Stâlpii societăţii, stâlpii Teatrului Bulandra

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Rebengiuc   Inquam Photos / Octav Ganea
Victor Rebengiuc Inquam Photos / Octav Ganea

Graţie unui spectacol realizat pentru televiziune de regizorul Dan Necşulea am avut parte în „săptămâna Victor Rebengiuc“ programată de Teatrul Bulandra de un regal teatral în care s-au exprimat la potenţial maxim câţiva dintre stâlpii acestui teatru de mare şi impunătoare tradiţie.

În fruntea listei evident sărbătoritul, Victor Rebengiuc într-unul din cele mai împlinite roluri. Alături de el Gina Patrichi, Irina Petrescu, Virgil Ogăşanu, Mariana Buruiană, Marcel Iureş precum şi Silvia Popovici, Traian Stănescu, Gheorghe Cozorici actori ai Naţionalului în roluri cu greutate care împreună cu Constantin Dinulescu, Marian Hudac, Matei Gheorghiu, Alfred Demetru şi alte câteva doamne care trec prin cadru au participat la această realizare de excepţie. Toţi impecabili.

În decorurile lui Vasile Rotaru somptuoase, reproducând realist interioare burgheze de bun gust, şi costume la fel de frumoase, bine individualizate pe personaj, spectacolul are eleganţă şi clasă, adevărată lecţie de teatru realist- psihologic. La urma urmelor nici nu avea nevoie de altceva Ibsen, marele moralist al nordului pentru dezbaterea sa despre valoarea adevărului şi importanţa unei conştiinţei curate în viaţa de familie şi a societăţii mai ales când personajul principal este un mare industriaş şi politician în devenire.

Stalpii societatii

De multe ori m-am gândit scriind despre piesele lui Ibsen de unde această frământare majoră a autorului dintr-o ţară care n-a cunoscut nici pe departe mafia coruptă a sudului Europei, sau a Americii anilor 30 gemând de gangsteri cu ceafa groasă şi buzunarele doldora de dolari. Cred că demersul dramaturgului norvegian are de fapt un suport solid în principiile sale morale valabile pentru orice cetăţean care pune la baza relaţiilor dintre oameni onestitatea şi grija pentru celălalt necesară progresului din societatea modernă industrială care a generat atâtea nedreptăţi. Pentru noi cei de azi sigur că această preocupare pare plină de naivitate când pentru bani se trage cu pistolul şi se produc asasinate în serie. Spectacolul televiziunii pune însă problema la scară umană validând mesajul universal al autorului norvegian.

Distribuţia e alcătuită din actori de mare calibru, cu mare credibilitate în lumea teatrului şi nu numai, care atunci în 1988 când s-a filmat tele-play-ul erau capabili să susţină convingător o asemenea dezbatere, generând emoţie. Primul pe listă e Victor Rebengiuc care în rolul magnatului, al inginerului armator cu ambiţii are de parcurs drumul dificil spre o reabilitare morală în ochii celor pe care îi minţise. O face cu strălucire până la finalul în care după întâmplări dramatice şi dezvăluiri care-i tulbură în cele din urmă conştiinţa ni se revelează drumul de transformare şi criza morală a personajului. Ca şi alte ori la Ibsen, copiii sunt chemaţi să tranşeze dramele părinţilor punând în joc sentimentele părinteşti. De la poza oficială impecabilă de cap de familie şi stâlp al societăţii sigur pe el pe care o afişează la început inginerul şi până la vestea că s-ar putea să-şi fi trimis la moarte propriul copil în goana după înavuţire Victor Rebengiuc trece prin multe şi complicate stări, trăiri asigurând personajului complexitatea necesară. Aparatul de filmat le urmăreşte redând in gros planuri această transfigurare răvăşitoare aşa încât în final actorul pare obosit, îmbătrânit de suferinţa psihică.

Ca de atâtea alte ori, Victor Rebengiuc face demonstraţia unei ştiinţe a construirii rolului deprinsă pe scenă, cu lecţia muncii actorului cu sine însuşi, ca metodă de lucru învăţată. Gina Patrichi, căreia îi revine, ca de obicei, rolul femeii cu spirit liber, justiţiar în război cu ipocrizia societăţii care-i răpeşte iubirea, mereu de partea adevărului şi pentru respectarea sentimentelor susţine celălalt pol al conflictului piesei determinând cu farmecul ei feminin inebranlabil restabilirea ordinii morale în viaţa eroului şi a societăţii înconjurătoare.

Stalpii societatii

Irina Petrescu cu zulufi şi fără ochelari, stranie şi melancolică căutând cu privirea în adâncimile sufletului partenerilor e femeia ce-şi sacrifică cu generozitate iubirea pentru o cauză umanitară care înseamnă aici creşterea unui copil nedorit. Apariţiile ei răspândesc mister şi curiozitatea de a-l desluşi. Marcel Iureş, distribuit în contre-emploi în rolul pastorului dogmatic şi scorţos care dă verdicte apodictice îşi plimbă cu morgă silueta băţoasă aruncând priviri piezişe Marianei Buruiană la vremea aceea tânără speranţă a Teatrului Bulandra. Amândoi sunt excelenţi. Deşi rolul său nu e unul de prim plan, Virgil Ogăşanu impune prin farmecul personal şi cumsecădenia care o degajă un personaj colorat, zglobiu, omenos şi tandru. E adorabil de naiv şi mereu inoportun în economia acţiunii. Am revăzut-o cu nostalgia momentului pe Silvia Popovici, a cărei carieră se afla atunci într-un con de umbră, statuară şi dramatică ca de obicei cu aceeaşi blândeţe în priviri şi glas, purtând cu naturaleţe povara femeii sacrificate. 

Stalpii societatii

Traian Stănescu într-un rol poate inadecvat vârstei şi întreaga distribuţie joacă la unison stilistic dovedind cât de importantă e armonizarea echipei condusă spre in ţel comun şi clar de regizor. Aici restituirea fidelă a unui text din marele repertoriu suficient sie însuşi. Bulandra a făcut bine că a apelat la serviciile televiziunii pentru a ilustra corespunzător cariera lui Victor Rebengiuc deşi ar fi mai corect să se bazeze pe realizările acestui teatru, dar important rămâne însă faptul că am avut ocazia să-i revedem laolaltă într-o formă de excepţie pe unii dintre cei mai valoroşi actori ai Bulandrei şi ai ţării, din trupa care a creat în acest teatru o tradiţie care obligă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite