Spectacol live şi online despre cazul Mihaela Runceanu şi securitatea comunistă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
mihaela runceanu

Moda vânzării spectacolelor în sistem streaming prinde rădăcini dând astfel posibilitatea la cât mai mulţi spectatori să nu piardă contactul cu teatrul în timpul restricţiilor sanitare.

În acest sens, experienţa recentă de cronicar a subsemnatei a făcut să fie descoperit un spectacol interesant produs şi reprezentat la teatrul independent Appollo 111, care cum se vede şi din această iniţiativă, caută formule de supravieţuire. Bravo lor! Pregătit în pandemie acest spectacol multimedia, cum îi place să-şi numească producţiile regizoarea Catinca Drăgănescu, incită în primul rând prin titlu: Disco 89, de fapt un supratitlu, menit să joace rol de copertă pentru două producţii cu aceeaşi temă, din care prima despre care va fi vorba mai jos se intitulează Cele 7 morţi ale Mihaelei Runceanu.

 Speculând mai întâi caracterul de senzaţional al subiectului dar şi situaţia confuză a dosarului peste care s-a aşternut uitarea şi ceaţa, autorii scenariului Catinca Drăgănescu şi Gabriel Sandu (autor unic al celui de al doilea spectacol din acest ciclu) optează  pentru ipoteza (una din şapte morţi) unui odios asasinat politic. Din documentarea de peste 3 ani a celor doi autori această concluzie nu se poate deduce cu acte în regulă  zic ei, dar spectacolul îmbrăţişează ideea din raţiuni lesne de înţeles. Anume, ei devin preocupaţi să facă relevantă prin intermediul acestei întâmplări o discuţie despre condiţia artistului într-un regim autoritar. Şi nu sunt departe de adevăr chiar dacă forţează în unele privinţe interpretarea faptelor. Cum declarat nu se urmăreşte producerea  unui spectacol documentar nu avem decât să acceptăm această ipoteză de lucru şi să-i analizăm logica şi forţa de convingere.  

Cum se ştie în legătură cu omorârea Mihaelei Runceanu (un caz asemănător a fost şi cel al lui Luchian Ioan Mihalea) a planat în epocă suspiciunea unei crime pasionale, în ambele situaţii fiind vorba de practici homosexuale interzise prin lege la momentul respectiv în societatea românească. Invocând drept motiv al crimei un jaf la locuinţa vedetei (rezoluţie omologată), procurorii se scuteau de orice alte explicaţii care oricum la vremea aceea nu îndrăznea să le ceară nimeni. Chiar aşa stând lucrurile atentatul la libertate şi în cazul respectiv la exprimare neîngrădită a artistului poate fi la fel de bine justificat de urmărirea din partea securităţii, fapt asupra căruia se concentrează scenariul. Descrisă ca o fiinţă rebelă care în ciuda fricii generale care domina societatea pledează prin tot ce zice şi face pentru libertate, cântăreaţa Mihaela Runceanu pare a-şi asuma riscurile de care e conştientă cu dorinţa de a înfrunta pe cât posibil primejdia. De aici o anume nervozitate care pune stăpânire pe existenţa ei surprinsă mai ales în intimitatea locuinţei unde o acompaniau cei câţiva prieteni. Ei alcătuiau acea societate tinerească, veselă interesată de muzica şi filmele străine pe care le procurau clandestin, ca şi alimentele şi băuturile prohibite de care artista avea nevoie ca să supravieţuiască. Trăind în underground îşi permiteau excentricitatea unui fel de a sfida normele ironizând personajele zilei în proverbialele bancuri. Printre ei şi o femeie, un fel de menajeră, confidentă, recrutată de securitate şi devenită turnătorul principal. Silvana Negruţiu îmbogăţeşte rolul printr-o interpretare nuanţată care alternează supunerea la ordin cu remuşcările ilustrând fragilitatea psihologică sub ameninţare şi frică care e unul din mecanismele terorii. Regizoarea îşi structurează de altfel spectacolul pe această idee instalându-i la vedere în scenă pe cei doi agenţi de urmărire care cu căştile pe urechi îşi filează pas cu pas obiectivul (Scenografii Gabi Albu şi Marius Niţu asigură spaţiului dinamica necesară). O Ea în interpretarea Cristinei Drăghici şi un El, Istvan Teglaş care încarnează cu aplomb un portret aproape robotizat  al acestui personaj devenit familiar istoriei noastre recente. Oana Puşcatu, actriţă a Teatrului Mic, joacă ataşant rolul Mihaelei Runceanu. Fiind şi o redutabilă cântăreaţă, probează cu brio aceste aptitudini în spectacol susţinând momente muzicale consistente. Aflăm din discuţiile care au însoţit reprezentaţia că poartă şi o parte din toaletele vedetei furnizate de familie, un lucru apăsător în plus presupunem, pe lângă răspunderea faţă de modelul real evocat. Fiindcă oricât s-ar delimita autorii de caracterul documentar, acesta nu poate fi evitat şi orice spectator mai informat sau nu vine în sala de spectacol în primul rând atras de notorietatea cazului şi a personajului.  

Cu ce pleacă? Cu încă un argument şi o mărturie de conştiinţă privind vremurile despre care mai ales tinerii de azi nu ştiu prea multe şi e bine să afle.  Din aceeaşi dorinţă probabil regizoarea extinde la un moment dat evocarea şi asupra altor răni din societate (vezi trimiterea la cazul Nadia Comăneci), încărcând inutil însă cu caricaturizări  discutabile demersul valoros al spectacolului. Chiar şi aşa, acesta probează apetenţa justificată a Catincăi Drăgănescu pentru un teatru social, politic de care societatea are nevoie. 

Din distribuţie mai face parte şi actorul Vlad Galer, muzica fiind asigurată de Xenti Rădulescu, iar conceptul video de Ana Cârlan.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite