Textul învinge

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surprinzător de proaspătă, de vie, de amuzantă, de actuală „Take, Ianke şi Cadâr”, piesa lui Victor Ion Popa care a trecut falnică pragul celor 80 de ani deja scurşi de la scrierea ei (1933).

Şi care, fără doar şi poate, se va menţine astfel şi când i se va serba, de dorit cu un mare spectacol, cu o distribuţie de zile mari, cu actori care atunci să fie comparabili cu ceea ce au fost odinioară interpreţi precum Jules Cazaban, Ştefan Ciubotăraşu, Ion Finteşteanu, Marcel Anghelescu sau, mai aproape de noi, Radu Beligan, Gheorghe Dinică sau Marin Moraru.

Am redescoperit deliciile textului rămas de la Victor Ion Popa graţie unui spectacol înscenat la Teatrul de Nord din Satu Mare de regizorul Andrei Mihalache. Un spectacol zămislit, cred, în primul rând datorită marii încrederi pe care directorul de scenă, altminteri pare-se îndrăgostit de literatura dramatică românească interbelică la care revine adesea, o are în partitură. O partitură pe care a lăsat-o să se răsfeţe în voie. Mi se pare că tocmai plăcerea textului a fost principalul motiv ce l-a determinat pe Andrei Mihalache să revină la piesa lui Victor Ion Popa şi nicidecum dorinţa de a oferi un punct de vedere nou asupra acesteia. Care punct de vedere, atunci când este prea autoritar, nu s-a dovedit întotdeauna chiar în favoarea acestor scrieri de patrimoniu.

Sigur că aş mai putea specula şi găsi şi alte motive ce justifică opţiunea. Mai cu seamă dacă luăm în calcul detaliul că regizorul spectacolului îndeplineşte funcţia de director artistic al Secţiei române a Teatrului de Nord, aşa că are griji suplimentare.

image

Primul motiv ar fi faptul, deloc de nebăgat în seamă, că în cursul acestei stagiuni, poate că şi în stagiunea viitoare, clădirea Teatrului se află şi se va afla în reparaţie capitală, drept pentru care spectacolele se joacă în sala mult mai puţin atractivă şi infinit mai puţin primitoare a Casei de cultură a Sindicatelor. Dincolo de inconvenientele tehnice inerente, de limitările repertoriale, e lucru dovedit că în astfel de perioade o parte dintre spectatorii chiar fideli îşi iau, justificat sau nu, un răgaz de la condiţia lor de spectatori. Textele din repertoriul de aur, verificat, al dramaturgiei româneşti şi universale, au puterea de a limita pierderile.

În al doilea rând, mă gândesc că poate a contat şi mesajul piesei. Acel apel la bună înţelegere între etnii, apel ce e oricând actual, dar care e încă şi mai presant într-o perioadă în care prin Teatrul de Nord, dar şi pe holurile şi prin birourile „forurilor tutelare” bântuie un gând de secesiune.

image

În montarea de la Satu Mare există, totuşi, firave încercări de întinerire a partiturii. Baba Safta (Adriana Vaida) nu e deloc babă, poartă rochii cu volane, e un fel de vampă în retragere. Şi ilustraţia muzicală, aleasă pesemne de regizor, depăşeşte cadrele culturale ale interbelicului.

Interpreţii rolurilor titulare nu au chiar vârsta cerută de autor, dar situaţia aceasta, dictată şi ea de motive obiective ce, din păcate, nu sunt specifice doar Teatrului sătmărean, e compensată de devotamentul şi talentul celor ce s-au încumetat să îi joace pe cei trei negustori. Care nu sunt răi deloc. Radu Botar (Take) mizează pe o anume sobrietate compensată de explozii temperamentale bine găsite şi riguros gradate, Stelian Roşian e excelent în Ianke, iar încă tânărul Ionuţ Mateescu mizează pe expresivitatea şi elasticitatea lui corporală autentică.

image

Se mai sare câteodată calul, se mai fac ocheade spectatorilor, se mai trage şi altfel la public, se mai trage uneori ca de gumilastic de unele replici ce ar putea avea conotaţii mai deocheate, se recurge şi la fasoleli inutile. Caracteristici de care nu scapă nici jocul lui Vasile Blaga, interpretul lui Iţic, în vreme ce Tibor Szekély, actorul distribuit în Ştrul, joacă un fel de domn Goe în prelungiri, gras, tălâmb, neterminat, veşnic cu o acadea la îndemână. O acadea ce pentru el valorează mai mult chiar decât farmecele Anei. Andrei Stan e interpretul corect, prezentabil al tânărului Ionel, în vreme ce de la Dorina Nemeş aş fi dorit un plus de exuberanţă, dar şi de rigoare (amestecul e dificil, ştiu, dar necesar) în elaborarea personajului Ana.

Decorul, pare-se şi el gândit de regizor, e unul oarecare, la fel cum oarecare sunt şi costumele şi ele fără autor revendicat. Cu siguranţă făcute din existent şi foarte puţin adaptate specificului unui timp anume. Unele urâte de-a dreptul.  


Teatrul de Nord din Satu Mare-TAKE, IANKE ŞI CADÂR de Victor Ion Popa;

Regia artistică: Andrei Mihalache;

Cu: Radu Botar, Stelian Roşian, Ionuţ Mateescu, Dorina Nemeş, Andrei Stan, Vasile Blaga, Tibor Szekély;

Data premierei: 2 martie 2014

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite