Scurt omagiu, rugăciuni şi rugăminţi. In memoriam Sorin Şaguna

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Saguna

Dar când teatrul, poezia, setea de lume şi foamea de Dumnezeu te lasă viu oricât ar vrea să spună natura despre tine că ai fost, înseamnă că aveai o menire. Înseamnă că ai fost şi rămâi Sorin Şaguna

Greutatea târziului nu face parte din educaţia nimănui. Dar într-un fel neobişnuit, viaţa ne obligă să acceptăm povestea unui om care în numai o clipă, aşterne într-o cronică un nume, un destin frumos şi o cortină trasă prea devreme. E povestea pe care nu şi-a scris-o singur, care i s-a spus din mers, care nu a avut final fericit. În cuvinte puţine, e viaţa lui Sorin Şaguna.

De câteva zile, acest târziu îşi face loc într-o scurtă scrisoare, post-mortem, ale cărei valenţe scriitoriceşti trebuie să rămână indiferente celor care vor nutri pentru rândurile ei cel puţin empatie, cel mult iubire. Ar trebui să vorbim despre un suflet cald pe limba lui, într-o poezie autentică, scuturată. Despre el şi despre toate Eurile sale din rolurile care l-au făcut un om copt, total, cu o voinţă de putere infinită. Unii au numit-o credinţă. Alţii i-au spus, cu toată covingerea, maturitate timpurie. Se spune că moartea nu se trăieşte. Cu atât mai puţin, nu se învaţă. Dar când teatrul, poezia, setea de lume şi foamea de Dumnezeu te lasă viu oricât ar vrea natura să spună despre tine că ai fost, înseamnă că ai avut o menire. Înseamnă că ai fost şi că rămâi Sorin Şaguna.

Mi-aş dori ca toţi cei aidoma lui să aibă ceea ce sufletul său a primit cu multă bunătate de undeva de sus: tinereţe fără bătrâneţe şi teatru fără de moarte. Aş vrea ca să îl ţineţi minte, vorba unei piese de teatru, nu ca pe Omul care a văzut moartea, ci ca pe făptura care a încercat să trăiască nu un suflet nemuritor, ci mii de suflete muritoare. Pe ele trebuie să le ţinem în viaţă şi lor trebuie să le făgăduim infinitul: cuvintelor ticluite şi condeiului în rime, replicilor cu tâlc, devotamentului pentru destin. E mare lucru să îţi porţi crucea şi să aşterni pe ea tradiţie. Ultimul său costum purtat, cel de astăzi, din ziua prohodirii, i-a dat cel mai frumos rol. În rest, Sorin ştie ceea ce ştim, în felul nostru, resemnat sau răzvrătit, la un loc: nu există suflete moarte.

Un singur lucru ar face din doleanţele mele o voinţă de putere pentru noi toţi: omagiul, pe care cu siguranţă l-ar fi câştigat curând, prin toată dăruirea lui artistică, de a fi cetăţean de onoare, chiar şi post-mortem, al unui oraş în care a preferat să îşi lase scena, cortina, colegii actori în spate. Adică pe ultimul drum. De vreme ce Sorin a rămas aici, la Buzău, m-aş bucura ca ai lui să primească în câtva timp mulţumirea noastră, a tuturor, pentru faptul că în felul lui, autentic, a rămas alături de noi. Cu trup şi suflet. Cu toate darurile lui ferecate, Sorin s-a născut fără un drept: dreptul de a fi uitat.

Cu preţuire, pentru că ai jucat frumos cea mai grea piesă, fără drept la replică, mulţumim pentru tot ce ai fost şi te face să fii.

Sunt sigură, semnăm noi toţi, ai tăi. După sentimente, cunoaştere, pricepere, amintiri, întâmplări, spectacole sau lecturi, toţi suntem ai tăi.

Iar eu, în felul meu, la rându-mi, pentru că nu m-am priceput să scriu ceva mai bun şi nici nu era locul, dar pentru că am dorinţa mea pe care în mod sigur o vor auzi alţi oameni frumoşi, ca tine, închei ştiind că poveştile despre bătrâneţe şi timp sunt din alt film. Aici, în lumea asta, contează cum trăieşti pentru lumea următoare şi Cine locuieşte în ea. Adică, vorba ta, Cui cerem iertare.

Oana Camelia Şerban

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite