Spectacole în chip şi fel la Festivalul de la Piatra Neamţ

Cele câteva zile petrecute la a XXVIII a ediţie a Festivalului Pledez pentru tiner(ri) mi-au prilejuit întâlnirea cu spectacole de calibre felurite. Despre trei dintre ele dau seama în cele ce urmează

1. Shakespeare, scos la izirciţ

E dincolo de orice îndoială că Shakespeare e aproape silit să redevină contemporan cu noi în momentele aniversare. Că orice teatru din România, cât de cât serios, se simte obligat să introducă în repertoriu câte un titlu din creaţia lui atunci când se împlineşte un anumit număr de ani de la naşterea sau de la moartea marelui dramaturg.

Mai puţin cert este dacă această cvasi-convocare la izirciţ a literaturii dramatice shakespeariene răspunde întotdeauna unei nevoi artistice şi de exprimare autentice. Dacă nu cumva Shakespeare şi scrierile lui ajung să fie un obiect de inventar sau o acţiune.

Acum când suntem aproape de finalul anului în care s-au împlinit patru veacuri de la moartea autorului Romeo şi Julieta poate că nu ar fi tocmai rău să ne întrebăm câte dintre spectacolele româneşti montate pe texte shakespeariene în 2016 sunt cu adevărat valide. Câte lasă urme. Tare mi-e teamă că foarte puţine. Cum nu e însă în rostul acestei cronici să dezvolte prea mult ideea, mă mulţumesc cu mai puţin.

Voi încerca să dau curs îndemnului shakespearian din finalul piesei comparate de un exeget de anvergura unui Andrzej Žuroswski cu o baladă medievală sau cu o piramidă în care temele puse în discuţie se întrepătrund şi se izbesc pe rând, provocate de alte teme. Adică, voi spune ce mi-a plăcut şi ce mi-a plăcut mai puţin în spectacolul Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. Ce iau cu mine şi ce prefer să las în afara amintirii.

Primul lucru care mi-a plăcut e acela că instituţia producătoare dispune la ora actuală de un colectiv actoricesc oricând capabil să acopere con brio toate rolurile din Cum vă place. Unor componenţi cu oarece vechime, în unele cazuri de-a dreptul respectabilă – Lucreţia Mandric, foarte bună în Ada, Daniel Beşleagă, mult mai convingător în Ducele Surghiunit decât în Ducele Frederic, Dragoş Ionescu, savuros în limitele fixate de regizor şi câteodată înţelept depăşite de actorul căruia i s-a încredinţat rolul Tocilă, Dan Grigoraş (Corin), Rareş Pârlog (Amiens)- li s-au alăturat câţiva foarte tineri actori. Toţi unul şi unul.

Fericit acel director care are în Statul de funcţiuni al Teatrului pe care îl conduce actori şi tineri, şi frumoşi, şi talentaţi cum sunt Cristina Mihăilescu (şi voluntară, şi delicată în Rosalinda), Emanuel Becheru  (remarcabil în Orlando, un actor pentru care, dacă aş fi în locul lui Liviu Timuş, m-aş gândi dacă nu ar fi chiar nepotrivit să introduc în repertoriu Romeo şi Julieta), Sabina Brânduşe (caldă interpretă a Celiei), Mircea Postelnicu (un Jacques nu tocmai melancolic, nici languros, ci mai degrabă ţâfnos, voluntar şi critic, adică bun), Aida Avieriţiei (o Audrey plină de nerv), Cătălina Bălălău şi Andrei Merchea Zapotoţki (formând un izbutit duet Phebe- Silvius), Răzvan Bănuţ (Charles şi Un lord), Florin Hriţcu (Le Beau şi William) şi Dan Covrig (Sir Oliver Martext şi Un lord).

Sigur mai e ceva de lucru până când respectivul colectiv artistic din sus-menţionatul stat de funcţii va ajunge la stadiul de trupă. Regizorul Vlad Cristache a făcut în acest sens doar o jumătate de pas. De ce cred că nu e un pas complet, voi explica în continuare.

Voi spune, aşadar, cu toată prietenia, că lui Vlad Cristache am a-i face mai multe reproşuri. Primul şi cel mai grav e că nu sunt sigur deloc că atunci când a decis să monteze Cum vă place chiar a avut despre viitorul spectacol o idee clară. Faptul e evident îndeosebi în prima parte care trenează mult prea mult. Partea a doua e parcă niţeluş mai vioaie, mai coagulată, spectacolul chiar începe să semene cu unul de comedie.

Poate că nu ar fi fost defel rău ca regizorul să caute şi o altă traducere. Cea a lui Virgil Teodorescu mi se pare cam învechită. În orice caz neconformă cu aspectul sau ideea (atât cât este) a montării. Unele personaje primesc o anumită identitate care este uitată ori abandonată pe parcurs spre a fi anevoie salvată preponderent prin farmecul celor ce le interpretează.

Scenografia pe care tot Vlad Cristache o semnează e diletantă, improvizată, dacă nu cumva de-a dreptul diletantă şi urâtă.

Dincolo de toate aceste rezerve de critic cârcotaş, sfatul meu este să mergeţi totuşi la spectacolul. Actorii sunt buni şi sigur o să vă placă.

Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ- CUM VĂ PLACE de William Shakespeare- Traducerea- Virgil Teodorescu- Regia şi scenografia- Vlad  Cristache- Muzica -Rareş Pîrlog- Cu- Cristian Mihăilescu, Emanuel Becheru, Sabina Brânduşe, Valentin Florea, Dragoş Ionescu, Aida Avieriţei, Cătălina Bălălău/Sonia Teodoriu, Andrei Merchea Zapotoţki, Daniel Beşleagă, Lucreţia Mandric, Dan Grigoraş, Rareş Pîrlog, Răzvan Bănuţ, Florin Hriţcu, Dan Covrig- Data premierei- 4 noiembrie 2016

2. O întâlnire ratată

S-au adunat deja ani destui, poate chiar prea mulţi, de când nu mai văzusem vreun spectacol produs şi jucat de artiştii Teatrului Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe.

Motivele hiatusului respectiv sunt destul de felurite, însă nu recapitularea lor contează în economia acestor însemnări. Al căror scop este acela de a descrie cum s-a petrecut mult dorita întâlnire. Pe care am aşteptat-o, recunosc, cu încă şi mai multă emoţie dat fiind că ea urma să se producă graţie unei reprezentaţii cu Tartuffe, celebra piesă a la fel de celebrului Molière. Citită de un tânăr regizor – Zalán Zakariás- a cărui faptă, artistică, desigur, mă interesa nu fiindcă e maghiar şi a pus în scenă un spectacol fără accente naţionaliste la Teatrul de limbă română din oraşul în care locuieşte, aşa cum complet deplasat, adică defel la cestiune nota o voce piţigăiată a criticii locale. Ci pentru că Zalán Zakárias îmi fusese recomandat cu multă căldură acum vreo câţiva ani de un regizor foarte important, aşa cum e Bocsárdi László, plus că i-am şi văzut câteva înfăptuiri artistice anterioare care nu mă dezamăgiseră.

Dezamăgirea a venit acum şi nu oricum, ci în proporţii nemaintâlnite. Detaliez. Spectacolul aspiră să fie unul de teatru în teatru. Mai exact. Vedem pe scenă o mână de actori care repetă, destul de plictisiţi şi în nici un caz mistuiţi de focul creaţiei, piesa lui Molière sau, mă rog, un concentrat al ei. O piesă pe care o socotesc cu toţii prăfuită. Drept pentru care încearcă să o cosmetizeze, să o supună unui lifting. Atâta doar că liftingul este făcut nu cu fineţea unui chirurg plastician de mare clasă, ci de un ambuscat care conduce scrierea în zona primejdioasă a vulgarităţii. Fiind ajutat vârtos în acest sens, în primul rând, de Sebastian Marina, zisul interpret al lui Tartuffe. Pe care îl înţelegi ce spune doar când rosteşte pe scenă vorbe niţeluş mai deocheate. Altminteri, textul e molfăit, e turuit, batjocorit, iar spectatorul e supus la nenumărate cazne.

Sunt gata să pariez că Zakárias Zalán a văzut superbul spectacol cu Tartuffe pus în scenă la Teatrul Metropolis de Victor Ioan Frunză şi că a nutrit ambiţia, la urma urmei explicabilă şi cinstită, de a face un spectacol mai ceva, de a marca încă un pas în plus pe calea contemporaneizării şi concentrării. Numai că, din păcate, rafinamentului din montarea lui Victor Ioan Frunză, el i-a opus un inestetic, un revoltător dat cu barda.

Ca să fiu onest, trebuie să recunosc că există, totuşi, în zisul spectacol de la Teatrul Andrei Mureşanu şi câteva idei. Enunţate, dar nici una nedusă până la capăt. Printre care şi aceea de a face din Dorine, interpretată de Elena Popa, un fel de regizor, şi implicit, şi explicit, deopotrivă, al lucrurilor ce urmează să se întâmple. Elena Popa a făcut bine ce i s-a cerut atâta vreme cât a avut de îndeplinit o  cerinţă bine precizată. Mai departe, ea s-a descurcat, cum se zice, pe cont propriu. Cum au făcut-o, de altminteri, şi ceilalţi actori din distribuţie. Au reuşit să se salveze cu adevărat doar experimentatul Cornel Răileanu (Orgon) şi foarte tânărul Mihai Niţu (Damis). Ceilalţi – Alexandrina Ioana Costea (Elmire), Daniel Rizea (Cléante), Ion Fiscuteanu jr, (Valère), Claudia Ardeleanu (Marianne) şi Marius Popa (Poliţistul) fiind condamnaţi la un indezirabil, nemeritat naufragiu. Din care sper să se fi salvat şi să îi găsesc esteticeşte valizi la întâlnirea următoare.

Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe- TARTUFFE de Molière- Traducerea-Alice Georgescu- Regia- Zakariás Zalán- Scenografia- Ciski Csaba- Cu- Cornel Răileanu, Sebastian Marina, Mihai Niţu, Elena Popa, Alexandrina Ioana Costea, Daniel Rizea, Ion Fiscuteanu jr., Claudia Ardelean, Marius Popa- Data reprezentaţiei-6 noiembrie 2016

3. Jocuri şi jucării

În seara zilei de 10 decembrie 1896, după un lung şi încâlcit discurs al unui tânăr dramaturg ce abia împlinise 23 de ani s-a consumat prima ridicare de cortină pentru spectacolul cu piesa Ubu Roi. Era vorba despre întâia parte a unei viitoare trilogii scrisă de Alfred Jarry. Regizor era Lugné-Poe care îl distribuise în rolul principal pe Firmin Gémier.

Istoria literaturii dramatice universale consemnează la loc de cinste lunga corespondenţă purtată de între dramaturg şi regizor. Toate zisele înscrisuri ale celebrului Collège de pataphysique. Printre care şi explicaţiile date de Jarry referitoare la ceea ce a intenţionat să facă scriind Ubu Rege. Cert e că nu apăruseră încă teoriile referitoare la opera deschisă, nivele de interpretare şi plurilingvism când Jarry sugera că Ubu Rege  poate fi citită în diverse feluri. Ca o alegorie, ca o satiră atroce la adresa lăcomiei, a minciunii şi a spiritului războinic, dar şi, pur şi simplu, ca o farsă pe care un grup de elevi mai şturlubatici i-au făcut-o unuia dintre profesori.

De la această ultimă pistă de lectură a pornit în spectacolul montat la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea tânărul regizor Tudor Lucanu. Care nu a vrut defel să rivalizeze nici cu Silviu Purcărete, căruia spectacologia românească îi datorează unul dintre cele mai mari spectacole din istoria ei- Ubu Rex cu scene din Macbeth – montat la Naţionalul din Craiova, nici cu Tompa Gábor care a montat, mai aproape de zilele noastre, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca Ubuzdup.

Ubu Rege de la Teatrul Anton Pann este sau, mă rog, ar fi putut să fie un spectacol simpatic. Un spectacol vesel. Un spectacol drăguţ. Un joc jucat într-un parc de distracţii de o seamă de adolescenţi  deştepţi. Care se imaginează pentru o oră şi jumătate uzurpatori şi dictatori, cotropitori şi cotropiţi, nobili deposedaţi de orice urmă de avere încornoraţi şi păcăliţi, umiliţi nemilos de un cuplu de dictatori- Madam şi Domn Ubu. Adolescenţi care se joacă de-a războiul având la dispoziţie patine cu rotile, arme de jucărie, o blană de urs. Care sunt îmbrăcaţi în uniforme şcolare şi au pe spate aninate ghiozdane pe care le transformă, după cum o cere jocul, în locuri în care se ascund bani şi comori. Domn Ubu având şi o mustăcioară, şi o frizură amintind de cele ale lui Hitler. Unul dintre acei care au făcut Polonia praf. Împărţind-o în deplin acord cu Ursul sovietic. Că doar nu degeaba nazismul şi comunismul sunt relele secolului al XX lea, gemeni heterozigoţi, cum spun politologii.

Punctul de plecare al spectacolului vâlcean este unul valid. Atâta doar că l-aş fi dorit susţinut pe întreaga durată a spectacolului ceva mai vesel, mai inventiv, mai comic, mai imaginativ. Interesul montării e în evidentă scădere după primele cincisprezece minute din reprezentaţie. Se râde la spectacol, dar se râde relativ puţin. Iar râsul se produce îndeosebi graţie replicilor lui Alfred Jarru, şi nu datorită propunerilor regizorale ale lui Tudor Lucanu.  Cu toate că actorii Vlad Bîrzanu (Domn Ubu), Mădălina Ciotea (Madam Ubu), Olimpiu Blaj (Căpitanul Bordură) şi colegii lor în a căror sarcini cad mai multe roluri îşi fac cum trebuie datoria. E vorba despre Alexandru Beteringhe, Andrei Brădean, Iulia Antonie, Andrei Cătălin, Ana Şuşca, Réka Szász, Vladimir Purdel.

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea- UBU REGE -Tarducerea-Romulus Vulpescu- Regia şi scenografia- Tudor Lucanu- Cu- Vlad Bîrzanu, Mădălina Ciotea, Olimpiu Blaj, Alexandru Beteringhe, Andrei Brădean, Iulia Antonie, Andrei Cătălin, Ana Şuşca, Réka Szász, Vladimir Purdel- Data reprezentaţiei- 6 noiembrie 2016