Tâlcul din „Angajare de clovn”

FOTO Florin Ghioca

„Angajare de clovn” este o piesă în două acte scrisă acum cîteva decenii de Matei Vişniec. Un autor foarte jucat şi foarte apreciat nu doar în ţara lui de obârşie. România. Spectacolul de la Teatrul Naţional este angajarea lui Ion Caramitru sau de ce avem nevoie mereu să râdem şi să trăim atunci când nu murim.

Acum Matei, dacă ni se permite să ne tutuim, e şi cetăţean francez. Face o carieră internaţională. Ceea ce nu e chiar rău, dacă nu cumva chiar bine. Nu are decât să ne bucure. Dacă mai ştim ce e aia.Timpul trece, trăim, bine sau prost, nu mai contează, mai şi îmbătrânim, mai şi murim, asta e, ghinion, ceea ce răzbate şi în piesa lui despre care tot amînăm momentul de a spune ceva, după ce a fost jucată recent şi la Bucureşti. Nu ştiu dacă e chiar prima lui piesă – trăim vremuri în care totul se poate verifica. Şi ce facem cu adevărul frust? Nimic, toate curg, şi se duc în neant, un pasaj, o trecere, un joc, cu şi fără clovnii care populează universul unei piese care se consumă într-o Italie mussoliniană (şi acum ne aducem aminte cum un vajnic critic de teatru de după 89 a împrumutat de la mine volumul Fascismul, semnat de de însuşi Musolini, prefaţat de Octavian Goga).

 Matei Vişniec a lucrat şi la BBC şi la France International, mereu m-am bucurat de poemele - am cărţile lui de poezie într-un dulap cu cărţi doar de poezie - şi de piesele lui, unele jucate chiar la TNB.

La una dintre ele, o piesă trasă din viaţa şi opera lui Cehov - ceea ce face şi Virgil Tănase în monografia Cehov, apărută mai acum cîteva luni la Editrura Tracus Arte, după ce fusese deja ieşită pe piaţă la Gallimard, en francais - am scris şi eu cîteva cuvinte entuziaste pentru caietul de sală. N-am apucat să văd piesa, eram la New York pe vremea aceea, dar mi-a plăcut foarte tare piesa lui Vişniec. Tot ce e legat de Cehov pot spune că-mi place, tot ce e legat de Vişniec, nu mă costă nimic să spun ce gîndesc, îmi merge la inimă.Punct. Aşa cum se întâmplă cu Cehov, mai ales acum când am aflat că era chefliu şi afemeiat – ridicător de fuste cum spunea hâtru amicul său, mare admirator, Lev Tolstoi, aşa că nefiind critic de teatru, nici gazetar cultural, ci un simplu pensionar - formulă care te scapă de orice explicaţii, Dvs? Io, nimic, sunt pensionar! - aşa cum se întîmplă cu clovnii din Angajarea... lui Vişniec. Şi din filmele lui Fellini, pe Giuletta Massina o admiram în toate filmele în care apărea -  mult mai tîrziu am aflat,cum mult mai tîrziu am aflat multe dec are nu am ţtiut nimic la vremea potrivită - că era soţia lui Fellini, filme care ne-au emoţionat în vremuri în care şi emoţiile erau puse sub obroc. E Arrivato Zampano, mai am oare în urechi, mai aveţi în urechi strigătul artistului de circ, care nu devenise încă Zorba, Anthony Quinn? Aflăm mai tîriu sau uităm. Sau nu ne interesează cu şi clovnii îmbătrânesc şi nu mai e nevoie de ei. Exagerăm? Nu, citiţi Povestirile din Kolâma ale lui Şalamov şi nu mai e nimic de comentat. Poate doar asasinarea Annei Politkovskaia, jurnalista împuşcată chiar de ziua de naştere a lui Putin, al cărei jurnal, primit din America şi gîndit că ar putea să iasă de-o piesă, a ajuns la prietenul meu Ion Caramitru. Şi acolo a rămas. Cine ştie, poate într-o bună zi se va găsi cineva să... Să ce? Nimic.

Şi asta e tot, iertare pentru divagaţii.

Nu ştiu dacă Angajare de Clovn este prima piesă a lui Vişniec, nici dacă e cea mai bună - în cazul lui, ca şi la Mozart, totul are importanţă, „E bun?”,”Da, e bun tot ce scrie şi face Matei Vişniec, există şi astfel de cazuri, nu trebuie să strîmbăm din nas, „Ei, nici chiar aşa, da Cărtărescu, ă?))))” - dar nici nu are vreo importanţă, decât, poate, pentru vreun istoric literar sau vreun doctorand teatral. Că tot sunt la modă doctoratele. Piesa lui Vişniec este foarte bună şi se susţine prin ea însăşi. Am citit-o în mod special înainte de a emite cîteva impresii despre spectacolul, excepţional, mă grăbesc s-o spun, de la Teatrul Naţional. Primul act este al lui Vişniec, al doilea al lui Ion Caramitru. Chiar dacă întreg spectacolul este regizat de un actor-regizor bun la de toate dacă e şi director general la TNB,ce aduce special în spectacol este circul. Circul ca artă în sine, pus în ramă de Vişniec şi cei trei clovni interpretaţi magistral de trei tineri recent puşi pe statul de plată al TNB (Petre Ancuţa, Emilian Mârnea, Florin Călbăjos), circul circul vieţii pus în evidenţă de spectacolul feerie, cu oameni şi animale, cu scene reale de spectacol de circ - ce ocupă o pauză în care se schimbă şi sala şi decorurile, totul la urma urmelor, după acel ocol plimbare-şpaţer pe culoarele şi holurile unde şi în care spectatorii - Eu, tu, el ea, noi - se cască gura sub semnul uluielii şi surprizei la realmente momente de spectacol de circ.salturi, saltimbanci, echilibristică, căţei dresaţi, culoare şi pitoresc adus sub ochii noştri şi ai lui Caragiale, patronul, care veghea de afară. Frigul nu conta, nenea Iancu e de fier viziunea lui Bolborea. Cel care a făcut ansamblul din bronz de pe esplanada TNB.

Faptul că în aceste zile, dacă nu cumva în prima zi după ce am vazut Angajare de clovn, un artist, trapezist, de 67 de ani, cade de la şapte metri în timpul spectacolului de la circul Globus, care a colaborat din plin şi la Angajarea de clovn vişnieccaramitrică (sic!, că tot ne place să ne sclifosim la tot pasul kultur&kultur la tot pasul, iar artiştii de circ aşteaptă şi ei un monet de graţie) noroc că bătrânul trapezist a scăpat cu viaţă, aşa cum nu au scăpat nişte animale care au pierit într-un incendiu, tot la circ,acum se aşteaptă ca în vară nu ştiu ce fundaţie să preia restul de dobitoace, iar în spectacolele de circ din Bucureşti să nu mai fie utilizate animale, vom avea parte doar de spectacole cu apărători ai drepturilor omului şi ale animalelor. Şi tot aşa. Păcat, circul a fost şi  rămas parte din viaţa noastră, ca şi jocul, ca şi rîsul, ca şi bucuria de a ne bucura. Asta ne oferă spectacolul lui Ion Caramitru, şansa de a rîde şi de a privi/trăi alături de cei trei clovni care se pregătesc să moară, unul dintre ei chiar păţind ceva urît. Dintr-o joacă, dintr-o întîmplare nefericită. Hazardul, întâmplarea, violenţa care se iscă din te miri ce joacă, acel Khîsmet - destin fatalitate, voia lui Dumnezeu, folosit în lumea lui Caragiale, dispărut azi la noi, dar prezent pe tot conturul Mediteraneenei. Şi acolo de unde veneau bunicii lui Pino Caramitru şi ai mei.

Lumea rîde şi se bucură, cerul înstelat deasupra - Kant, deh,dar din textul piesei reiese că mai era deja un clovn mort dinainte de a fi apărut cei trei. E un tâlc acolo, nimic nu e nou pe lume, nimic nu e definitiv. Poate n-ar fi rău ca piesele jucate să fie publicate şi puse la dispoziţie spectatorilor. Evident, contra cost, după decenii de rezistenţă prin cultură acum ne adaptăm iar tot la rezistenţa o prin cultură, de care pomeneşte Matei Vişniec într-o frumoasă spovedanie - mă rog să spunem mărturisire, pentru că spovedanie sună prea ruseşte şi acum e cîh să pomenim de ei, ciuma roşie, o expresie care a tot circulat în aceste ultime luni de după alegerile din 11 decembrie 2016, şi face ravagii sau produce satisfacţii. Dincolo de trecutul, cam nasol, să spunem aşa, că e cool, al anilor în care a fost realmente nasol pe de-a-ntregul. Piesa lui Matei Vişniec, un bucovinean ajuns printr-un Bucureşti unde a studiat filozofia, a scris o grămadă de piese şi a publicat trei cărţi de poezie, a locuit o vreme pe strada Suvenir, între Eminescu şi Dacia, nu departe de Biserica Silvestru - cea legată de numele Părintelui Galeriu, aţi uitat cine a fost? Păcat! - şi statuia lui Tudor Vladimirescu- nu se ştie cine mai e? Păcat!- este foarte frumoasă şi citită astăzi.O parabolă care paote fi percepută - şi montată, înscenată – în diverse registre. Să te îndrepţi către absurdul lui Becket şi Ionesco, să o iei spre naturalismul lui Ibsen, sau minimalizînd-complicînd lucrurile s-o transformi într-o piesă politică. E posibil şi ar ieşi oricum ceva bun, Şi bine. E meritul autorului, dar şi al regizorului care a optat pentru o variantă aparent doar, mai spectaculoasă. Cu gândul la lumea circului şi a lui Fellini. Un spectacol de excepţie. Nu are rost să inventariem momente ce pot fi decupate din spectacol. Nici să facem pomelnice cu colaboratorii care au contribuit la realizarea spectacolului. Îi găsim în caietul de sală, pe afiş, pe orice căutare pe net. O piesă de excepţie - “Ei, nici chiar aşa...”, ar putea sări activiştii din domeniul cultural-teatral, de excepţie erau şi piesele lui Mihail Davidoglu şi Paul Everac (zicea regretatul poet şi editor Florin Mugur, mulţi ani redactor la faimoasa Editură Cartea Românească, unde a publicat şi Matei Vişniec, Bedros, zi orice, dar nu da nume!) şi n-a mai rămas mare lucru.

Toate vin şi trec, şi gloria şi clovnii, şi autorii şi memoria oamenilor, doar teatrul rămâne. În fond avem un spectacol total, unde imaginaţia lui Ion Caramitru a dat frîu liber unui text cu varia posibilităţi de interpretare. Un spectacol care va face multe reprezentaţii, avem convingerea. Un spectacol viu şi proaspăt, bine articulat scenic. Adaptarea inspirată a spaţiului multifuncţional de la TNB – posibilitatea Sălii Studio de a deveni din lac, puţ, ca să ne exprimăm mai plastic,  decorul când fix, în prima parte, când mobil în cea de-a doua, bine asortat la improvizaţiile actorilor-clovni, semnat de Florentina Popescu Fărcăşanu, costumele aparţin Lilianei Cenean - din mormanele de haine second hand care invadează România s-a utilizat doar o parte, bine utilizată şi găselniţa lui Vişniec cu geamantanele. Luminile şi restul de efecte vizuale, nu puţine, un vechi tovarăş de drum al lui Ion Caramitru, smart&clever, CrisJaeger. Am apreciat foarte tare şi mişcarea scenică,  multă agitaţie şi vînzoleală, ca la târg, ca la moşi, ca la circ, acolo unde contribuie şi publicul în pauza în care fiecare spectator caută un loc unde să vadă ceva, cât de cât din ce fac artiştii de circ ce se produc pe estacada de la eajul I. Coregrafia îi aparţine lui Florin Fieroiu. Am amintit de toţi aceştia pentru că fiecare în parte contribuie la întregul semnat de Ion Caramitru. Cum avansăm simple observaţii de spectator, Am zis şi eu n-am dat cu parul! - ne bucurăm doar că spectacolul prinde viaţă sub ochii noştri, după o metamorfoză realizată de actorul, regizorul, directorul de teatru şi UNITER, fostul ministru al culturii şi actualul director al TNB, un realmente muncitor intelectual, în formularea sprinţară a lui Camil Petrescu, aşa cum îl poziţionam într-un scurt şi amical portret din Almanahul CINEMA, tot cu decenii în urmă, robul lui Dumnezeu şi urmaşul unei străvechi familii de armâni din zona Salonicului, prietenul meu, Ion Caramitru.

Angajare de clovn
de Matei Vişniec

Sala Studio, Teatrul Naţional Bucureşti

Regia: Ion Caramitru

Decorul: Florilena Popescu Fărcăşanu

Costumele: Liliana Cenean

Light design: Chris Jaeger

Animaţie video: Matei Branea

Coregrafia: Florin Fieroiu

Ilustraţia muzicală: Călin Ţopa

Creator păpuşi: Ioana Creangă   

Distribuţia:

Filippo: Petre Ancuţa 

Nicollo: Emilian Mârnea 

Peppino: Florin Călbăjos

Artişti de circ (Circul Globus): Magicianul Antonio, Vanda Rotaru , Constantin Rotaru, Clovnul Cristiano (cu Miss& Eliz),  Bogdan Andreescu, Camelia Lazăr, Valentin Iancu, Mariana Ionescu, Cristian Enoiu, Alyssa Andreescu, Aysha Ibeido, Gamze Saldiz, Julia Petreanu, Marius Gagiu, Robert Stan, Robert Stan Jr., Tiberiu Eftimie

Amfitrioni muzicali: Clara Toplicianu, Lorena Sanda     

Figuraţie: Viorel Florea, Aurelian Ungureanu