Teatru la „Bucuresti 555” (III)

Pe vremea când piaţa comună europeană  incipientă crea oportunităţi pentru cetăţenii turci sau iugoslavi înregistrând o migraţie substanţială a acestora în Germania, dar şi în alte ţări primitoare ale continentului, n-am auzit să se fi vorbit despre atâtea probleme sociale aferente fenomenului precum în zilele noastre.

Dimpotrivă, prosperitatea celor implicaţi a fost cuvântul de ordine, acea prosperitate invidiată de noi cei uitaţi de partea cealaltă a unei cortine de fier discriminatoare. Culmea e că niciuna din ţările mai sus invocate, ai căror cetăţeni au beneficiat de binefacerile acestei migraţii a forţei de muncă în capitalismul occidental, ireversibilă în unele cazuri (a turcilor mai ales) nu e nici azi în UE, iar unii ca noi, de-acum cu state vechi şi paşaport UE avem a ne plânge de cât de rele sunt consecinţele fenomenului. Mai ales în privinţa alterării familiei tradiţionale, de pe urma căreia au de suferit mai ales copiii.

Este şi tema care o preocupă pe Mihaela Mihailov, dramaturg şi profesor de playwriting la UNATC, autoare  a piesei Familia offline, cu care s-a deschis Platforma de teatru educaţional, un program al Acociaţiei culturale Replika în parteneriat cu Teatrul Foarte Mic, finanţat de ArCub.

Proiectul datează din 2012 şi a fost îmbrăţişat cu entuziasm de Scoala nr.55 din cartierul Republica al capitalei de unde provin şi copiii-interpreţi. La originea succesului acestui spectacol stă neîndoielnic şi  regizorul Radu Apostol, a cărui preocupare pentru teatrul cu şi despre copiii defavorizaţi e cunoscută ( El a debutat cu o reprezentaţie memorabilă la Teatrul Ion Creangă inspirată şi interpretată de copii ai străzii.) Cum spunea şi la dezbaterea cu public ce a a vut loc după spectacolul de la Teatrul Foarte Mic decât să tot interpreteze Bubico la serbările şcolare e mai bine ca elevii să ia contact cu realităţile lumii în care trăiesc. Aceste realităţi sunt ce-i drept pe toate ecranele televizoarelor, iar reportaje cu copii abandonaţi de părinţi plecaţi la muncă  vedem toată ziua, s-ar putea zice. Ce rost ar mai avea atunci să aducem şi pe scenă acest subiect între timp poate chiar depăşit de altele şi mai şi. Ca să nu mai vorbim de faptul că filmul şi teatrul mondial speculează cu sârg teme ca acestea ( adaug traficul de carne vie, cerşetoria, pedofilia) de-ţi vine să strigi, destul !

Toate astea nu diminuează însă demersul realizatorilor spectacolului ,inedit prin modul în care antrenează copiii - interpreţi într-o joacă de-a teatrul, care-i vizezază la modul serios. Folosesc termenul fiindcă şi regizorul şi copiii, explicându-şi munca la spectacol, au vorbit mai ales despre această punere teatrală în pagină a temei prin intermediul unui joc de echipă în care relaţiile şi convenţia sunt mult mai puternic redate, ştiut fiind că darul copiilor de a se transpune în situaţie e mult mai convingător decât al adulţilor, fie ei şi actori. Aşadar, cu aceste gânduri frumoase împărtăşite de întraga echipă din care mai fac parte, în afara copiilor, actorii Mihaela Rădescu şi Viorel Cojanu de la Teatrul Mic, scenografa Maria Mandea şi muzicianul Bogdan Burlăceanu, spectacolul Familia Offline nu avea cum să nu reuşească. Organizată pe scene bine demarcate prin înscrisurile proiectate video, reprezentaţia ne introduce în viaţa plină de probleme, dezordine, refulare, depresie a unei familii numeroase compusă dintr-un bunic gaga, imobilizat în scaunul cu rotile (la care e arborat simbolic drapelul naţional) şi patru copii de vârstă şcolară îngrijiţi de al cincelea, cel mai mare, muncitor la o firmă cunoscută. Părinţii plecaţi la muncă dau telefoane şi trimit pachete. Copiii mănâncă ce se nimereşte (de preferinţă gem pe pâine) dorm pe apucate, chiulesc de la şcoală, se mai şi îmbolnăvesc sau dau foc din când în când la casă... ca să cităm doar câteva din isprăvile tragi-comice relatate de piesă. Un tablou colorat dominat de râsu`-plânsu` şi punctat de cântecele inspirate introduse de regizor după metoda brechtiană a songurilor epice, interpretate de copii cu o stângăcie de efect. Tot din această categorie de mijloace face parte şi soluţia ”recuziterilor” la vedere (patru fetiţe), care asigură efectele sonore, contribuind şi la ideea că joaca e şi nu e adevărată, incitând cu atât mai mult la gândire proprie.

Din discuţia de după reprezentaţie moderată de autoare, am dedus că problematica gravă atinsă nu i-a afectat cine ştie ce pe copii, fascinaţi mai degrabă de noua lor ipostază de actori, dar că prin oraşele pe unde au colindat (mai ales dintre cele unde fenomenul e la ordinea zilei) publicul a rămas impresionat şi pe gânduri. O dată în plus să considerăm că sprijinul acordat de ArCub prin licitaţia de proiecte din cadrul programului Bucureşti 555 pentru reluarea acestui spectacol a fost o decizie bună. De altfel seria de reprezentaţii a Platformei de teatru educaţional ce se desfăşoară până la sfârşitul lunii octombrie atinge şi alte subiecte fierbiţi pe tema educaţiei implicând şcoala, societatea, copiii, părinţii, educatorii. Le puteţi urmări la Teatrul Foarte Mic, intrarea fiind liberă.

Drept să vă spun, dacă aş fi factor de decizie la Ministerul Educaţiei, mi-aş asuma acest program, eficient din multe puncte de vedere.

În fine, se cuvine să -i cităm şi pe elevii - actori de la Scoala 55 care au dat viaţă spectacolului. Ei se numesc: Bianca Gheorghe, Denis Nădoiu, Ionuţ Roşca, Mario Ştefan, Andreea Baraitan ,Georgiana  Moise, Anca Negoiţă, Roberta Parascan, Ana Maria Zaincovshi.