Nu pot face o comparaţie bazată pe date reale, pentru că informaţiile nu există sintetizate undeva, dar după ce am aflat sau văzut că au făcut operele din ţară, diverse filarmonici şi teatre din diferite oraşe, dependente de “curajul” edililor, admirabil în toate cazurile, parcurgând programul propus de Teatrul Naţional Bucureşti începând din 15 iunie şi continuat susţinut până la final de septembrie, pot spune că într-adevăr aici s-a petrecut una dintre principalele alternative consistente şi reale din România, în materie de stagiune profesionistă în domeniul artelor spectacolului, principala compensaţie concretă pentru public la o stagiune de primăvară care nu a mai avut loc.
Amfiteatru TNB este un loc unic în Bucureşti, aflat deasupra Teatrului Naţional, singura scenă din România construită în aer liber situată în incinta unui teatru, prevăzută cu dotări moderne şi care îndeplineşte şi condiţiile de siguranţă a spectatorilor şi artiştilor pentru a-şi putea desfăşura activitatea conform normelor de prevenire a răspândirii Covid 19. În această primă etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu stricteţe recomandările de distanţare socială, din cele 300 de locuri ale Amfiteatrului, au fost puse în vânzare doar 60. Actorii Teatrului Naţional au fost personajele principale ale amfiteatrului în aer liber, însă programul (care a avut zi de pauză doar lunea) a cuprins şi producţii independente, concerte, proiecţii de film şi nu numai.
Am avut ocazia să văd două spectacole, suficient de diferite. Fiind sedusă de intensitatea emoţională pe care au reuşit să o producă actorii în acel spaţiu, mi-am amintit cu regret de numeroasele seri cu ploaie torenţială din iunie-iulie, care i-au trimis acasă pe toţi, actori şi spectator, după zile lungi de repetiţii sau pregătiri de a “ieşi la spectacol”. La cele două spectacole din august la care am fost, singurul regret a fost generat de proximitatea hotelului şi terasei restaurantului Intercontinental, care – cel puţin din punct de vedere sonor – s-a transformat într-o chintesenţă a prostului gust şi agresivităţii sonore, “muzica de petrecere”, tipul de repertoriu care populează astăzi nunţile a tot mai mulţi dintre români, dată la maximum, perturbând într-o măsură mai mare sau mai mică ceea ce se întâmpla la Amfiteatrul TNB, în funcţie de şansa pe care o aveam cu toţii, spectatori şi actori, ca intensitatea muzicii să crească sau să scadă.
Dar să lăsăm regretele, pentru că dacă managementul TNB şi-ar fi propus să găsească motive pentru a nu face nimic semnificativ în această perioadă de teamă că un casier sau un maşinist, ce să mai vorbim despre un actor, s-ar putea îmbolnăvi, stagiunea Amfiteatru TNB nu ar fi existat.
Dacă acelaşi management ar fi încercat să se ascundă în birouri aşteptând indicaţii preţioase de la centru, ca în apusele (sau nu) vremuri în care ritmul şi conţinutul vieţii culturale şi de spectacol erau dictate de instituţii populate de oameni cu competenţe limitate şi care nu aveau nicio legătură şi nu înţelegeau nimic din domeniul artistic, instituţii ale căror iniţiale nici nu ştiam ce înseamnă (dar asta era în doar comunism, nu-i aşa…) stagiunea de vară de la TNB ar fi arătat ca aceea a altor insituţii naţionale de concert şi spectacol care au optat pentru a nu face nimic sau aproape nimic. Mai avem o lună să ne bucurăm de aceste spectacole, iar de la 1 septembrie se pare că putem să ne gândim cu un oarecare optimism la faptul că va exista o stagiune în interior şi în România şi că reducerea la tăcere a artiştilor de peste tot din lume “sub semnul pandemiei” ar putea avea, la noi, un final predictibil, încercându-se o reconstrucţie care ar putea readuce viaţa de spectacol la nivelul dinainte, într-un timp oarecare. Dar asta doar dacă vor exista mai mulţi manageri curajoşi, pentru care menirea pe care o au este mai importantă decât grija pentru a nu-şi asuma răspunderea pentru nimic.

O altfel de experienţă a fost Allegro, ma non troppo, care mi-a relevat un fapt pe care puţini spectatori ai vremurilor de azi îl ştiau şi anume faptul că poetul Ion Minulescu a fost un autor dramatic jucat cu mare succes pe vremea sa. Este o comedie sentimentală avându-i în distribuţie pe Gavril Pătru, Marius Rizea, Eugen Cristea, Ileana Olteanu, Costică Lupşa, Monica Davidescu, Victoria Dicu, un text care merită a fi redescoperit pentru dialogurile vii, umorul alert, naturaleţea poveştii, verva intelectuală, originalitatea scriiturii, interpretate cu strălucire de actorii naţionalului bucureştean.

Sincer, după aceste experienţe de final de august, nu pot decât să vă recomand să ridicaţi privirea către terasa Teatrul Naţional din Bucureşti şi să vă luaţi bilete de la casa de bilete a teatrului sau prin platforma mystage.ro. Artiştii au nevoie de noi, publicul lor şi pentru moment se bucură să poată juca în faţa noastră, chiar dacă purtăm măşti în spatele cărora bucuria sau tristeţea sunt la fel. La Amfiteatru TNB, prima săptămână a lunii septembrie este dedicată Galei HOP şi în mai multe seri ale acestei luni se va juca Jurnal de România.1989. Până la final de septembrie se mai pot vedea în acest spaţiu privilegiat şi Frumos e în septembrie la Veneţia, Două pe faţă, două pe dos , Vivien Leigh, Scrisoarea, Matilda şi groparii, UFO. Dar puteti vedea si A fost odată în România pe 1 septembrie şi Allegro, ma non troppo pe 16 septembrie.
Nu ezitaţi să mergeţi !
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
8 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
singura probema e ca am facut ACCIDENT VASCULAR pe bune ... Cine imi reda SANATEA ???
am dureri pe partea stanga a capului , unde mi-a facut "poc" o vena deci cine imi reda SANATATEA ???
Operatiune reusita ... ... Pacientul Mort !!!
Comentariu considerat abuziv.
Mi s-a declansat si Diabet insulino depensedt ce PL..Ua MEA fac cu sanatatea asta ???? ?????????????????????????????????
Vezi toate comentariile (8)