Replici de la preselecţia Galei Tânărului Actor – Hop 2014: „Nu, nu are un cuţit. Are un mop!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scena din spectacolul „Îmi place cum miroşi“.   FOTO: Marian Iliescu/ Adevărul
Scena din spectacolul „Îmi place cum miroşi“.   FOTO: Marian Iliescu/ Adevărul

Pe 15 iulie a început preselecţia Galei Tânărului Actor – Hop, organizată de UNITER, la Teatrul Naţional Bucureşti. Replicile hazlii ale tinerilor actori au binedispus juriul pentru secţiunea „grup“, format din Ana Ciontea, Claudiu Groza şi Cristian Theodor Popescu. Cei care au urcat pe scenă pentru proba individuală au fost statornici, entuziasmaţi şi dispuşi să îi impresioneze pe Radu Afrim, Marius Manole şi Mihaela Michailov.

În jurul orei 10.00 s-au stins luminile în Sala Mică a Teatrului Naţional, unde s-a desfăşurat preselecţia pentru secţiunea „grup“. Vasile Revnic, Călina Epuran  şi Cosmin Vijeu, care au absolvit anul acesta Facultatea de Teatru din cadrul UNATC „I. L. Caragiale“, au pus în scenă piesa „Îmi place cum miroşi“, o adaptare după comedia „The Star-Spangled Girl“, scrisă de americanul Neil Simon.

Înainte de a intra în pielea personajelor, tinerii actori s-au asigurat că nu le lipseşte nimic din decor. Obiecte precum binoclul, lampa şi clopoţelul - cel din urmă părea să nu mai fie de găsit - au convins publicul că detaliile contează şi că personajele pot respira numai într-un cadru construit cu atenţie. 

Spectacolul Îmi place cum miroşi a durat 45 de minute, timp în care cele trei personaje s-au certat, s-au împăcat şi chiar s-au alergat prin „apartamentul“ de câţiva metri pătraţi. Norman (Vasile Revnic), care locuieşte cu Andy (Cosmin Vijeu), se îndrăgosteşte de Sophie (Călina Epuran), vecina de palier - îl atrage mirosul ei, după cum afirmă însuşi personajul. Iubirea lui Norman o enervează pe Sophie, căci acesta îşi exprimă sentimentele prin gesturi stranii: îi aduce o gâscă vie la locul de muncă, îi face curat în casă şi o spionează cu binoclul. În cele din urmă, se îndrăgosteşte şi Sophie. Nu de Norman, ci de Andy, mai precis, de mirosul lui. 

Am văzut telefonul, dar nu l-am auzit

Printre replicile care au amuzat publicul se numără următoarele:

- E foarte plictisitor să fii sărac. (Andy, către Norman)

 

- Să nu te atingi de ea! (Norman)

- Nu e genul meu. (Andy)

- E genul meu! (Norman)

 

- Domnule Franklin, am văzut telefonul, dar nu l-am auzit. (Andy)

 

- Nu, nu are un cuţit, are un mop. (Sophie, către poliţist, la telefon)

 

 - Nu mai lega sticle de parfum de coada pisicii mele. (...) Lasă-mă odată în pace! (Sophie)

 - Te-ai îndrăgostit de mine, Sophie, aşa-i? (Norman).

image


  Scenă din spectacolul „Îmi place cum miroşi“. Foto: Marian Iliescu/ Adevărul

După încheierea spectacolului, Cosmin Vijeu, interpretul lui Andy, a spus câteva cuvinte despre piesă şi despre motivul pentru care a ales să vină la preselecţie: „Mi-ar plăcea într-o bună zi să ajung să lucrez aici, la Teatrul Naţional. Spectacolul „Îmi place cum miroşi“ durează o oră şi jumătate, dar l-am scurtat, pentru a ne încadra în cele 45 de minute. Aceasta este piesa cu care ne-am luat licenţa. Ne-a dat-o Marius Gâlea, pentru că ne trebuia un text cu puţine personaje. Scenografa noastră a fost Rodica Găurean“. Tânărul a absolvit anul acesta Facultatea de Teatru, din cadrul UNATC „I. L. Caragiale“, la clasa lui Florin Zamfirescu.

image

Radu Afrim, regizor şi director artistic al Galei Hop: „Mie mi s-au părut nişte teme stricte şi, în acelaşi timp, provocatoare“.

Regizorul Radu Afrim, în vârstă de 46 de ani, a mărturisit: „La grupuri o să schimb de anul viitor regulamentul, pentru că, în general, ei vin cu examenele de şcoală şi parcă aş vrea să simt că se munceşte ceva special pentru prezentarea de la această gală“.

Pentru proba individuală am propus două teme, la alegere. O temă este de creativitate, de interpretare a unei fotografii, care îţi pune foarte bine în valoare imaginaţia. Cea de-a doua este o temă de reinterpretare a unui personaj clasic, pe care toţi îl ştim ca fiind trist sau tragic de-a dreptul. Şi le-am zis să încerce să schimbe biografia, să schimbe o parte din datele zodiacale ale personajului şi să îl facă un personaj vesel, dar nu neapărat un personaj comic, care să ne facă pe noi să râdem şi, în niciun caz, să nu fie o parodie, a declarat, pentru Adevărul, Radu Afrim, regizor şi director artistic al Galei Hop. 

Acesta a mai adăugat: „Mie mi s-au părut nişte teme stricte şi, în acelaşi timp, provocatoare. Nu mai este o temă generală, cum era în anii trecuţi, când actorul venea cu orice. Am vrut să se înveţe cu anumite reguli, cu o anumită stricteţe a abordării acestei gale. Se pare că nu i-am sperat prea mult, pentru că s-au înscris destui oameni. În final trebuie să rămână 20 şi trebuie să fim şi noi foarte stricţi şi bine motivaţi în alegerea noastră“. 

Veselia pescarului Iona. Mai puţină suferinţă în viaţa personajului lui Marin Sorescu

George Cocoş, absolvent în 2012 al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, a participat pentru a treia oară la preselecţia Galei Hop, la secţiunea „individual“. Tânărul actor a ales să îl înveselească pe Iona, unicul personaj al parabolei dramatice omonime scrise de Marin Sorescu, text publicat pentru prima dată în 1968, în „Luceafărul”. 

    

Pe Iona (George Cocoş) l-a înghiţit o balenă şi, cu toate acestea, şi-a păstrat veselia în faţa publicului. Monologul actorului ieşean i-a bucurat atât pe ceilalţi participanţi, cât şi pe prietenii săi, veniţi de la Iaşi, pentru a-l susţine. George Cocoş i s-a adresat în primul rând publicului, prin folosirea verbelor şi pronumelor la persoana a II-a plural. De pildă, întrebarea „cum puteţi să dormiţi?” i-a făcut pe mulţi să zâmbească. 

image


  Iona, în interpretarea lui George Cocoş. Foto: Marian Iliescu/ Adevărul

Fragmente 

-altfel, mai aveam puţin şi-nebuneam. E strâmt aici, dar ai unde să-ţi pierzi minţile. Nu e prea greu.

-e chiar o nimica toată.

-pentru că există anumite condiţii.

-Anumite? Toate.

-Dar, uite, voi, pentru că aţi fost doi, v-aţi încurajat unul pe altul: Nu te lăsa, măi, tată. Nu mă las, tăticule! Nu te lăsa, tăticule. Nu mă las, măi, tată. Si uite, unde-aţi ajuns. Mare noroc, zău!

(...)

- prima viaţă nu mi-a prea ieşit ea. cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? dar poate a doua oară...

- şi dacă nu a doua oară, poate a treia oară. şi dacă nici a treia, poate a patra oară. poate a zecea oară. tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu. 

- ne scapă mereu câte ceva în viaţă, de aceea trebuie să ne naştem mereu. soldaţilor le scapă mai ales pacea.

După ce treci de preselecţie ţi se deschide un drum. Dacă trec, sper să profit de şansă. Dacă nu, o să mai încerc şi anul viitor. (...) Pe Iona nu am vrut să îl scot din aria lui de tragism, pentru că  este un caz tragic. Prin urmare, am plusat pe comic unde am crezut eu că nu deranjează. Se puteau face mai multe lucruri, dar îmi era teamă să nu iasă o parodie, a declarat actorul George Cocoş, care face parte din distribuţia mai  multor spectacole ale Teatrului Naţional Iaşi

Juriul format din Radu Afrim, Ana Ciontea, Claudiu Groza, Marius Manole, Mihaela Michailov şi Cristian Theodor Popescu va alege 20 dintre cei 204 de tineri înscrişi, care vor intra în competiţia pentru cel mai bun tânăr actor, ce va avea loc în perioada 9-12 septembrie, la Costineşti, 

Am ales să fac parte din juriu, pentru că sunt foarte interesată de ceea ce vine după noi, atât din punct de vedere al regiei, cât şi din punct de vedere al actoriei. Poate că mâine mă voi întâlni pe scenă cu aceşti tineri şi aş vrea să ştiu care este sensibilitatea lor, cum văd ei lucrurile. (...) Evaluăm autenticul, relaţiile şi situaţiile juste, întâmplările neexagerate. Vrem să vedem felul în care „conduc“ un rol în faţa noastră, în cele 45 de minute pe care le au la dispoziţie, a declarat, pentru Adevărul, actriţa Ana Ciontea

Gala Tânărului Actor – Hop, program permanent al UNITER şi singular în peisajul festivalier autohton, ajuns la cea de-a XVII-a ediţie, are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic de stat şi particular. Concursul se desfăşoară şi astăzi, 16 iulie, la Teatrul Naţional Bucureşti. 

hop

  În pauza dintre reprezentaţii, la preselecţia Galei Tânărului Actor - Hop. Foto: MedeeaStan/ Adevărul

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite