Teatru

articolul anterior articolul urmator

Teatru online. Flacăra mistuitoare, dincolo de moarte

2
20 May 2020 08:11:53
Mircea Morariu

Deloc uşor de urmărit înregistrarea online a spectacolului intitulat “Flacăra albă, flacăra neagră”, pus în scenă în cursul anului 2002 de regizorul David Zinder la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Deloc uşor, din cel puţin două motive.

Mai întâi e vorba despre dificultatea textului dramatic, text care conţine nenumărate referinţe la credinţe, eresuri, mituri ale evreilor. În al doilea rând, din cauza faptului că patina timpului şi-a spus drastic cuvântul pe copia avută la dispoziţie de Teatru. În acest din urmă motiv rezidă şi explicaţia faptului că nu voi zăbovi în cele ce urmează asupra tuturor interpretărilor actoriceşti. Absolut toate remarcabile, toate relevând condiţia de ansamblu perfect sudat, de organicitate, de trupă care defineşte ceea ce cu o sintagmă administrativ-funcţionărească se defineşte îndeobşte cu ajutorul sintagmei Colectivul artistic al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Am surmontat cam tot ceea am putut din neajunsurile tehnice ale înregistrării, am depus un oarecare efort în vederea documentării fiindcă ţineam minte că în anul 2002 văzusem un spectacol admirabil, dominat de personalitatea artistică a actriţei Kézdi Imola care, atunci, a fost răsplătită pe bună dreptate cu Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă.

 Flacăra albă, flacăra neagră e titlul sub care regizorul David Zinder şi conducerea Teatrului clujean au decis să joace piesa Dibuk. O capodoperă a literaturii, nu doar dramatice, evreieşti. Pe care autorul ei, S. Anski, a decis să o scrie în limba rusă. Ceva mai încolo textul avea să fie tradus şi adaptat în idis de poetul Bialik. Anski ar fi dorit ca Dibuk să fie montată la Teatrul de Artă din Moscova de însuşi Stansilavski care, însă, i-a încredinţat-o lui Vahtangov. La ora aceea deja grav bolnav. Acesta, urmat cu oarecare ezitări de trupă, dar substanţial ajutat de scenograful Altman, a realizat un mare spectacol. Scos din tipare realiste minore,  care aborda delicata problemă a raporturilor dintre credinţă, religie şi persistenţa iubirii, dincolo de orice fel de dogme.

Care e, de fapt, în linii mari povestea din Dibuk ?  Tânărul Hanan, învăţăcel al Cabalei, moare în momentul în care află că părinţii Leei au hotărât să o mărite cu  mult mai înstăritul băiat al Rabinului Sender. Hanan se metamorfozează în dibuk, adică într-un spirit care pune stăpânire pe sufletul şi, implicit, pe comportamentul unui om viu. Lăcaşul lui devine exact sufletul Leei. Ai cărei părinţi îi cer ajutorul Marelui Rabin, Azriel, pe care îl roagă să îi izbăvească fiica. Deoarece altminteri nunta nu se poate face. Însă izbăvirea nu se poate nici ea face fiindcă Rabinul Sender a păcătuit faţă de tatăl lui Hanan. Povestea este, cum lesne se vede, cum nu se poate mai complexă. Pentru că, de fapt, nu legea iubirii încalcă legea religioasă, ci cupiditatea.

În urmă cu ani, mai exact în stagiunea 1994/1995, piesa lui Anski a fost montată pe scena Teatrului Evreiesc de Stat de Cătălina Buzoianu. Marea regizoare a optat atunci  în favoarea unui spectacol de anvergură, din dorinţa de a releva o lume. Poate mai puţin conflictele interioare. Nu am văzut, din păcate, noua versiune scenică dată respectivei piese de Chris Simion Mercurian la acelaşi Teatru. Versiunea din anul 2002 a lui David Zinder, jucată în formulă de spectacol de studio, cum spuneam, sub titlul Flacăra albă, flacăra neagră, mizează mult pe valenţele spaţiului închis. De aici, cred, şi decorul cu multe fante,  cu pèreţi albi, cu multe costume negre, propus de Miriam Guretzki, de aici ambivalenţa spaţiului doar aparent ermetic. Un spaţiu permanent vegheat de  Sol , foarte bine jucat de Miklós Bács. Un spaţiu în care se pregăteşte nunta, acea nuntă ce nu se poate face, aici se realizează judecata (excelent interpretul lui Sender, care mie mi s-a părut a fi nu Orbán Attila, aşa cum scrie pe site-ul Teatrului, ci Kardós M. Róbert), tot aici se înfăptuieşte exorcizarea (  avem de-a face cu o magistrală lecţie de actorie susţinută de József Biró), în locul acesta  revine periodic Hanan (câtă subtilitate a prezenţei discrete, insinuante, în jocul lui Áron Dimény), aici se reuneşte cu sufletul la gură comunitatea, aici se dansează cu speranţa revenirii la normalitate (foarte bună muzica creată de Zsolt Lászloffy , fără cusur coregrafia imaginată de  Yael Cramsky). Şi tot aici se consumă nenumăratele zbateri ale Leei, magistral interpretată de Imola Kézdi. Care vorbeşte cu vocea ei, dar şi cu cea a lui Hanah, care e expresivă prin ochi, priviri, gesturi sincopate, prin frisoanele şi zbaterile ce pun stăpânire pe trupul personajului, prin felul în care interpretează clipele de nebunie ale personajului.

 

David Zinder a creat un spectacol mustind de energie. O montare ce invită la reflecţie pe tema esenţială dintre falsa respectare a regulilor cărora li se nesocoteşte esenţa. Spectacolul lui Zinder avea şi multă poezie. Cât de emoţionantă este, de pildă, scena din final. Aceea a chemării împlinite a celor două suflete sfâşiate !

Nu pot să închei fără a menţiona, fie şi numai în treacăt, calitatea evoluţiilor actorilor  Réka Csuták, Zsolt Bogdán, Levente Molnár, Róbert Laczkó Vass, Melinda Kántor, Salat Lehel, Sinkó Ferenc, Andrea Kali. Sau importanţa şi puterea de semnificare a măştilor create de Attila Venczel

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

DIBUK- FLACĂRA ALBĂ, FLACĂRA NEAGRĂ după S. Anski

Regia:
David Zinder

 Dramaturgia:
Kinga Kelemen

 Decorul:
Miriam Guretzky

 Costumele:
Miriam Guretzky

 Muzica:
Zsolt Lászlóffy

 Coregrafia:
Yael Cramsky

 Măşti
Attila Venczel

 Asistent coregrafie
Kinereth Kisch

Distribuţia

Solul
Miklós Bács

 

 Hanan
Aron Dimeny 
 

Lea

Imola Kezdi

 

 Reb Sender

Kardos M, Robert
 

 Frade
Réka Csutak

 

 Reb Azriel
Jozsef Biro 

 

 Mihuel
Levente Molnár

 

 Reb Simsen
Zsolt Bogdan 

 

 Enoch
Robert Laczko Vass

 

 Ghitl

 Melinda Kantor

 

 Base
Edina M. Fodor

 

 Primul batlan
Ernő Galló

 

 Al doilea batlan
Levente Molnár

 

 Al treilea batlan
András Buzási

 

 Manase
Ferenc Sinkó

 

 Nachman
Lehel Salat

 

 Mama lui Manase
Andrea Kali

 

 xxx
Attila Nagy

 

 xxx
László Szekrényes

 

 xxx
Alpár Fogarasi

Data difuzării online : 15 MAI 2020

 

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor şi irespirabililor vânătorul/d.c., lucifer, ioan stănilă, herr, victor nagy, zâna-măseluţă. 


 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Stanila Ion
20.05.2020, 11:54:28

Nu cred ca mai e nevoie sa repet care sunt cei mai "consecventi" oameni...Cei cu "naturelul"...

constantin constantin
20.05.2020, 19:46:43

Interesant. De citit și văzut.

+1 (1 vot)