cât durează spectacolul. Raluca Păun e excelentă în Anca, fetiţa supraponderală cu frică de Dumnezeu, în mama de familie, femeie din popor şi întruchipare olteană a republicanei de la Ploieşti, în Profa de română şi în vulcanica prezentatoare de televiziune.      


Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova- PROFU’ DE RELIGIE de Mihaela Michailov;

Versiunea scenică, regia, scenografia, coloana sonoră: Bobi Pricop;

Cu: Marian Politic, Dragoş Măceşanu, Romaniţa Ionescu, Cătălin Vieru, Raluca Păun;

Data reprezentaţiei: 28 octombrie 2014

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite