Selecţionerul FNT Marina Constantinescu: „Dansul este un ax central al acestei ediţii de Festival Naţional de Teatru“
0
Criticul Marina Constantinescu prezintă culisele organizării Festivalului Naţional de Teatru (FNT), al cărui selecţioner este pentru al treilea an consecutiv. Ediţia din acest an, care începe vineri şi se desfăşoară până pe 30 octombrie, propune şi un popas în universul lui Gigi Căciuleanu.
„Weekend Adevărul“: Cât de subiectiv poate fi un selecţioner unic?
Marina Constantinescu: Este vorba despre o selecţie asumată, firesc şi subiectivă. Şi eu sufăr uneori că nu selecţionez un spectacol. Rolul unui selecţioner este de a face un program naţional care să reprezinte valoarea şi, nu în ultimul rând, să se vândă la Bucureşti. Selecţia aceasta este un puzzle pe care îl propun bucureştenilor, iar Bucureştiul chiar este o capitală europeană în care în fiecare zi se petrec evenimente culturale. Şi atunci trebuie să ştii ce merge şi ce nu merge pentru bucureşteni. Şi ştiţi de unde ştim? Dintr-un studiu atent făcut mereu în jurul vînzării biletelor. Pentru că noi chiar vindem bilete, iar cele mai multe spectacole din Festival sunt sold out. Tot programul reprezintă chipul teatrului românesc din acest moment. În fiecare teatru din fiecare oraş se întâmplă ceva important, iar ceva din aceste lucruri importante sunt cuprinse în programul nostru. FNT deschide porţile către forme foarte diferite de expresie. Pentru că aşa s-a compus stagiunea 2015-2016, obiectul selecţiei. Am remarcat că din selecţia de anul acesta fac parte mai multe spectacole de dans şi de teatru-dans decât de obicei. Fără să caut asta neapărat, se pare că dansul este axul central al acestei ediţii. A existat preocuparea aceasta atentă în repertoriu. Şi au ieşit performanţe. Noi deschidem Festivalul cu o expoziţie excepţională despre şi cu Gigi Căciuleanu, cu fotografii document despre acest mare artist, cu lucruri scrise şi gândite de el şi cu un film care îl are protagonist. Va fi o zi pe care o propunem ca un popas în universul lui. După această şedere în tihnă în expoziţie, publicul îl va putea vedea pe maestru lucrând în „Uff!. Sau cinci minute de dans“ în care el îşi învaţă dans-actorii cum să danseze, cum se face un gest, cum se ascultă, cum se rosteşte un cuvânt dintr-un scenariu pentru a servi cât mai bine gestului tău. Va fi un spectacol coupe. După „Uff“ va urma o pauză de zece minute cu schimbări décor şi lumini la vedere şi apoi va începe „Vivaldi“, montat la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, un adevărat poem în care deja opera finită a maestrului se poate observa. Gigi Căciuleanu este un artist complex, neostenit, care a avut atunci când a trebuit întâlnirea cu Miriam Răducanu. Mentorul care i-a pus aripi să zboare şi a zburat superb.
Cred că Gigi Căciuleanu şi alte generaţii de artişti nu s- ar fi împlinit atăt de armonios dacă nu ar fi existat Miriam Răducanu. O personalitate tulburătoare, un om al avangardei culturii româneşti care, împreună cu Johnny Răducanu şi cu Gigi Căciuleanu, au inventat „Nocturnele“, iar eu nu fac decât să le aduc un omagiu săptămânal prin emisiunea mea de la TVR care se numeşte chiar aşa, „Nocturne“.
Le aduc un omagiu pentru că în ani grei ei ai culturii au făcut, cum spuneam, avangardă. Să îl asculţi pe Johnny cântând la contrabas, să vezi un tânăr zburând prin scenă şi dansând cu o persoană fără vârstă, fără oase aproape, ca Miriam Răducanu este ceva dintr-un vis minunat şi îndrăneţ. Ediţia aceasta a Festivalului pune în lumină, din punctul meu de vedere, o personalitate ca aceea a lui Miriam Răducanu, maestra discipolului de azi Gigi Căciuleanu. În expoziţie sunt, de pildă, câteva fotografii ale lui Gigi Căciuleanu cu Pina Bausch. Privindu-le, simţi cum aceşti doi imenşi artişti te ridică şi pe tine. De asta sper că vom avea aripi în acest Festival şi vom putea să dăm la o parte orgoliile, invidiile şi tot ce face de obicei parte din fiinţa omenească şi vom căuta să înţelegem că important este să transformăm Bucureştiul într-un centru al teatrului. Este un pariu pe care nu cred că îl vom pierde.
Mai sunt şi alte spectacole de teatru-dans în program?
Întâmplător sau nu, în stagiunea 2015 -2016 am remarcat că în teatrele din ţară au fost multe spectacole foarte solide de mişcare. De pildă, „În vecii vecilor“, în coregrafia lui Dominique Serrand, în care trupa Teatrului Maghiar din Cluj, cu actori pe care noi îi cunoaştem foarte bine rostind, se mişcă impecabil. Sau „Prin vis“, al Teatrului Naţional din Timişoara, în coregrafia lui Pal Frenak. „La ordin, Fuhrer“ făcut de Măniuţiu la Teatrul „Aureliu Manea“ din Turda este o lecţie de dans, de teatru şi de professionalism care are în centru o personalitate complexă: Maia Morgenstern.
DESPRE NONCONFORMISTA CAROLYN CARLSON
Când începe pentru selecţioner munca la o ediţie de festival?
Pentru mine, într-un fel, munca la această ediţie a început acum trei ani. Sunt o serie de artişti pe care i-am contactat cu multă vreme în urmă pentru a veni anul acesta la Bucureşti. Cu Carolyn Carlson, de pildă, am discutat acum aproape trei ani. În ianuarie se fac trei ani. A fost foarte mirată de invitaţia noastră. Nu mai venise în partea asta de Europă. Ea este o structură de artist atât de răvăşitoare, atât de nonconformistă… A fost o rebelă de la început, dar tipul acesta de rebel capătă, cu timpul, tot mai multe nuanţe şi valenţe foarte provocatoare. Rebel eşti la început, dacă ai noroc, apoi e vorba de un mod de a te opune lucrului fix, mort, funcţionarilor care habar nu au că arta se face pentru oameni. Ea este în primul rând o poetă, un filosof, iar participarea ei în FNT e un pariu personal, al meu şi al oamenilor cu care lucrez.
Această mare coregrafă şi gânditoare vine aici cu două spectacole în coregrafia domniei sale: un spectacol de dans teatru, „Now“, foarte frumos şi profund filosofic, iar celălalt, „Short Stories“, un spectacol asamblat din mai multe momente.
Eu am insistat ca în această „asamblare“ să existe şi un moment de-al ei, am insistat ca ea să şi danseze la Bucureşti. Mai mult, am rugat-o să accepte să susţină un fel de lecţie deschisă, o întâlnire cu actori români, nu doar dansatori sau balerini, ci actori care sunt interesaţi de astfel de spectacole, actori care sunt conştienţi de faptul că au un corp pe care îl pot pune la dispoziţia unui act teatral sau de dans. A acceptat şi asta. Întâlnirea ei va avea loc în Sala „Eugen Ionescu“ din Palatul Universul, acolo unde acum mulţi ani se tipărea ziarul „Universul“.
„ÎŢI PROMIT CĂ VOM VENI“
Cu Angelin Preljocaj când aţi început discuţiile?
Cu Compania Preljocaj acum trei ani aproape că bătusem palma. Voiam să vină cu un spectacol foarte puternic şi polemic, „Les Nuits“, pe care-l văzusem la Marsilia, care era atunci Capitală Culturală Europeană, un spectacol despre lumea de azi, despre relaţia noastră cu musulmanii inspirat din „1001 de nopţi“. Directorul tehnic al companiei a venit la Bucureşti. Teatrul Naţional nu era încă refăcut, iar noi găsisem la „Centrul Sava“ de la Otopeni spaţiul necesar, dar amenajarea lui ar fi fost destul de costisitoare. După ce am vizitat spaţiul din Otopeni, l-am invitat pe director să vină să vadă şi Teatrul Naţional. Văzând şantierul a fost foarte impresionat de ce se anunţa la final, m-a îmbrăţişat, şi mi-a spus: „Hai să venim când va fi gata Sala Mare. Îţi promit că vom veni“. Şi iată că se ţin de cuvânt.
Cu ce spectacol vor veni?
Cu „Fresca“, spectacol care are la bază un foarte cunoscut basm chinezesc. Cu acest spectacol Angelin Preljocaj, un mare gânditor, un artist care a revoluţionat dansul şi nu numai, un tip neconvenţional, provocator, cu un discurs fenomenal, redefineşte arta şi societeatea zilelor noastre. Doi oameni ajung în vârful unui munte, întâlnesc un călugăr care le arată o frescă. Inră în această frescă, în virtual, în imaginar şi acolo are loc o poveste de iubire. Nu vreau să spun mai mult, dar e interesant amănuntul care stă în centrul acestui spectacol, dincolo de mişcare şi de perfecţiunea gestului. În tradiţia chineză, ca şi în a noastră, fetele au părul lung şi despletit. Când fata devine femeie, părul i se prinde în cocul traditional şi lumea începe să se vadă altfel. Părul este una dintre metaforele acestui spectacol. Angelin Preljocaj spunea că nu îşi mai poate însoţi trupa în turnee fiindcă doreşte să îşi apere intimitatea şi munca. „Ar trebui să îmi petrec viaţa numai în avion sau prin hoteluri. Nu vreau să trăiesc aşa“, spunea Angelin. Şi totuşi vine la Bucureşti pentru ambele reprezentaţii. Mi s-a părut un gest emoţionant. Asta în condiţiile în care la începtului lui noiembrie îşi lansează filmul de debut, „Polina“ cu Juliette Binoche, un film foarte dur şi foarte necesar ca toate creaţiile lui.
De la Dodin la Kordonky, prezenţe „ritualice“ ruseşti
Ce reprezintă Festivalul Naţional de Teatru în peisajul cultural al ţării?
Festivalul Naţional de Teatru este un curs intensiv de valoare, de cultură şi nu doar de teatru. Este şi o lecţie de moralitate, de cum să ne păstrăm artistocraţia din eul nostru profund în acest moment în care vin atacuri din toate părţile la tot ce înseamnă nobleţe. Teatrul nu poate schimba lumea, dar exerciţiile fiecărui artist, da.
Un alt invitat de marcă este marele regizor Lev Dodin. Povestiti-ne, vă rugăm, ceva despre acest uriaş creator.
L-am cunoscut pe Lev Abramovici Dodin, căruia azi îi pot spune „Lev, prietenul meu“, în 1993. Eram un tânăr bursier la Chicago, la universitatea unde predase Mircea Eliade. Teza mea de licenţă este una în Eliade. Şi, aflând că sunt din România, mi-a fost arătat şi biroul lui Culianu. Eram mereu îndrumată acolo să văd teatru american, dar cineva mi-a şoptit că se joacă în oraş un spectacol al lui Dodin, „Gaudeamus“. Şi am văzut „Gaudeamus“ cu o promoţie fantastică, cu mulţi tineri raşi în cap pentru că subiectul era armata. Acolo am stat o noapte de vorbă cu Yuri Kordonsky, aşa l-am cunoscut spiritual, de la Maly Teatr, şi pe Dodin. Lucrurile se leagă. Dodin a venit prima dată în România demult… dar cu un spectacol, cu „Gaudeamus“, la începutul anilor nouăzeci, apoi l-am invitat în primul meu mandat şi a venit cu „Cevengur“. Pe urmă, a venit Kordonsky, iar trecerea lui prin teatrul românesc este una ritualică. Iar acum vine din nou Dodin cu „Livada de vişini“.
Din tot ce am învăţat eu de la Dodin şi de la actorii lui s-a născut manifestul acestei ediţii a festivalului, un manifest împotriva distrugerii aristocraţiei din noi. Un manifest pentru a fi morali şi verticali în lumea asta, deşi vremurile nu ne sunt cele mai la îndemână. Teatrul nu poate schimba lumea, din păcate, dar poate schimba ceva în noi.
Pasajul Universităţii este rebotezat şi anul acesta „Pasajul FNT“.
În anul 2005, primul an al primului meu mandat ca director artistic al acestui festival nici prin cap nu mi-ar fi trecut că vom ajunge să avem un astfel de impact în rândul publicului şi să fim atât de aproape de el. Din păcate, la noi lucrurile au nevoie de mult mai mult timp ca să intre într-o zonă de normalitate de a-şi întrupa concreteţea gândului. Sunt fericită că acum acest pasaj al Universităţii cu care am crescut, prin care treceam în fiecare zi ca studentă a Facultăţii de Litere este acum un loc de unde bucureştenii îşi pot lua informaţii despre un eveniment de brand cum este Festivalul Naţional de Teatru. De altfel, toată vara am avut un birou acolo. Părea că în toată căldura din Bucureşti este singurul loc unde poţi găsi răcoare şi intimitate.
Ce pot găsi trecătorii acolo?
Pe lângă absolut toate informaţiile despre Festival,flyere, ziarul Festivalului, acolo vor fi date şi câteva filme scurte, de 10 minute, realizate de BBC pentru anul Shakespeare. Este vorba de câteva „pilule Shakespeare“ pe care le-am primit graţie parteneritului cu British Council. Ele sunt gândite pentru astfel de spaţii, se proiectează de pildă în metroul din Londra. Tot în pasajul Universităţii, bucureştenii pot vedea şi emisiunile Adevărul Live, două pe zi, cu artişti implicaţi în acest mare eveniment.
Doamna „Nocturnelor“
Numele: Marina Constantinescu
Data şi locul naşterii: 22 septembrie 1966, Bucureşti
Starea civilă: căsătorită, un copil
Studiile şi cariera:
A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.
Este critic de teatru, eseist.
Din 1992, este cronicarul dramatic al revistei „România Literară“.
Din 2001 realizează şi prezintă emisiunea „Nocturne“, la TVR.
Locuieşte în: Bucureşti
Se încarcă comentariile...
