S-a mai născut o Doruleţ

Nu cred să existe o evidenţă riguros exactă a numărului montărilor de care a avut parte din 1937, anul în care a fost scrisă, şi până azi frumoasa piesă a lui Tudor Muşatescu, „Visul unei nopţi de iarnă”. Sunt însă cum nu se poate mai sigur că nici una dintre înscenări nu a avut parte nici de celebritatea, nici de simpatia, nici de longevitatea celei din anul 1980.

E vorba, desigur, despre spectacolul montat pentru Teatrul tv de regizorul Dan Necşulea care, cred, că deţine recordul de reprogramări şi redifuzări din istoria TVR. Spectacolul de atunci era, indiscutabil, unul bun, însă era aşa în primul rând datorită distribuţiei impecabile alcătuită, dacă nu exclusiv din vedete- deşi nu lipseau nici acestea şi mă gândesc la Adela Mărculescu (Elizaa) şi la Florin Piersic (Alexandru Manea)- atunci măcar din actori foarte buni precum regretaţii Ştefan Radof, Margareta Pogonat şi Matei Alexandru, dar şi Grigore Gonţa şi Bogdan Muşatescu.

Mai presus de toate însă spectacolul de acum 35 de ani are meritul de a o fi impus în conştiinţa marelui public pe actriţa Rodica Mandache. Care de atunci a jucat multe roluri, nu doar la Teatrul „Odeon” sau la Televiziune, însă nici unul nu a făcut-o să fie mai populară decât a devenit într-o singură seară, după vreo două ore de teatru adevărat, ca interpretă a lui Doruleţ, adică a Mariei Panait.

Spectacolul Teatrului „George Ciprian” din Buzău, înscenat de Diana Lupescu, nu va putea niciodată rivaliza, nici măcar la capitolul notorietate, cu cel de la TVR. Nu rivalizează cu acela nici la alte capitole. Din păcate. De fapt, e cum nu se poate mai dureros ca o montare pe al cărei afiş figurează nume mari ale scenei româneşti, de la Mircea Rusu (Mircea Aldea), la Constantin Cojocaru (în dublu rol- Manole şi Gheorghe Panait), sau cel puţin respectabile, precum cele ale Cristinei Florea (şi ea în dublu rol: Eliza şi Fanta Panait), Adrian Păduraru (Bebe Cristian), Ortansa Stănescu (Natalia Panait) şi Dan Clucinschi, să poată fi calificat, fără nici un fel de rezervă, fără nici cea mai mică remuşcare, drept unul prost. Prost fiindcă e fără idee, fără ritm, fără farmec, leneş, anost, cu o distribuţie pe alocuri greşită şi cu o scenografie pauperă (Victor Diaconu).

Cu toate acestea Visul unei nopţi de iarnă de la Teatrul „George Ciprian” e un spectacol ce merită să fie văzut. Şi aceasta fiindcă, asemenea celui produs de Televiziune acum atâta amar de vreme, şi cel de azi lansează o viitoare vedetă. Pe Diana Roman, cuceritoarea, impecabila interpretă a Mariei Panait. A lui Doruleţ.

Fireşte, am mai văzut-o pe Diana Roman şi în alte roluri şi am apreciat-o ca atare. Dar niciodată nu a fost la fel de bună ca acum. Cu atât mai mult se cuvine să îi fie lăudată performanţă fiindcă, dacă nu mă înşel, e pentru prima dată când actriţei îi revine misiunea de a juca un personaj principal dintr-o piesă din perioada interbelică. Adică dintr-o epocă teatrală şi aparţinându-i unui dramaturg care nu puteau concepe ca ar putea exista teatru fără actori.

Teatrul „George Ciprian” din Buzău- VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ de Tudor Muşatescu;

Regia: Diana Lupescu;

Scenografia: Victor Diaconu;

Muzica: Hamad Al-Essa Nidal;

Cu: Mircea Rusu, Constantin Cojocaru, Adrian Păduraru, Diana Roman, Cristina Florea, Ortansa Stănescu, Dan Clucinschi;

Data premierei: 13 iunie 2015