Regizorul Andrei Şerban, despre Aureliu Manea: „Rică s-a sfâşiat pe sine în căutarea vieţii adevarate ascunse de aparenţa iluzorie a vieţii de fiecare zi “

Celebrul regizorul Andrei Şerban îi face un portret emoţionant lui Aureliu Manea, care a murit joi, 13 martie, la vârsta de 69 de ani. Artistul, supranumit „regizorul vizionar al generaţiei sale“, era internat din 1991 la Căminul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică din Galda de Jos, în judeţul Alba.

TEXT DE ANDREI ŞERBAN

Cu mulţi ani în urmă am făcut o călătorie cu trenul spre Wroclaw, in Polonia, cu o echipă tânără din generaţia mea (printre alţii Pittis, Niky Wolcz, Dan Nuţu, Carmen Galin, Anca Ovanez şi Aurel Manea, colegii mei la clasa de regie Penciulescu-Dimiu, plus dramaturga Ana Maria Narti) pentru a prezenta la festivalul studenţesc international versiunea avangardistă creata de noi a piesei Ecaterinei Oproiu “Nu sunt turnul Eiffel” . Spectacolul era doar un pretext, ce ne interesa de fapt  era sa-l intalnim pe Grotovski si sa asistam la unul din spectacolele lui, care erau pe cale sa revolutioneze teatrul…

Il distribuisem  pe Rică (era diminutivul prietenesc al lui Manea) nu doar pentru ca era un actor magnetic (el jucase şi în spectacolul meu din primul an cu Ubu, unde, deşi avea un rol mic, nu puteai să-l uiţi, te facea să te gândeşti la  Artaud în scurtele sale apariţii din filme), dar şi pentru ca am intuit că mai ales el nu trebuia să piarda ocazia să-l cunoasca pe Grotovski. Presimteam o conexiune chimica intre ei si intuitia mea s-a confirmat.

Dupa ce l-a vazut pe Grotovski, Manea mi-a spus: “acum stiu ce am de facut, nu mai e nevoie sa reluam discuţia”.

Se referea la dialogul care avusese loc intre noi in  lunga noapte din tren, in drum spre Wroclaw. Nu puteam dormi si ne-am intalnit pe culoar, unde am vorbit mult despre ce insemna teatrul pentru fiecare dintre noi. Desi eram inca tineri la inceput de drum, aveam amandoi idei radicale bine cristalizate. Uneori viziunile noastre erau opuse, dar eram in mod egal fascinati de discursul celuilalt. Rica, precum Artaud, voia sa ajunga la adevar prin spargerea tuturor conventiilor. Teatrul pentru el era un ritual, dar nu un ritual abstract si formal, ci unul trait cu adevarat, pana la sacrificiul de sine. In confesiunea lui din noapte Rica se simtea in elementul sau; era un artist nocturn. 

Eu eram si am ramas fascinat de clipa cand noaptea devine zi; in teatru am pornit de la viata, sperand sa ajung la arhetip. Rica nu a avut nevoie de aceasta  treapta: el s-a simtit de la inceput acasa in arhetip.

Am incercat prin vizibil sa ating invizibilul. pentru el invizibilul a fost un suport deja familiar. Iata un exemplu :Rosmersholm, spectacolul lui de debut, care i-a definit traiectoria.

Nu l-a interesat drama de familie, ori satira sociala, sau tensiunea ideologica a piesei, nimic realist, nimic moral ca mesaj, ci doar aspectul halucinant, sureal al subtextului. Sotia moarta, desi invizibila, devine personaj principal, intervine activ si dicteaza  controland  tacuta relatiile celorlalti… O imbinare de grotesc, morbid si transcedental in cautare de semne cosmice.

Manea a facut putine spectacole, vazute de un public restrans, care nu au fost din pacate nici filmate, nici serios documentate. Textele scrise el sunt fragmentate, intentionat compuse din labirinturi in care sa te poti usor pierde in metafore complexe. Seamana si in acest aspect cu Artaud, ale carui carti, pline de paradoxuri si ambiguitati, ne atrag prin misterul lor, dincolo de logica si cuvinte.

Pe langa opera sa, Manea va ramane special prin fiinta sa sangeranda. Exemplul artistului pur se contopeste cu imaginea omului suta la suta adevarat si sincer, care a trait, suferit si creat in conditii inuman de grele si umilitoare, fara sa accepte compromisuri, fara sa fie atras de forta banilor, fara lacomii si ambitii de succes, fara capricii si ranchuini competitive. Si-a acceptat soarta.  A platit scump, dar a ramas el insusi, atat cat i-a permis boala. Din cauza ei a fost obligat sa traiasca  o jumatate de viata inafara teatrului pe care l-a iubit ca nimeni altul. Atat de putini suntem cei care l-am cunoscut, care i-am fost aproape - si pentru perioade extrem de scurte. Un prieten comun, Niky Wolcz, mi-a scris: “Cateodata nu intelegem de ce Domnul a decis cum a decis asupra vietii si soartei unui om”.

Aceste cuvinte ma fac sa ma gandesc la sihastrii retrasi in varf de munte, care prin rugaciunile lor au transmis vibratii pline de miez celor din vale, care poate  le-au receptat fara sa stie… La fel si teatrul au beneficiat de prezenţa prin absenţa a lui Manea.

Tinerii care vor avea curiozitatea sa-l descopere vor gasi in el un exemplu de curaj in confruntarea necunoscutul, pasind pe carari nebatute…  si de eroism in lupta cu demonii interni si cu tabu-urile, cliseele si cenzura timpului.

La fel ca Artaud, el s-a sfasiat pe sine in cautarea vietii adevarate ascunse de aparenta iluzorie a vietii de fiecare zi. La fel ca Artaud…  a fost considerat “nebun”. Nimic mai flatant pentru un artist.

Ma intreb: daca Rica ar fi avut norocul meu sa plece de tanar in America, ce s-ar fi intamplat? Daca ar fi fost bine ingrijit si vindecat, ar fi continuat sa produca aceleasi spectacole incendiare? Daca, de exemplu, Artaud sau Van Gogh ar fi fost “insanatositi”, ar fi lasat aceeasi opera? E imposibil de raspuns.

Atat lui Manea, cat si dublului sau, care au deschis drumuri noi, avem acum datoria sa le fim recunoscatori.

Citiţi şi:

 Regizorul „vizionar“ al generaţiei sale, Aureliu Manea, a murit la 69 de ani

Aureliu Manea, regizor talentat din aceeaşi generaţie cu teatrologul George Banu, regizorii Andrei Şerban şi Cătălina Buzoianu, a murit joi, 13 martie, la vârsta de 69 de ani, anunţă Uniter. Artistul era internat din 1991 la Căminul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică din Galda de Jos, judeţul Alba şi  foarte rar avea contact cu lumea de afară.

Regizorul Aureliu Manea a revenit  la Teatrul Metropolis după 20 de ani

La Teatrul Metropolis a avut loc pe 28 septembrie 2012 spectacolul de gală „Scrisorile portugheze” de  Mariana Alcoforado, spectacol care anunţă revenirea în teatru a marelui regizor Aureliu Manea, retras în 1991.