RICHARD III sau nimicul care pustieşte o lume

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
blog

Măcar în această privinţă istoricii de teatru sunt unanimi. Nu e loc de controverse. William Shakespeare a scris „Richard III” în 1593, servindu-se ca mai întotdeauna de felurite documente, de o mulţime de letopiseţi. O parte dintre ele enumerate de Haig Acterian în atât de actuala şi mereu citabila lui monografie.

Aplecându-se asupra vieţii şi morţii lui Richard III, Shakespeare a vrut să scrie încă o tragedie istorică. După părerea mea, însă, a reuşit cu mult mai mult. A scris unul dintre cele mai bune tratate de politologie de care dispunem până astpzi. O carte despre anatomia puterii. Despre tehnicile, strategiile şi psihologia dictatorilor. Cam acelaşi lucru îl face şi Andrei Şerban în spectacolul cu piesa shakespeariană, montat la Teatrul Radnóti Miklós din Budapesta pe care am avut ocazia să îl văd cu ocazia celei de-a XXII a ediţii a FNT.

Da, e adevărat, montarea de la Budapesta a fost realizată de Andrei Şerban cu aproximativ un an înainte de cea de la Teatrul „Bulandra” din Bucureşti. Care, în prima ei versiune, conţinea nenumărate referinţe la regimul Dragnea, în cea mai mare parte eliminate după ce  fostul preşedinte al PSD a fost evacuat, măcar pentru o vreme, din prim-planul scenei politice româneşti. Numai că ceea ce s-a întâmplat după aceea,după înlăturarea lui Dragnea, faptul că a venit nu mult anunţata pace, ci s-a insinuat malefic un nou personaj, un alt nimic politic fals salvator a confirmat justeţea finalului în favoarea căruia a optat, în ambele cazuri, regizorul. Mai explicit, mai categoric, mai concret în varianta bucureşteană, mai degrabă sugerat şi insinuant în spectacolul de la Budapesta. Dacă la Bucureşti, Andrei Şerban a ales o anume concreteţe, a preferat acroşul la contingent, la actualitatea imediată, a recurs la citatul din actualitate, la Budapesta a dorit să păstreze totul în cadrele unei anume generalităţi.

Imagine indisponibilă

Şi cu toate acestea, aflat în sala de la Bulandra, dar la reprezentaţia budapestană, am avut impresia, poate prea subiectivă, poate excesiv conjucturală, că, de fapt, asist nu neapărat la un spectacol de teatru, ci la proiecţia unui film istoric turnat în România care vorbeşte despre Nicolae Ceauşescu şi devastatoarea lui domnie. Despre mărirea şi decăderea lui. De aici şi ideea că Richard III este un mare, un perfect tratat de politologie.

Voi încerca în cele ce urmează să mă explic. De fapt, cum este nimicul care pârjoleşte totul pe nume Richard Gloucester ? Cine este el? Un malformat, un avorton, un om de rang inferior care, chiar înainte de intrarea în scenă, este autorul unor crime. Recunoscute ca atare. Nu la fel a fost oare Nicolae Ceauşescu care, aşa după cum am aflat din Cartea Şoaptelor, excelentul roman al lui Varujan Vosganian, a făcut cooperativizare cu revolverul în mână? Ambiţiile de grandoare i se amplifică lui Richard din momentul în care sesizează primele momente de slăbiciune fizică ale lui Eduard al IV lea. Nu cumva aidoma au stat lucrurile şi în cazul ‘’geniului Carpaţilor’’ care a prins de veste şi a speculat boala predecesorului său, Gheorghe Gheorghiu-Dej ? Mai apoi, Ceauşescu şi-a căutat aliaţi în rândul baronilor lui Dej, înlăturaţi mai încolo unul după altul. Lui Ceauşescu, Maurer i-a fost un fel de Buckingam căruia i-a promis postul de premier din care a fost înlăturat în 1973. Ş.a.m.d.

Mărturisesc că mi-am îngăduit acest exerciţiu istoric dar şi de imaginaţie stimulat de o confesiune a lui Andrei Şerban însuşi care, într-un text publicat cu câteva luni în urmă în Agenda Liternet, ne povesteşte un vis. Cu Shakespeare, cu nevoia apropierii de Richard, cu dorinţa de a-i înţelege acestuia umanitatea în toată complexitatea ei.

Imagine indisponibilă

In ceea ce mă priveşte, cred că Richard s-a dovedit uman doar atunci când şi-a recunoscut el însuşi şi numai pentru el nu doar monstruozitatea fizică, ci şi nimicnicia. Pe care le urăşte fiindcă, aşa cum ne-o dovedesc atât spectacolul de la Bucureşti cât şi cel de la Budapesta, Richard, interpretat fie de Marius Manole, fie ceva mai reţinut, mai introvertit, mai fără histrionism afişat (în varianta de la Teatrul Radnóti Miklós lipseşte secvenţa în care Richard se priveşte insistent pe sine, machiat, într-o oglindă ca acelea din cabinele actorilor) de Róbert Alföldi. După părerea mea senzaţional îndeosebi în scena cu Elisabeth, la rându-i excelent interpretată de, probabil, Adél Kováts. Şi spun probabil fiindcă nu am găsit nicăieri o listă de distribuţie, aşa cum socotesc că s-ar fi cuvenit. Tocmai de aceea mă văd în situaţia de a aplauda per global întreaga distribuţie, adică pe formidabilii actori Róbert Alföldi, György Gazsó, József Kelemen, Adél Kováts, Zsolt László Márta, Martin András, Pál Ádám, Porogi András, Rusznák Zoltán, Schneider Eliza Sodró. Spunând că şi în versiunea de la Budapesta fiecare interpret, cu excepţia lui Róbert Alföldi, are fiecare în sarcină trei-patru roluri, la fel repartizate ca la Bucureşti. Jucate cu indiscutabile cuantumuri de originalitate. E vorba despre sensibile diferenţe ce provin atât din faptul că e vorba despre artişti formaţi la şcoli de teatru diferite, dar şi că datele fizice ale multor interpreţi- precum cei care i-au jucat pe Regina Margaret, pe Buckingam, pe Eduard al IV lea- sunt cu totul altele decât cele ale actorilor de la Bucureşti.

Probabil că şi numai acest detaliu ar ajunge spre a demonta ideea că am avea de-a face cu cine ştie ce fraudulos recurs la copy paste la care s-ar fi dedat Andrei Şerban. Lucru pe care îl pot susţine doar aceia care nu ştiu ori mimează a nu şti că nici un regizor adevărat nu neglijează munca cu actorul. Sunt însă multe alte diferenţe, mai pregnante în partea a doua, între cele două versiuni care merită să fie relevate.

blog

Iată. În versiunea de la Budapesta e cvasi-inexistentă tenta de mega-show, aşa că la lipseşte acel grand finale de la sfârşitul primei părţi. Câteva minute bune din partea a doua (momentul consiliului secret) se joacă în faţa unei perdele, iar unii actori se află în sală. În spectacolul de la Teatrul Radnóti Miklós e, parcă, ceva mai puţin retorism, mai redus apetitul pentru retorică şi pentru discursuri, chiar pentru grandilocvenţă. La Bucureşti îşi spune mai pronunţat cuvântul spiritul latin.Valoarea e însă necondiţionat prezentă. E cea specifică unor spectacole-eveniment. Care se impun tratate ones şi cu tot respectul pe care le merită.

Teatrul „Radnóti Miklós” din Budapesta – RICHARD III de William Shakespeare; Spectacol bazat pe traducerea lui István Vas, adaptată de Andrei Şerban şi Daniela Dima; Regia: Andrei Şerban; Regizor asociat: Dana Dima; Costumele: Fruzsina Nagy; Light Design: Andrei Şerban; Scenografia: Róbert Menczel;Muzica: Marcell Dargay; Consultant literar : Péter Závada; Cu: Róbert Alföldi, György Gazsó, József Kelemen, Adél Kováts, Zsolt László Márta, Martin András, Pál Ádám, Porogi András, Rusznák Zoltán, Schneider Eliza Sodró; Data reprezentaţiei: 21 octombrie 2019

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite