Sociologia Măria sa, publicul!

La conferinţa de presă dedicată deschiderii stagiunii la Teatrul Nottara, pe lângă cele 8 (opt!!!!) premiere anunţate pentru 2015-2016, s-a comentat îndelung şi cu folos pe marginea programului pe care instituţia îl derulează cu institutul de sondaje IMAS, menit să aducă Nottara-ul pe o poziţie privilegiată în topul teatrelor bucureştene.

ˮPăcat că pe Dna Ţepuş ( managerul teatrului) n-o putem clona ˮ a spus Alin Teodorescu, directorul IMAS, având în vedere că Nottara e singurul teatru şi printre puţinele instituţii de cultură din capitală care având încredere în sociologie şi-a îmbunătăţit, poate chiar schimbat, condiţia. Din 2013 când a început această cercetare de piaţă au ieşit la iveală cauze ale neajunsurilor în privinţa atragerii publicului pe care, urmând un proiect alcătuit împreună cu cercetătorii, teatrul a reuşit să şi-l asume cu succes. Printre schimbările de viziune cerute de sondajele care indicau anume disfuncţii în relaţia cu publicul, se numără câteva din obiectivele aflate azi în vedere cum ar fi profilarea sălilor, Studioul George Constantin ca loc al noutăţilor şi spectacolelor experimentale preferate de tineret , Sala Mare- Horia Lovinescu ca spaţiu destinat amatorilor de comedie şi divertisment , în număr mai mare după cum indică studiile. Repertoriul alcătuit în consecinţă cuprinde acum multe nume noi de autori şi regizori precum şi o revizitare a clasicilor văzuţi prin ochiul proaspăt al unor creatori de azi.

Cum locul doi în procente  în rândul criteriilor care contează în ochii spectatorilor e ocupat de trupa de actori, s-a acţionat în vederea completării acesteia cu tinere talente la care se adaugă o politică atentă de cultivare a noilor vedete, din care face parte şi ideea unor ambasadori ai teatrului aleşi dintre aceştia. Pentru stagiunea care începe ei sunt Vlad Zamfirescu, Ioana Calotă şi Gabriel Răuţă. În fine, respectând interesul publicului pentru comedie, căruia Nottara-ul îi dedică şi un festival intenţionând o reabilitare a genului compromis de subprodusele promovate de televiziuni, teatrul e atent la calitate şi în privinţa autorilor şi a montărilor. Recentul succes cu Fazanul translat de Alex Mâzgăreanu din secolul vodevilului în care a strălucit Labiche în anii 60 caracterizaţi de o anume frivolitate a moralei ca şi a modei pare a indica o cale.

Ceea ce nu înseamnă că  Soţul păcălit de Molière jucat de peste un deceniu aici cu peruci şi crinoline nu e un exemplu la fel de bun atunci când regia e pe mâinile unui experimentat ca Mircea Cornişteanu. Una peste alta suverană pare a fi în tot acest efort de rebrenduire, opinia spectatorului ( de altfel Nottara-ul practică nu doar exerciţiul sondajelor ci şi  metoda Juriului spectatorului , care secondează ierarhiile făcute de critică). Am putea crede că această plecăciune în faţa publicului suveran ( în fond el plăteşte biletul) conduce la unele concesii de gust, mai ales că teatrul de pe bulevard e frecventat prin forţa lucrurilor şi de un mare număr de spectatori din categoria  public întâmplător. In realitate ecuaţia spectacol- spectator funcţionează biunivoc dând posibilitate teatrului să-şi impună criterile culturale şi artistice printr-un repertoriu de ţinută.

Cum e statuat că instituţiile de cultură participă  la o educare a gustului, suntem siguri că în timp şi cu eforturi consecvente  teatrul de artă se va impune în faţa tendinţelor aleatorii de deturnare de la scopurile lui nobile. În fond arta spectacolului de teatru nu mai e demult o manifestare de mase, teatrul îşi revine la condiţia sa superioară de act de cultură , de provocare spirituală înaltă. În aceste condiţii publicul trebuie ascultat presupunând că sociologul îşi alcătuieşte eşantioanele corect după criterii adecvate şi nu întâmplătoare, ceea ce se şi întâmplă la un institut atât de serios ca IMAS-ul. Şi totuşi nu poate să nu surprindă faptul că în tabloul ierarhizărilor rezultat din cercetare un spectacol rafinat  ca Aniversare jucat la Sala Studio ocupă doar locul 7 în timp ce O noapte furtunoasă într-o montare mult prea liberă de estetică e pe locul 2. Semn că teatrul mai are de lucrat la educarea gustului spectatorilor săi şi la fidelizarea celor cu pretenţii culturale. Oricum diversificarea categoriilor de vârstă şi cultură ale acestora cu deplasare spre tineretul studios e un semn bun. Nu pot să închei aceasată fugară trecere în revistă a proiectelor rodnice expuse la întâlniriea  cu Nottara-ul la început de stagiune fără a le reaminiti colegilor de pe Magheru că pe scena aceasta s-au produs în anii directoratului lui Lovinescu  spectacole importante care au marcat istoria modernă a teatrului, unele au fost pomenite, Scaunele de Eugène Ionesco cu Ileana Predescu şi Constantin Rauţki, la care adaug istoricul Hamlet în regia lui Dinu Cernescu cu Stefan Iordache în rolul principal, Aceşti îngeri trişti cu Dana Dogaru şi Horaţiu Mălăele,  sau Karamzovii în regia lui Dan Micu cu marele George Constantin, şi fiindcă zilele acestea ne-a părăsit Dan Nasta, ca un omagiu să amintim din multele sale creaţii cel puţin acel strălucit spectacol Conversaţie în casa von Stein despre domnul von Goethe în absenţa acestuia de Petre Hacks în regia sa . Aşa încât refacerea prestigiului Nottara-ului la care lucrează actuala conducere folosindu-se de toate pârghiile care-i stau la dispoziţie are-n vedere o degradare pe care a suferit-o ca şi  alte instituţii de cultură în devălmăşia tranziţiei româneşti pe care nu avem însă, nici o scuză în a o invoca dacă nu luăm taurul de coarne să o combatem. Ceea ce iată, unii o fac cu metodă şi  bune rezultate.