Teatru

articolul anterior articolul urmator

Trecutul... în paşi de dans

0
21 Sep 2018 12:05:10
Sanda Vişan

O doamnǎ nu tocmai tânǎrǎ aşteaptǎ în fiecare searǎ, la aceeaşi orǎ, în staţia de tramvai. Nu pare a fi nebunǎ, dar revenirea ei constantǎ, aşteptând tramvaiul 13, ridicǎ semne de întrebare celor din jur.

O viaţǎ, una chinuitǎ, trǎitǎ şi în Gulagul sovietic, dar neînfrântǎ totuşi de teroarea regimului, s-a scurs între tinereţea plinǎ de succes, trǎitǎ pe scena de teatru, şi aceste momente ale aşteptǎrii târzii, a soţului, de care nu mai ştie nimic, dupǎ ce Securitatea sovieticǎ, NKVD, l-a ridicat cu mulţi ani în urmǎ.

Aceastǎ poveste despre ororile regimului comunist, aşa cum au schimbat ele viaţa unei mari artiste, dar şi despre dezamǎgirile perioadei de independenţǎ de dupǎ 1990, a Republicii Moldova, l-a inspirat pe dramaturgul şi regizorul Tudor Ţǎrnǎ sǎ scrie musicalul Ultimul tramvai, pe care bucureştenii au prilejul sǎ îl vadǎ pe 23 septembrie, la Teatrul Nottara.

L-am cǎutat pe autorul spectacolului, Tudor Ţǎrnǎ, ca sǎ aflu mai multe despre aceastǎ producţie care mi se pare a fi ridicatǎ pe un paradox: poţi cânta şi dansa, când subiectul este unul grav?


Tudor Ţărnă

SANDA VIŞAN - Domnule Ţǎrnǎ, în continuarea schimburilor culturale pe care Teatrul Ginta Latinǎ le realizeazǎ de ceva timp, cu Teatrul Nottara din Bucureşti, veţi prezenta pe scena Sǎlii Horia Lovinescu, spectacolul Ultimul tramvai. Este istoria unei mari artiste moldovene din epoca „realismului socialist“, care ajunge în gulagul sovietic, ca urmare a unui denunţ la NKVD stalinist.

De ce prezentaţi acest spectacol ca fiind o „amintire“, cǎci personalǎ amintirea nu poate fi, din moment ce dv. aveaţi doar şase ani în anul morţii lui Stalin, 1953, care a însemnat finalul terorii staliniste.

Tudor Ţǎrnǎ -  Este adevărat că în 1953 aveam doar şase ani, dar eram destul de matur să înţeleg că la 5 martie 1953 s-a întâmplat o dezastruoasă „catastrofă“ pentru trăitorii satului Mincenii de Jos, jud. Orhei (altă lume nu cunoşteam).

Adunaţi la chemarea unui responsabil de partid, ei ascultau, tremurând de frică, un  anunţ despre stingerea din viaţă a Tatălui tuturor popoarelor, Iosif Stalin. În aer plana ideea că fără Stalin va începe un nou război mondial cu America. Frica,ce îi cuprinsese pe toţi, mai ales pe femei şi copii, m-a îmbătrânit, cel puţin, cu vreo zece ani... Aceeaşi schimbare s-a întâmplat şi cu alţi prieteni ai mei, deoarece jocurile zglobii de altădată au dispărut, preschimbându-se în discuţii serioase, asemănătoare cu discuţiile părinţilor noştri, şi ei la fel de înfricoşaţi. Dar peste toate durerile se întrevedeau şi momente de adevărată bucurie, alimentată cu speranţa că se vor întoarce din Siberia cei care au fost deportaţi de regimul stalinist...

S.V. - Într-un joc de oglinzi, între trecut şi prezent, aţi ţesut intriga acestui musical, pe care l-aţi scris şi regizat, astfel încât sǎ puteţi introduce şi viziunea unor tineri din ziua de azi, asupra acestei foste vedete care a suferit contrângerile terorii comuniste. O cronicǎ moldoveanǎ la acest spectacol vǎ reproşa chiar excesul de teme, dorinţa de a spune prea multe, totul, într-un spectacol de douǎ ore.

Nu v-a tulburat, în perioada de gestaţie a proiectului, provocarea de a evoca nişte vremuri întunecate, care au produs milioane de victime şi de a o face nu într-o manierǎ dramaticǎ, ci printr-un musical, adicǎ într-o formulǎ de spectacol acreditatǎ a produce plǎcere publicului şi nu a-l tulbura cu gânduri apǎsǎtoare?

T.Ţ - Mulţi ani mai târziu, fiind deja actor la Teatrul Naţional, al cǎrui colectiv era constituit din lume diversǎ, atât de creaţie, cât şi din sectorul de producţie, am început a-mi da seama că acest colectiv este prezentat ca ideal, de persoane care în timpurile „marelui dezastru“ erau situaţi pe diferite laturi ale baricadelor.

Straniu,  dar unii nu se ruşinau, lăudându-se câţi români au nimicit, câte sate poloneze au ars. Cei care au luptat în armata română mai mult tăceau şi doar în clipe de pură încredere îşi destăinuiau firul vieţii.

Ascultându-i şi pe unii, şi pe alţii, am ajuns la concluzia că şi mulţi din cei care nu au fost supuşi deportărilor, trăiau în „libertate“, practic ca în Gulagurile NKVDiste, fiindcă nu toate li se permiteau, nu la toate aveau acces...

Aşa a apărut ideea eroinei Ultimului tramvai, Melany Noianu, care parcă trăia, dar parcă nu trăia... Învinuită că a colaborat cu vrăjmaşii puterii sovietice, avea doar o singură bucurie - cariera ei adevărată, care era susţinutǎ de un talent ireproşabil.


Ultimul tramvai

S.V. - Cum aţi descrie pe scurt, schimbǎrile esenţiale prin care a trecut societatea moldoveneascǎ, din vremea evocatǎ în spectacolul dv., pânǎ astǎzi?

T.Ţ. – Până la proclamarea Independenţei, societatea moldovenească savura din plin plăcerea unui trai fericit, într-un GULAG înfloritor, situat pe a 6-ea parte a globului pământesc. Nimic nu avea, nimic nu vedea... Cosmos, noi arme, noi rachete balistice, etc... După mult aşteptata Independenţă, a venit timpul marilor deziluzii şi societatea moldovenească, neştiind ce misiune îi revine în propria sa ţară, a ales drumul străinătăţii, uitând şi de Stalin, şi de Brejnev, dar şi de Melany Noianu...

Centrul de culturǎ şi artǎ Ginta Latinǎ din Chişinǎu a luat fiinţǎ în 1989, anul în care cǎdea comunismul în Estul Europei, ceea ce a constituit preambulul destrǎmǎrii U.R.S.S., petrecute peste doi ani. A fost înfiinţat ca Teatru muzical pentru copii şi tineret, prin decret al Ministerului Culturii, iar un an a jucat pe unde a putut, pentru ca din 1991 sǎ ocupe sediul actual. Ghinionul a urmǎrit acest teatru care se impusese, prin oferta sa specialǎ de spectacole, cǎci în 1995 un incendiu îi distruge sala de spectacole, iar ministerul decide trecerea sa la autofinanţare. Trupa se dezmembreazǎ, actorii pleacǎ unde gǎsesc un loc de muncǎ. Pânǎ în 2001, s-a lucrat la refacerea sediului, iar echipa de creaţie, pentru a nu fi pierdutǎ, a fost menţinutǎ pe salarii modice.

Din 2001, odatǎ cu inaugurarea noii sǎli, activitatea teatrului este restructuratǎ, aici începând sǎ funcţioneze Centrul de Culturǎ şi Artǎ, cu mai multe instituţii în subordine: Teatrul Tinerei Genereţii, Teatrul Muzical Ginta Latinǎ, Studioul de Creaţie Liviu Ştirbu, Orchestra de café-concert şi un sector de animaţie culturalǎ.

Sanda Vişan - La anul veţi aniversa 30 de ani de existenţǎ a Teatrului de Revistǎ Ginta Latinǎ din Chişinǎu, iar în 2020, 30 de ani de când îl conduceţi. Ce v-a determinat în 1990 sǎ renunţaţi la cariera actoriceascǎ şi la postul de director adjunct al Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Chişinǎu, pentru a da piept cu greutǎţile inerente oricǎrui început, preluǎnd conducerea noului Teatru Ginta Latinǎ?

Tudor Ţǎrnǎ  – Teatrul Naţional Mihai Eminescu a fost şi rămâne teatrul meu drag... În 1990 s-a întâmplat, fără voia colectivului emescianului, o „mică“ dar „năstruşnică“ închidere a Naţionalului pentru o reparaţie capitală, cu disponibilizarea tuturor angajaţilor. O parte din colegi au fost primiţi cu braţele deschise, în teatrele din România, o parte au rămas să protesteze, luptând  cu „puterea“, iar eu, la propunerea marelui om de teatru, luceferistul Sandri Ion Şcurea, am căzut de acord să creăm un nou teatru muzical pentru copii şi tineret. A fost greu, dar pe măsura plăcerilor...

S.V. - Aţi jucat în limba românǎ de la început? Jucaţi şi în limba rusǎ?

T.Ţ. – Se juca doar în dulcea limbă română... Pentru spectatorii ruşi exista traducere...

S.V. - Cine vǎ finanţeazǎ proiectele şi activitatea curentǎ? Beneficiaţi şi de finanţǎri europene?

T.Ţ. – Un picuţ suntem finanţaţi de către Ministerul Culturii al Republicii Moldova, restul, din surse proprii...

S.V. - Câţi angajaţi are Teatrul şi câte premiere aveţi într-o stagiune? Sunt toţi actorii pregǎtiţi muzical?

T.Ţ. – Avem o medie de douǎ sau trei premiere pe an. În ce priveşte muzicalitatea, actorii cântă toţi.

De-a lungul timpului, Teaatrul de Revistǎ Ginta Latinǎ a primit mai multe nominalizǎri şi premii UNITEM, organizaţia moldovenească similară UNITER-ului nostru, între care Premiul I.S. Scurea a fost decernat actriţei Galina Lazarenco, pe care publicul bucureştean o va putea vedea, în rolul principal din producţia Ultimul tramvai. 


Ultimul tramvai

S.V. - Câte sǎli de spectacol are teatrul, cu câte locuri?

T.Ţ. – Dispunem de două săli: Sala mare este de 500 locuri şi Sala mică Sandri Ion Şcurea, de 100 locuri...

S.V. - Ce public-ţintǎ aveţi şi ce repertoriu aţi alcǎtuit pentru el, dat fiind cǎ jucaţi nu doar în capitala Chişinǎu, ci şi în localitǎţile rurale limitrofe?  

T.Ţ. – Repertoriul îl avem pentru toate vârstele, fiindcă avem spectacole muzicale şi pentru copii, dar ţinta principală este tineretul, atât licean, cât şi universitar... Evident că doar unele lucrări le putem propune şi publicului din provincie. Totul depinde de cum sunt dotate tehnic spaţiile de joc ce ni se propun...

S.V. - Câte turnee aţi fǎcut în România şi unde? Dar în alte ţǎri europene, având în vedere cǎ aveţi un fiu regizor, care locuieşte şi lucreazǎ la Paris de mulţi ani?

T.Ţ - Am avut turnee doar în România cu spectacolul. „Cherchez la femme“, „Veselul humuleştean“, "Un abecedar bizar“, în Suceava, Putna, Rădăuţi, Siret, Dumbrăveni.

S.V. - Vi se par importante schimburile culturale peste Prut?

T.Ţ. – Extrem de importante, deoarece ne îmbogăţesc atât imaginaţia, cât şi dorinţa de noi revederi cu alt public.

S.V. - La ce proiecte noi lucraţi?

T.Ţ. – Suntem mereu în căutare... Pentru festivalul shakespearian de la Craiova, Mihai Ţărnă, de la Paris, pregăteşte o surpriză...

Spectacolul prezentat de Teatrul Ginta Latinǎ la Bucureşti face parte din proiectul Centenarul Marii Uniri, iniţiat de directoarea Teatrului Nottara, Marinela Ţepuş, şi finanţat de Primǎria Capitalei. Obiectivul principal al acestui demers este dezvoltarea unui dialog intercultural din ce în ce mai consistent între Bucureşti, Chişinău şi alte oraşe importante din Republica Moldova, legătură deja formată prin turneele reciproce de până acum.

Am aflat de la managerul acestui proiect, Florentin Ilie, cǎ vom mai putea astfel vedea la Bucureşti, pânǎ la finalul anului, spectacole ale Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Bălţi, Teatrului Naţional Satiricus din Chişinău, Teatrului Muzical-Dramatic Bogdan Petriceicu Hasdeu din Cahul, în timp ce Teatrul Nottara va efectua şi el turnee „în oglindǎ“, în Republica Moldova, cu sprijinul ICR şi al Ministerului Culturii şi Identitǎţii Naţionale.

Aşadar, pe 23 septembrie, publicul bucureştean este invitat sǎ accepte provocarea Teatrului de Revistǎ Ginta Latinǎ, urmǎrind felul în care trecutul şi istoria in-formeazǎ produsele culturale de azi, în speţǎ musicalul Ultimul tramvai, de Tudor Ţǎrnǎ.


Ultimul tramvai
De Tudor Ţǎrnǎ

 

Distribuţia:

Melany Noianu Sr – Galina Lazarenco 
Melany Noianu Jr. – Olesea Stavilă
Sergiu – Ion Guzu
Geta – Victoria Ţurcanu
Interpreta – Larisa Dascăl
Personajul – Valentin Munteanu
Mihai – Iaroslav Dică
Ilona – Tatiana Manoil
Responsabilul – Vitalie Jacotă
Mama – Victoria Botnaru-Gribincea
Patrula 1 – Ion Munteanu
Patrula 2 – Eleonora Dolghii
Chenciu –  Ion Nicov
Comperaj-Man – Anatol Burlacu
Interpretul – Alexandru Dicusar
Nutty – Dorina Tataru
Hartimon – Sergiu Chiriac

                Dansatori, figuranţi:  Tatiana Guzun, Ana Maria Cibotaru, Ecaterina Bozianu, Mihai Ciobanu,                               Dorin Gribincea, Maria Negară, Rada Corjova, Vlada Bancu

Regia: Tudor Ţărnă
Asistenţă regia: Alexandru Decuseară
Scenografia: Adrian Suruceanu
Coregrafia: Alexandru Voitenco
Muzica: Liviu Ştirbu


Durată: 1h 50min

23 septembrie 2018, ora 19

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii