Se poate şi cu mai puţin când nu ai mai mult

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De când teatrele au început să-şi posteze on line producţiile urmând modelul atâtor scene faimoase din lume mă tot gândesc câte prejudecăţi învingem în aceste zile nefaste pentru soarta omenirii.

Ani la rând, de când s-a răspândit metoda filmării montărilor , cel puţin sub formă de martor/document indispensabil arhivei, am evitat să le folosim pledând în apărarea spectacolului de teatru pe viu, care-şi împarte respiraţia cu spectatorii. Cei chemaţi am alergat la premiere şi ne-am ferit să apreciem o creaţie scenică după varianta DVD chiar când am avut la dispoziţie filmări cu trei camere realizate în condiţii hifi.

Mult înainte ca teatrele să fie obligate într-un fel să-şi continue activitatea în spaţiul virtual aceia dintre noi care au frecventat spectacole de operă, dans, concerte pe posturile TV care le difuzează au descoperit că această facilitate nu e un compromis. De altfel difuzarea în masă prin multiplicare a acestor filmări căutate e o dovadă că pentru cei mai mulţi amatori, melomani, fani, spuneţi-le cum vreţi, acesta a fost şi este singurul mijloc de a fi în contact cu viaţa artistică a lumii. S-au institui între timp şi reguli, de la faptul că fixarea pe peliculă a acestor spectacole se face super profesionist în colaborare cu case de filme şi televiziuni dintre cele mai faimoase  şi până la marja de drept de difuzare , aceasta fiind de la câteva luni, la câţiva ani.

Cu câteva luni în urmă am putut vedea la TVR reluarea unui spectacol vechi, foarte vechi , dintre atâtea multe care s-au realizat în platourile televiziunii ( Diavolul şi bunul Dumnezeu) şi deşi mijloacele epocii erau de-a dreptul precare, spectacolul spune multe despre interpreţii vremii, opţiunile repertoriale, chiar şi politica culturală a statului la momentul respectiv. L-am putut evalua critic. Prin grija unor profesionişti devotaţi  există în arhivele TVR şi un buget de spectacole preluate de pe scenele teatrelor care deşi nu s-a realizat după o strategie coerentă, ne poate furniza azi varianta filmată a câtorva spectacole antologice printre care O scrisoare pierdută în regia lui Liviu Ciulei sau Clipe de viaţă al aceluiaşi Matca cu Leopoldina Bălănuţă în regia lui Dinu Cernescu, Hamlet-ul lui Vlad Mugur, Bună seara Dle Wilde de Alex. Bocăneţ...Astăzi, deşi condiţiile tehnice sunt mult înalte, aceste preluări sunt rara avis şi stau la îndemâna hazardului. În consecinţă generaţiile care vin vor avea la dispoziţie drept martor doar filmările teatrelor aşa cum sunt ele, fiindcă posibilităţile acestora sunt diferite. Ca şi interesul de altfel. Nici prezentul n-o duce mai bine  fiindcă într-o  situaţie incertă calitativ evaluarea în împrejurări competiţionale nu poate lua în calcul decât rar spectacolele filmate ( festivaluri, gale) Mai ales când e vorba de interpreţi.

Constrângerile de mişcare din aceste zile când trăim sub spectrul unei molime globalizate a pus teatrele în situaţia de a lua în calcul varianta difuzării on line a producţiilor lor. Pentru a păstra legătura cu spectatorii, pentru a da un semn de viaţă, pentru a nu intra în acel silenzio stampa asurzitor la care s-a redus iureşul vieţii noastre cotidiene. S-au născut astfel tot felul de experimente, de la transmiterea live a unor spectacole fără public în sală ( lucru care a devenit imposibil după instituirea carantinei, cu regulile ei stricte), şi până la evocata folosire a arhivei de spectacole filmate. Unii dintre noi au avut astfel posibilitatea să revadă unele producţii meritorii, trecute, alţii să se bucure să poată vedea în premieră ceea ce au pierdut odinioară. Şi cu toţi să constatăm cât de important este acest instrument de conservare a clipei spectacolului despre care spunem că e unică ( şi este)  dar care în această formă are capacitatea să reînvie fie şi parţial ceva din emoţia ei.

Atâtea câte sunt şi pot fi livrate în aceste zile în programările teatrelor aceste filmări redeschid discuţia necesităţii lor şi în consecinţă a timpului şi preocupării pe care le-o arătăm pentru a creşte calitatea şi volumul.

Multe mai învaţă lumea în general şi lumea teatrului în special în aceste zile în care încercăm să nu ne situăm în afara timpului , cum parcă ne presează situaţia de criză în care ne aflăm. Cu inventivitate, cu imaginaţie, cu mai puţin...şi neapărat cu sentimentul solidarităţii , experienţa acestor vremuri de criză va fecunda sperăm în viitor, ca să nu numărăm acest an (?!) absent, pierdut, din vieţile noastre.

 Sa auzim de bine !

PS. Pe lista celor mai vizibile/mediatizate preocupări de difuzare on line a spectacolelor pe care găsim teatre ca : Tăndărică, Gong (Sibiu) Bulandra, Sf.Gheorghe, Naţionalul din Cluj , Bucureşti şi Craiova....s-a adăugat astăzi şi Naţionalul din Timişoara.

Teatrul Naţional Radiofonic e în elementul lui şi abundă de programe interesante.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite