Răsfăţ de teatralitate

Interesantă sugestia lui Andrzej Žurovski din cartea „Citindu-l pe Shakespeare” (Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, Bucureşti, 2010). Cel ce ne pofteşte să începem câteodată de la sfârşit lectura unor piese shakespeariene. Dacă o vom urma, şi iată că o facem, ne vom reaminti, desigur, că Regele Lear nu se sfârşeşte altfel decât cu un strigăt în noapte.

Acel strigăt ce marchează ieşirea finală din ceea ce a însemnat „noaptea vieţii”, îndată instalată după ce Lear a luat decizia de a-şi împărţi împărăţia lui Regan, lui Goneril, dar şi Cordeliei, şi trecerea pentru eternitate în „noaptea vieţii”. O hotărâre ce a stârnit atâtea necazuri pentru sine, dar şi pentru Cordelia, fata cea onestă. Şi cel puţin la fel de multe şi chinuitoare întrebări cărora nici azi exegeza  shakespeareană, altminteri cum nu se poate mai bogată, nu a putut să le ofere răspunsuri socotite de toţi a fi definitive.

Da, sunt numeroase nopţile la Shakespeare, aşa cum just constată George Banu în caietul-program al spectacolului În inima nopţii-Episodul Lear. Montat la Teatrul „Regina Maria” din Oradea de regizorul Gavriil Pinte, pe un scenariu propriu în intimitatea căruia e concentrată, uneori chiar povestită sau explicitată, celebra piesă shakespeareană. Pe alocuri completată şi astfel indirect comentată, cu inserţii mai degrabă prelucrate decât aidoma citate din exegeza critică semnată de Monique Borie şi George Banu, dar şi cu inserţii folclorice. Acestea intenţionând, pesemne, să ne reamintească că „povestea regelui bătrân ce îşi împarte regatul celor trei fiice, povestea grandioasă a suferinţelor omeneşti la vârsta înţelepciunii, cea din urmă încercare de a împăca omenirea sau regatul, cea din urmă nesocotinţă a unui rege, au fost toate şi într-o piesă veche Leir”. Aşa cum ne reamintea demult, dar într-o carte mereu actuală (Shakespeare), Haig Acterian. Dar şi, posibil, să repună pe tapet consideraţiile comparatiste dacă nu câteodată din cale afară de avântate, tot de odinioară, ale unor folclorişti şi etnologi. Consideraţii stârnite de bizarele asemănări sonore şi nu numai dintre Leir, Lear şi al nostru Lerui-Ler.

Gavriil Pinte plasează întreaga acţiune a spectacolului său în noapte, aceasta fiindcă, o ştim cu toţii foarte bine, noaptea e cea care favorizează urzelile complotistice. Deci şi pentru că mai tot ceea ce i se întâmplă rău sărmanului rege (Şerban Borda) e rezultatul dublului complot al lui Goneril (Angela Tanko) şi Regan (Anda Tămăşanu) şi al „ariilor” lor înşelătoare. La care nu aderă şi plăteşte cumplit pentru aceasta mult prea cinstita Cordelia (Georgia Căprărin). Şi tot unui complot urzit şi săvârşit de Edmund (Alin Stanciu) în miez de noapte îi cad victimă şi Gloucester (George Voinese), dar şi Edgar (Ciprian Ciuciu). Lor nu li se pot împotrivi, precum nu le pot nici dejuca şi nici atenua nici Bufonul (Mirela Lupu), nici loialul Kent (Sebastian Lupu), şi nici intendenţii (George Dometi şi Vali V. Popescu). Aceasta deoarece, aşa cum scrie în Nocturnele  sale George Banu, „noaptea eliberează partea negativă la care accesul ne este îngăduit şi care acum nu se mai supune nici unui control ”.

Acelaşi Gavriil Pinte şi instituţia producătoare ne poftesc să le vedem montarea la altă oră decât cea orânduită îndeobşte. O oră ceva mai apropiată de miezul, adică de inima nopţii. Aceasta fiindcă, după cum scria undeva Andrei Pleşu, „noaptea devine prilejul unei coborâri în sine, adică al unei apropieri de sine”. La care, fără doar şi poate, aspiră spectacolul.

Gândit de Gavriil Pinte şi de scenografa Roxana Ionesco  drept  o demonstraţie, adesea un răsfăţ, câteodată chiar un abuz de teatralitate, de cufundare în metafore şi în simboluri, cele mai multe plurisemantizate ( aşa cum e, de pildă, simbolul pantofilor), el e construit pe schema clasică a călătoriei. Devenită tragică prin condamnarea la rătăcire pe care o au de ispăşit şi Lear, şi Gloucester, şi Cordelia. O rătăcire teatral expusă prin multe, infinite jocuri şi imagini. Majoritatea de mare impact vizual şi emoţional deopotrivă. Dar care, odată identificate de creator, ajung din când în când să fie mult prea adorate de creatorul lor. De unde, cred, lungimile şi tentaţia nu doar de ritualizare ori de prea multă încifrare, ci şi de supraîndestultoare, săţioasă lungire şi repetare (secvenţa ligheanului). Atunci când lungirile intervin prea impetuos rezultatul e  atenuarea, alungarea emoţiei.  Şi e păcat. O emoţie care e totuşi trăită la maximă intensitate în câteva secvenţe-cheie ale montării. Precum aceea a regăsirii dintre Cordelia şi Lear, ori cea a întâlnirii peste timp şi dincolo de toate durerile morale şi fizice ale vieţii, dintre Lear şi Gloucester. Strămoşi, probabil, ai lui Vladimir şi Estragon cărora neîngăduindu-se nici măcar răgazul sau pedeapsa aşteptării, li se mai adaugă de suportat pedeapsa despărţirii.

Teatrul „Regina Maria” din Oradea- ÎN INIMA NOPŢII- EPISODUL LEAR; Scenariu de Gavriil Pinte cu inserţii de George Banu şi Monique Borie după William Shakespeare; Regia: Gavriil Piinte; Scenografia: Roxana Ionescu; Cu: Şerban Borda, George Voinese; Angela Tanko, Anda Tămăşanu, Georgia Căprărin, Mirela Lupu, Ciprian Ciuciu, Sebastian Lupu, George Dometi, Vali V. Popescu, ş.a.; Data premierei: 10 mai 2016