Teatru

articolul anterior articolul urmator

Teatru online. Spectacole brăilene

5
18 May 2020 07:16:13
Mircea Morariu
Jacques şi stăpânul său
Jacques şi stăpânul său

Comentez azi două spectacole produse de Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Cel cu „Jacques şi stăpânul său”, regizat de Cristi Juncu, şi cel cu „Neranţula”, montat de Bogdan Budeş

1. Jacques, Şeherezada masculină

Condiţiile istorice în care a decis Milan Kundera să purceadă la rescrierea uneia dintre cele mai cunoscute opere ale literaturii franceze din secolul al XVIII lea- „Jacques le fataliste et son maître” de Denis Diderot- sunt azi destul de bine cunoscute.

Totul s-a petrecut la puţină vreme după ce tancurile ţărilor participante la Pactul de la Varşovia, mai puţin România, au înăbuşit în sânge Primăvara de la Praga. Atunci, rămas fără drept de semnătură şi fără nici o sursă de venit, Kundera a luat decizia de a repagina, din perspectiva modernităţii, dar şi din cea a unul secol care, vorba lui Tzvetan Todorov, cunoscuse deja, cu asupra de măsură, tentaţia binelui şi memoria răului, o scriere care, aparent, este una doar despre iubire.

Or, Jacques le fataliste, operă a unuia dintre cei mai mari raţionalişti ai secolului al XVIII lea, este mai mult decât atât. Este o reflecţie profundă despre ceea ce înseamnă a iubi, despre ispită şi despre toleranţă, despre avânturi şi despre limite, despre raporturile dintre raţiune şi sensibilitate. Şi nu doar despre atât.

Kundera a rescris-o, insistând în text de câteva ori asupra semnificaţiilor şi aventurilor intelectuale presupuse de operaţia de a rescrie. Ceea ce a făcut ca Jacques şi stăpânul său să devină nu doar un produs epic, centrat pe povestirea a cinci istorioare de iubire, unele destul de pipărate, nu numai un exemplu de scriere filosofică bine camuflată într-un zâmbet, ci şi un text ce merită a fi studiat cu luare aminte la cursurile de teorie a literaturii.

Iată motivele pentru care socotesc că regizorul Cristi Juncu, cel căruia îi datorăm un foarte izbutit spectacol cu Jacques şi stăpânul său, pus în scenă la Teatrul Maria Filotti din Braila, văzut de mine cu ocazia ediţiei din anul 2016 a FNT şi revăzut datorită difuzării online zilele trecute, a procedat înţelept plasând în sacul de drum purtat de Jacques, însoţitor al stăpânului său în drumul lui doar aparent spre Nicăieri ,un aparat de radio. Un aparat de radio vechi, precum acelea de fabricaţie sovietică la care ne dădeam de ceasul morţii să prindem o frecvenţă bună spre a auzi de la Europa Liberă ce se mai întâmplă în Cehoslovacia doar aparent pustiită de finalul dur impus Primăverii de la Praga. Din acel aparat de radio auzim acum o voce doctă vorbindu-ne despre scrierea lui Kundera, despre triplul ei final, dar şi vocea şi mărturiile autorului. Toate acestea ne oferă utile chei de acces spre semnificaţiile profunde ale montării brăilene. Care este un izbutit spectacol de comedie, însă nu doar atât.

Pentru ca mai apoi să urmărim fascinaţi cele cinci poveşti, unele parcă desprinse din Decameron, altele din Legăturile primejdioase. Readuse în scenă de Jacques, un fel de Şeherezadă masculină, excelent interpretat de Liviu Pintileasa, şi ascultate, savurate cu o plăcere doar aparent vicioasă de stăpânul său, con brio interpretat de Ionuţ Vişan. Poveştile respective dobândesc carnaţie datorită jocului a încă câţiva tineri actori, cu toţii foarte buni. E vorba despre Mihaela Trofimov, Silviu Debu, Adrian Ştefan, Alin Florea, Corina Borş, Narcisa Novac.

Au importanţa lor costumele atent alese de Cristina Milea, şi ele contribuind la izbânda jocului realitate-iluzie, intrare/ieşire din joc  atent cumpănit de Kundera şi foarte bine transpus scenic de Cristi Juncu. Dar şi imaginea, procesarea video şi video-proiecţiile (cea în care îl vedem spânzurat pe nedrept pe Jacques este esenţială) datorate lui Ştefan Cudălbeanu.

Teatrul Maria Filotti din Brăila

JACQUES ŞI STĂPÂNUL SĂU de Milan Kundera

Traducerea: Petre Bokor; Regia: Cristi Juncu; Costumele : Cristina Milea

Imaginea, procesarea video şi videoproiecţii: Ştefan Cudălbean

Cu: Liviu Pintileasa, Ionuţ Vişan, Mihaela Trofimov, Silviu Debu, Adrian Ştefan, Alin Florea, Corina Borş, Narcisa Novac

Data difuzării on line: 6  mai 2020

Foto

2. Seducătoarea Neranţula

În anul 2016, atunci când am văzut eu, în sală, spectacolul cu Neranţula, după celebra proză a lui Panait Istrati, erau tot mai numeroase indiciile că Lucian Sabados, directorul Teatrului Maria Filotti, plănuia să recupereze prin spectacole nu doar marile personalităţi culturale, ci însuşi spiritul fascinant, cosmopolit al Brăilei.

Unui spectacol cu Jocul de-a vacanţa, montat de Ervin Simsensohn în anul 2015 i s-au alăturat cel cu Suntrack, scris şi regizat de Radu Afrim, iar pe urmă cel cu Neranţula, pornind de la o dramatizare de Bogdan Budeş a binecunoscutului roman din 1921 al lui Panait Istrati. Restricţiile de tot felul intervenite odată cu starea de urgenţă au oprit repetiţiile cu Steaua fără nume, spectacol montat de Cristian Ban.

Dar, revenind. Gândul deloc secret al lui Lucian Sabados a fost acela ca, odată cu montarea după Neranţula, să fie readus în memorie, dar şi continuat proiectul început în 1996 de marea regizoare Cătălina Buzoianu, odată cu montarea antologicului spectacol cu Chira Chiralina, unul dintre cele mai mari succese din istoria Teatrului brăilean.

Cătălina Buzoianu se încumeta să dramatizeze complexa scriere a acestui picaro modern care a fost Panait Istrati după o bogată experienţă într-un domeniu în care, în vremea din urmă ,nutresc convingerea că se pricep fără a avea elementare abilităţi mulţi, prea mulţi oameni de teatru. Nu trebuie să uităm că în 1996 când a avut loc premiera Chirei Chiralina (scenografia era semnată de Dragoş Buhagiar şi de Irina Solomon) excepţionala artistă dobândise un consolidat statut de regizor.

În schimb, Bogdan Budeş, binecunoscut traducător din rusă şi engleză, avea în anul 2016 în ambele domenii- şi în acela al adaptării, şi în acela al regiei – statut de începător. Lucrurile acestea se vedeau în spectacol cu ochiul liber căci era mai mult decât clar că nici dramatizatorul, nici regizorul nu se aflau tocmai în largul lor în gestionarea translatării în limbaj scenic a unei poveşti ce se conturează pe mai multe planuri temporale şi narative şi în spaţii diferite (Brăila, Alexandria, Constantinopol), acestea din urmă  destul de timid, de neclar particularizate prin decor (Andreea Simona Negrilă). Spectacolul mai păcătuia printr-un light design cvasi-absent şi printr-o ilustraţie muzicală cu funcţie particularizantă pe care aş fi dorit-o ceva mai prezentă. De natură să dea un plus de carnaţie, de exotism, de senzaţie, de atmosferă de Orient montării.

Asupra calităţii spectacolului greva o anumită neştiinţă a regizorului în lucrul cu actorii. Erau bine conturate rolurile principale, aveau şi sensibilitate, şi temperament Corina Georgiana Borş (Neranţula), Nicholas Caţianis jr. (foarte bun în Marco), acesta dovedindu-se un tânăr actor pe care chiar merită să contezi, dovadă faptul că el astăzi face parte din trupă, Alexandru Marin (Epaminonda). Puncta şi de data aceasta printr-o foarte bună evoluţie Adrian Ştefan (Aurel). În schimb, rolurile secundare erau rezolvate simplu, elementar, cam la prima mână de Valentin Terente (tatăl Neranţulei), Emilia Mocanu (mama Neranţulei) şi Silvia Tariq (doamna Pavlik, ghicitoarea).

Teatrul Maria Filotti din Brăila

NERANŢULA

Adaptare de Bogdan Budeş după Panait Istrati

Regia: Bogdan Budeş

Scenografia: Andreea Simona Negrilă

Cu: Corina Georgiana Borş, Nicholas Caţianis jr., Alexandru Marin, Adrian Ştefan, Valentin Terente, Emilia Mocanu, Silvia Tariq

Data difuzării on line: 13 mai 2020

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor şi irespirabililor vânătorul/d.c., lucifer, ioan stănilă, herr, victor nagy, zâna-măseluţă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Stanila Ion
18.05.2020, 12:05:44

In afara de, deacum obisnuitul PS este si ceva nou: alte pretiozitati din "bagajul" autorului, una e chiar "brevetabila"...O vor gasi sigur cei cativa mai atenti la ce citesc. Bineinteles ca acest PIccolino de Oradea ma va taxa dupa obicei., nu mai repet ce se spune despre "soiul" asta, e "lucru comun"...

-1 (1 vot)
Mircea Morariu
18.05.2020, 12:47:22

Moș Stănilă, la scoala primară cu matale. De acum se scrie în două cuvinte! Pune mâna pe carte!

+1 (3 voturi)
Stanila Ion
18.05.2020, 13:44:28

Scuze, chiar "grava" greseala, tinerelule suparat ca vacarul pe sat. De ce nu comentezi si erorile d-niei tale? De exemplu pe cele din "opera" de azi? O tii langa cu "mos" desi nu-mi stii varsta...Sunt valabile vorbele cu cei sapte ani... si cu paiul si barna...Ptr. mine ramai, oricum, acelas individ care batjocoreste public femeile care "nu raspund chemarii" facand caz de... l.franceza.Mi-am propus sa nu te mai bag in seama, dar cat timp sunt alaturat unor anonimi, cu care n-am nimic comun, nu...

-1 (3 voturi)
Mircea Morariu
18.05.2020, 13:52:57

Calm. Pilule si la culcărică!

+1 (3 voturi)
Stanila Ion
18.05.2020, 14:06:37

Ai o mare calitate, esti perseverent, dar, ce sa vezi, uneori, nu e a celor destepti. Aveau latinii o vorba referitoare la asta, nu ti-o mai amintesc inca o data... De fapt caracterul tau ni-l dezvalui jignind pe toti care indrazanesc sa te atinga cu vre-o vorba. Apropos, intentionat "vre-o" si nu vreo cum recomanda AR. Asta ca sa nu ma "certi"... Oricum n-am cum sa termin "discutia" cu tine cat timp sunt pe lista "irespirabililor"...

-1 (3 voturi)
Modifică Setările