Ultimele știri ⏱️România alege România la EURO 2024 Război în Ucraina Război în Israel Istoria zilei

Teatru online. Învăţăcei şi maeştri

0

Publicat: 26.05.2020 08:09

Ultima actualizare: 02.08.2022 23:07

Comentez azi două spectacole produse de regizori şi actori din generaţii diferite. ‘’Nopţi albe ‘’, producţie UNATC din anul 2016 şi ‘’Saragosa, 66 de zile’’, a cărui premieră a avut loc în anul 1999, la Teatrul ‘’Odeon’’ din Bucureşti.

1.Cu sentimente şi trăiri adevărate

Prin anii ’50, ai secolului trecut, în România se juca mai mult din obligaţie dramaturgie rusă. Sau, mai bine spus, sovietică.

Ne-o impunea noua orientare politică instituită cu forţa de cei de la care venea lumina. Adică de la Răsărit. De voie, de nevoie, mestecam şi aplaudam Tragedia optimistă şi Trenul blindat.

In anii ’80, lucrurile ajunseseră să stea cu totul altfel. Dramaturgia sovietică devenise o plăcere. Îndeplinea funcţia de delicatesă.

Nefiind alocate fonduri pentru achiziţia de texte dramatice din Occident, dramaturgia românească ajungând să înece adevăratele valori prin scrierile unor Platon Pardău, Eugenia Busuioceanu sau Elena şi Nicolae Roşu, un text precum Într-un parc, pe o bancă, intrat în repertorii graţie unui spectacol excepţional, montat la Bulandra de Mircea Cornişteanu, cu Luminiţa Gheorghiu şi cu Victor Rebengiuc însemna adevărată mană cerească. În feluritele sale interpretări, piesei I se schimba adesea titlul.

De fapt, scrierea lui Aleksandr Ghelman, continua seria începută de Poveste din Irkuţk, Melodie varşoviană sau Comedie de modă veche.

Cam în acelaşi tipar, acela al povestirilor sentimentale (cu sentimente şi trăiri adevărate) e şi Nopţi albe. O dramatizare făcută de Andreea Vulpe, nu ştiu dacă neapărat şi exclusiv pentru uzul studenţilor săi de la UNATC, promoţia 2016, după nuvela omonimă, scrisă în 1848 de Dostoievski. Un alt Dostoievski decât cel din Fraţii Karamazov ori Crimă şi pedeapsă.

Nuvela a avut parte de vreo 11 adaptări cinematografice, dintre care cea mai celebră rămâne prima. Cea fixată pe peliculă de filmul din 1957 al lui Luchino Visconti Cu Maria Schel, Marcello Mastroianni şi Jean Marais.

Dramatizarea, cu acţiunea mutată în zilele noastre, surprinde, cu remarcabile nuanţe şi admirabil rafinament, cu delicateţe însă fără excese de patetisme sau de lacrimaţii, seria de întâlniri sentimentale ale Nastenkăi cu un bărbat, până mai deunăzi necunoscut. Un “visător”, cum îl numeşte Dostoievski, un sentimental şi un altruist, un împăcat cu soarta ,excelent jucat de Alexandru Beteringhe. Poate, mai dur spus, bărbatul e ceea ce s-ar chema un supleant. Nu înseamnă mai mult decât soluţia de rezervă . E rapid dat îndată la o parte, primind drept răsplată şi compensaţie un sărut, o îmbrăţişare fugară, nimic mai mult, atunci când cel plecat revine, de vijelioasa, în orice caz mult mai curajoasa, mai cu picioarele pe pământ Nastenka. Foarte bine interpretata de Marcela Nistor. Nastenka e o fată simplă, modestă, cam dintr-o bucată, aşa,, şi senrtimentală, şi pragmatică, refuzând singurătatea. Pentru bărbatul visător, timid, vorbind mai mult cu gesturile, ieşirea aceasta din singurătate e, cumva, atipică, nu refuzată, însă ceea ce s-ar chema revenirea la normal se produce simplu, socotită ca făcând parte dintr-un firesc al vieţii. Din fatalitatea acesteia.

Încă o dată, Andreea Vulpe se dovedeşte o foarte bună profesoară. Care, în chip de regizoare a unui spectacol de absolvire, nu vrea să se facă ea observată, ci să pună în valoare absolvenţii. În cazul de faţă, unii foarte buni, din clasa care l-a avut drept mentor pe binecunoscutul actor şi profesor Adrian Titieni.

Scenografia imaginată de Dan Titza e, cum se spune îndeobşte, simplă şi funcţională. Câteva trepte şi un felinar. Culmea e că toate aceste lucruri puţine ajung. Iar meritul pentru aceasta le revine interpreţilor spectacolului. Amândoi foarte buni.

UNATC

NOPŢI ALBE de F. M. Dostoievski

Dramatizarea: Andreea Vulpe

Spectacol licenţă - Promoţia 2016, Arta Actorului

Cu: Alexandru Beteringhe, Marcela Nistor

Sound & light design: Andreea Vulpe

Scenografia: Dan Titza

Profesor coordonator: conf. univ. dr. Andreea Vulpe

Coordonator an: prof. univ. dr. Adrian Ioan Titieni

2.Iluzia comică a lui Dabija

Nu cred că greşesc prea mult, sper, dacă acum, la ani buni, 21 la număr, de la premiera spectacolului montat pe scena Odeon-lui de regizorul Alexandru Dabija, socotesc Saragosa 66 zile ca fiind Iluzia lui comică. Aşa cum adevărata Iluzia comică, cea scrisă de Corneille, a fost a lui Strehler sau, la noi, a lui Alexandru Darie poate mai mult decât a marelui clasic francez.

De ce cred asta ?

Fiindcă da, e adevărat, Alexandru Dabija a pornit de la Manuscrisul găsit la Saragosa, un roman al lui Jan Potocki, tradus de Mihai Mitu, apărut în România în anul 1989. Roman devenit rapid best-seller, reeditat acum câţiva ani la editura Nemira.

Romanul era, este, indiscutabil, ceea ce se cheamă o lectură captivantă, stârneşte atenţia prin extraordinara putere de regenerare a poveştilor, a aventurilor, a situaţiilor de toate felurile, multe senzaţionale, multe incredibile, prin care trece tânărul Alfons. Cel care, în călătoria lui, se întâlneşte mereu, se confruntă cu numele Gomelez. Propriul său nume de familie. Atâta doar că feluriţii şi feluritele Gomelez pe care Alfons îi întâlneşte în cale nu prea sunt creştini ca el, ci fie musulmani, fie evrei.

Citit de un neofit, chiar de unul care merge des la teatru, care, mai mult, scrie cronică de teatru de aproape 40 de ani, Manuscrisul găsit la Saragosa nu prea pare a se număra printre acela creaţii epice ce s-ar cere de la sine dramatizate. Ideea lui Alexandru Dabija a fost aceea de a lega poveştile şi de a realiza legătura prin recursul la atât de generoasa formulă a teatrului în teatru. Exact aceea de care s-a servit Pierre Corneille în extraordinara lui piesă, o comedie scrisă cam tot atunci când a dat Le Cid şi pe care au valorat-o, aşa cum spuneam mai sus, în secolul al XX lea Giorgio Strehler sau Alexandru Darie.

De altfel, elementul principal de care se serveşte decorul creat de Irina Solomon şi Dragoş Bugahiar, este scena. Pe scena mare apar scene mai mici, platforme, pe care urcă cam toţi cei ce îi ies în cale inocentului , dacă nu cumva chiar naivului Alfons, excelent, policrom interpretat de Cristian Iacob.

Marin Moraru, Crina Mureşan, Camelia Maxim, Marius Stănescu, Mirela Dumitru, Şerban Ionescu, Constantin Cojocaru, Marius Stănescu, Ioian Bătinaş,Mircea Constantinescu, Marian Ghenea, Ionel Mihailescu, Liviu Timuş, Dan Bădărău, Virginia Rogin,Oana Ştefănescu, Marian Lepădatu, Laurenţiu Lazăr, Dimitrii Bogaz, Elvira Deatcu, Toader Tomioagă, Lucian Alexa le interpretează cu bine, cu atent cumpănite exagerări, cu o teatralitate ceva mai apăsată, voit , evident voit a fi astfel, iar atunci când spectacolul ajunge la final, în clipa în care aflăm că totul a fost o imensă păcăleală, o capcană, o reprezentaţie teatrală în lege pe care familia Gomelez a pus-o la cale spre a-l ’’ recupera‘’ pe Alfons.

Minunatele costume, prin ele însele o explozie de culoare, create de aceiaşi Irina Solomon şi Dragoş Buhagiar, continua prezenţă a corului dirijat de Gabriel Popescu, în acelaşi timp semnatar al aranjamentelor muzicale, coregrafia de excepţie elaborată de Malou Iosif, momentele de scrimă lucrate sub conducerea lui Szoby Cseh au completat şi eficient, şi superb spectacolul. A cărui premieră, să ne reamintim, a avut loc cu ocazia prezenţei Odeon-ului la festivalul Theater der Welt de la Berlin, ediţia 1999.

Teatrul Odeon

SARAGOSA 66 de zile

Dramatizarea şi regia: Alexandru Dabija

Costume: Irina Solomon şi Dragoş Buhagiar pentru Janine Fashion Design

Decoruri: Irina Solomon şi Dragoş Buhagiar

Aranjamente corale: Gabriel Popescu

Coregrafia: Malou Iosif

Pantomima: Dan Puric

Mişcarea scenică: Ionel Mihăilescu

Scrima: Szoby Cseh

Măştile de commedia dell’arte: Liviu Bora

Corul, muzica selectată: Ştefan Barbu, Cezar Bălan, Ioana Calomfirescu, Andreea Ciornenchi, Claudia Deleanu, Irina Duţă, Raluca Enea, Raluca Ioan, Daniel Jinga, Mihaela Milea, Maria Miron, Camelia Mocanu, Camelia Nistor, Liviu Petu, Nicoleta Radu, Mihnea Stănescu

Dirijor: Gabriel Popescu

Pustnicul, Şeicul Masud: Marin Moraru

Alfons: Cristian Iacob

Zibelda, curva, ţiganca, Camilla, infirmiera, fiica lui Solomon: Crina Mureşan

Emina, curva, ţiganca, Inesilla, infirmiera, fiica lui Solomon: Camelia Maxim

Rebecca: Mirela Dumitru

Călugăr dominican, jidovul rătăcitor, Zoto, Pantalone: Şerban Ionescu

Enrique de Sa, Mamun, Enrique Velasquez, Sedechia: Constantin Cojocaru

Pacheco, Masud tânăr: Marius Stănescu

Velasquez, preot inchizitor: Ioan Bătinaş

Lopez, Momo, Felipe, comandorul, evreu, fariseul: Mircea Constantinescu

Tatăl lui Alfons, cabalistul Marian Ghenea