Supraevaluarea retoricii

Din notiţa biografică inserată în caietul de sală al montării cu Idiotul, după romanul lui F.M. Dostoievski, de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, aflăm că regizoarea lui şi co-autoarea dramatizării (împreună cu Ştefana Pop-Curşeu), daneza Anna Stigsgaard, a studiat preţ de vreo trei ani la Odin Teatret, sub îndrumarea celebrului Eugenio Barba.

De aceea mi se pare util că, înainte de orice fel de judecată de valoare asupra spectacolului, să reamintesc că Barba (cf. Casa în flăcări –Despre regie şi dramaturgie, Editura Nemira, Bucureşti, 2012) se slujeşte de sintagma context narativ, precizând deopotrivă că “numeroase sunt modurile de a trata în teatru” textul existent anterior. “Toate, însă, pot fi grupate în două tendinţe: a munci pentru text şi a munci cu textul ”. E cum nu se poate mai limpede că Anna Stigsgaard a optat pentru cea de-a doua variantă, adică pentru a munci cu textul. Or, potrivit mentorului său,  aceasta “înseamnă a alege una sau mai multe scrieri, nu pentru a te pune în serviciul lor, ci pentru a extrage o substanţă care alimentează un nou organism: spectacolul.” Mai departe Barba precizează că “un text poate fi dezmembrat şi reorganizat într-o formă mult îndepărtată de original”.

Îndepărtarea de original

Păstrând proporţiile, cam acest lucru pare să se fi întâmplat în procesul de stabilire şi de definitivare a partiturii folosite drept suport literar pentru montarea clujeană. S-a pornit de la o serie de exerciţii de improvizaţie pe câteva momente socotite semnificative, altminteri bine alese, din romanul marelui clasic rus (acesta are, în funcţie de ediţie, între 800 şi 1000 de pagini). Secvenţele cu pricina au fost remixate, reordonate în funcţie de o ecuaţie destul de indiferentă la sintaxa epică şi la topica epică dostoievskiană anterioară. S-au reţinut scene- cheie precum cea a trenului, cea a maximului păcat comis de fiecare dintre personaje, cea a licitaţiei pentru mâna Nastasiei Filipovna, cea prevestitoare crimei şi, în fine, cea a nebuniei lui Rogojin.

S-a inventat mult la nivel vizual, s-au căutat, de asemenea, insistent soluţii menite să asigure un consistent ambalaj sonor spectacolului (cântecele ruseşti au fost amestecate cu altele, ce trimit cu gândul la tragedia antică elenă dar şi la ritualurile sacrificiale de extracţie oriental- asiatică- aici cuvenindu-se a fi menţionate performanţele vocale ale actriţelor Anca Hanu şi Romina Merei), s-a obţinut o complexă retorică a imaginii scenice (actorii evoluează în principal pe o platformă instabilă şi sunt înconjuraţi de copaci uscaţi- scenografia spectacolului este semnată de Adrian Damian). Această preocupare concentrată asupra retoricii vizuale a avut preţul ei care se decontează deloc fericit în neglijarea textului.

Aproape că ai senzaţia că întâi s-a inventat imaginea şi abia apoi s-au căutat cuvintele apte să îi slujească drept suport. Ce înseamnă asta? Un preţ încă şi mai mare. Acela că spectatorul virgin, cel care vine la spectacol fără să fi citit în prealabil copleşitorul roman dostoievskian, părăseşte sala confuz, fără să fi aflat mare lucru despre acesta şi fără dorinţa de a-l citi, în vreme ce spectatorul informat, familiarizat cu romanul Idiotul, pleacă nemulţumit de modul, în egală măsură precar dar şi discreţionar, în care i-a fost el restituit scenic. Şi aceasta chiar în condiţiile în care acel spectator informat la care mă raportam adineaori ştie foarte bine care sunt constrângerile şi limitele oricărei translatări dinspre epic înspre dramatic.

Mai precis şi mai direct spus, montării clujene îi lipseşte acea fundaţie de granit invocată undeva de Ibsen despre care Barba spunea că, transferată în teatru, devine dramaturgie organică ce ar trebui să ajungă la stadiul şi la capacitatea de a angaja simţurile spectatorului. El, spectatorul, ar ajunge astfel să trăiască emoţional spectacolul. Or, asemenea trăiri sunt tare, tare puţine în montarea de la Naţionalul clujean. Le generează, în principal, actorii Miriam Cuibus (Generăleasa Epancina), Cristian Grosu (în monologul, bine paginat scenic, al anarhistului Ippolit) şi Ionuţ Caras, care are de trecut handicapul vârstei dar şi cel al absenţei masivităţii corporale, ieşind totuşi victorios din confruntarea cu rolul în scena finală a nebuniei lui Rogojin

Fascinaţi-i, fiţi fascinaţi!

Pentru Anna Stigsgaard poate că mai important decât Prinţul Mîşkin (pentru care Cristian Rigman are toate datele fizice, are şi candoare, numai că aceste însuşiri nu au fost îndeajuns speculate şi aprofundate în procesul elaborării spectacolului, rezolvările fiind la nivel epidermic şi cu prea multe crize de epilepsie) e personajul Nastasiei Filippovna, cea care îi fascinează pe toţi bărbaţii. Pe bătrânul amant Toţki (Petre Băcioiu), pe bogatul şi primar-agresivul Rogojin (Ionuţ Caras), pe Ganea (Matei Rotaru), pe Mişkin care pătrunde după o cortină în spatele căreia se află Infernul (Cristian Rigman). Nastasia Filippovna e cea care funcţoinează drept magnet pentru ura şi frustrările de tot felul ale Epancinei (Miriam Cuibus), dar şi ale mai tinerelor Aglaia (Anca Hanu) şi Adelaida (Romina Merei).

Regizoarea i-a încredinţat rolul Ramonei Dumitrean care, în principiu, deţinea toate atuurile necesare ducerii lui la bun sfârşit. I-a fixat actriţei drept temă identificarea mijloacelor prin care ar putea să îi fascineze pe toţi cei ce o înconjoară, i-a spus fascinează-i! dar, la fel cum s-a întâmplat cu Mîşkin, mă tem că nu a ajutat-o suficient, îndeplinirea respective sarcini cantonându-se la nivel tehnic. Tot la fel, Anna Stigsgaard le-a spus celorlaltor componenţi ai distribuţiei fiţi fascinaţi!. La rândul lor, ei au îndeplinit sarcina la fel de tehnic şi cam atât.

Până la urmă nu ştiu dacă nu cumva s-ar cuveni să ne întrebăm dacă metoda Barba, atât cât poate fi ea regăsită în spectacolul Teatrului Naţional din Cluj, a fost conformă, adică s-a potrivit specificităţilor Idiotului lui Dostoievski sau dacă nu cumva are dreptate însăşi Anna Stigsgaard care, întrebată în finalul interviului realizat pentru caietul de sală al montării de Andreea Iacob în ce mod a fost influenţată de Eugenio Barba, a răspuns “probabil prea mult”.            

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca- Idiotul după romanul lui F.M. Dostoievski;

Dramatizarea: Anna Stigagaard şi Ştefana Pop-Curşeu;

Regia: Anna Stigsgaard;

Scenografia: Adrian Damian;

Asistent regie: Alexandra Sofonea;

Mişcarea scenică: Savino Parella;

Cu: Cristian Rigman, Ionuţ Caras, Ramona Dumitrean, Miriam Cuibus, Anca Hanu, Romina Merei, Petre Băcioiu, Matei Rotaru, Cristian Grosu;