Trei surori, asemenea Pescăruşului...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
trei surori

Nu este chiar foarte clar în ce an anume a plasat tânărul şi talentatul regizor Albu István, în spectacolul montat la Teatrul „Figura” din Gheorgheni, acţiunea din minunata piesă „Trei surori” a lui Cehov. Pesemne, câţiva ani mai târziu decât a făcut-o marele Anton Pavlovici.

De altminteri, cred că această indeterminare temporală este una absolut deliberată, fie şi numai pentru faptul că, în orice moment, în fiece epocă se vor găsi oameni care să viseze (există în spectacol o superbă, dacă nu chiar două scene ale visului colectiv al personajelor) şi să îşi vadă visurile mai întâi amânate şi, mai apoi, spulberate definitiv. Fiindcă ce înseamnă, la urma urmei, pentru Olga, Maşa şi Irina dorinţa nerealizată de a pleca la Moscova? Visul, regăsirea vârstei de aur a copilăriei ori a adolescenţei, perioada în care au fost cu adevărat fericite ori iluzia care le ajută să creadă că au fost astfel.

Firesc, aşadar, ca în acest bine realizat şi solid spectacol cu celebra piesă cehoviană, imaginea, dar şi evocarea Moscovei să se estompeze încetul cu încetul.Pe măsura scurgerii timpului. Dar şi a spulberării iluziilor. Iar lucrul acesta se concretizează şi prin decizia lui Albu István ca şi aceea a scenografei Márton Erika ca acţiunea să se petreacă în patru spaţii diferite.

Primul act, act aşa cum l-a scris Cehov, se joacă în foaierul Teatrului. Utilizându-se uşile care au ieşire la stradă. Surorile sunt deja în scenă. Maşa (Vajda Gyöngyvér) e îmbrăcată în negru, poartă asemenea Maşei din Pescăruşul “doliul vieţii sale”. Irina (Máthé Annamária) şi-a reluat costumul alb căci e ziua aniversării sale şi aşteaptă oaspeţi. Olga, un fel de înlocuitoare a mamei decedate (Bartha Boróka) e înveşmântată într-o rochie de culoare neutră. În orice caz, defel veselă. Undeva, la un pian aflat într-un colţ exersează note antipaticul Solionîi (Kolozsi Borsos Gábor) aflat deja în stare de beligeranţă cu Tuzenbah (Fodor Alain Leonard). E vorba despre un Solionîi probabil îndrăgostit de Irina pe care (şi aceasta e sigur) cu nici un preţ nu va admite să o piardă. Pe care nu va accepta să o vadă a nimănui altcuiva. Aşa se şi explică duelul şi moartea lui Tuzenbah, ce se vor consuma în actul al patrulea (partea a doua a spectacolului) ce se va juca în aer liber, undeva, în curtea interioară a Teatrului. Cebutîkin (Nagy Csongor-Zsolt) e şi el prezent, răsfoieşte ziarul, devenit unica lectură a vieţii sale, fapt pe care îl mărturiseşte cu seninătate, cu aceeaşi seninătate cu care îşi recunoaşte ratarea. Singurul moment în care este cuprins de remuşcări, de disperare fiind acela în care evoca moartea femeii pe care nu a ştiut, nu a putut să o salveze.

trei surori

Sufrageria familiei marchează peste tot iminenţa plecării. A atât de doritei plecări la Moscova. Scaunele, mesele, celelalte elemente de mobilă sunt învelite în hârtie, celofane, plastic, sunt legate cu sfoară de parcă despărţirea, „îmbarcarea” ar urma să se petreacă chiar mâine. Moscova va mai fi puternic evocată prin miniaturile (case, castele, biserici cu turle impresionante- artist plastic: Ferenczi Zoltán) răsfirate în camera tinerei familii formate de Andrei şi de Natalia, un al doilea spaţiu de joc tip studio, folosit pentru actul al doilea. În actul al patrulea doar Irina, având în mână o valiză, mai speră într-o plecare favorizată de căsătoria cu Tuzenbah.

Deocamdată, la aniversarea Irinei sosesc oaspeţi. Kulîghin (Moşu Norbert-László) descinde ridicol de pe bicicletă, cu vestă galbenă de protecţie, cu cască şi cu cadoul (monografia liceului) care nu îi provoacă decât deziluzii Irinei. Natalia Ivanovna (Boros Mária), expansivă, excesivă, deja cvasi-vulgară) coboară dintr-un taxi. Din camera alăturată se aude vioara lui Andrei (o revelaţie în rol muzicianul Bocsárdi Mágor, unul dintre cei mai buni Andrei Prozorov pe care i-am văzut vreodată), cu un rapel extraordinar, solistic, preţ de cinci minute care încheie actul al treilea, al incendiului real şi al decontării arsurilor sufleteşti, ce se va juca pe scena din Sala Mare a Teatrului.

În fine, pe un cal mare, negru, va sosi Versinin (Faragó Zénó), cu o teatralitate căutată. Omul caută deja să impresioneze, se complace în poziţia de “maior îndrăgostit”  care, în actul al treilea va fi „filosoful îndrăgostit”. Îndrăgosteala aceasta fiind, mai curând, o poză, o  manieră de faire passer le temps, de alungare a plictiselii. Pare-se că el o cucereşte pe Maşa doar de formă căci, la plecare, opreşte cu un gest teribil, cvasi-dispeţuitor, aproape de repulsie, dezlănţuirea sentimentelor acesteia. În fine, mai există bătrâna şi surda doică Anfisa (Tamás Boglár), iar ceva mai încolo va apărea şi un porumbel în colivie căruia Maşa îi va îngădui zborul liber la sfârşitul spectacolului. Porumbelul ca substitut al pescăruşului.

trei surori

Am descris cu lux de amănunte actul întâi al spectacolului cu Trei surori de la Teatrul “Figura” din Gheorgheni deoarece el mi se pare simptomatic pentru tot ceea ce înseamnă şi aduce cu sine montarea. Mai întăi, un cehovianism modern, concretizat nu prin dilatarea timpului, nu prin pauze lungi de reflecţie ori dedicate băutului ceaiului (deşi se vorbeşte în spectacol despre ceaiul pe care ar vrea să îl bea Verşinin, iar pe scenă apare, la un moment dat, chiar şi un samovar), ci prin tehnica şi strategia rapelului. Adică, fiecare faptă importantă se va regăsi reflectată în oglindă. Am mai apoi în vedere intenţia discretă a regizorului de a sublinia unitatea marii dramaturgii cehoviene, prin punerea în relaţie a piesei Trei surori cu Pescăruşul. În al treilea rând, este de subliniat că încă din acest prima act se relevă calitatea şi, mai ales, omogeneitatea distribuţiei. Este de subliniat potenţialul de creştere şi dezvoltare al fiecărui rol pe care Albu István îl asigură actorilor. Şi, în fine, se cuvine lăudată muzica de scenă, ambientul sonor al spectacolului. Aşa cum este el creat de compoziţiile datorate aceluiaşi Bocsárdi Magor.

Teatrul „Figura” din Gheorgheni- TREI SURORI de Anton Pavlovici Cehov; Regia: Albu István; Decoruri şi costume: Márton Erika; Muzica:Bocsárdi Magor; Artist plastic: Ferenczi Zoltán; Cu: Bocsárdi Magor (Andrei Sergheevici Prozorov), Boros Mária (Natalia Ivanovna), Bartha Boróka (Olga), Vajda Gyöngyvér (Maşa), Máthé Annamária (Irina), Moşu Norbert-Lázló (Kulîghin), Faragó Zénó (Aleksandr Ignatievici Versinin), Fodor Alain Leonard (Tuzenbah), Kolozsi Borsos Gábor (Solionîi), Nagy- Csongor Zsolt (Cebutîkin), Tamás Boglár (Anfisa); Data reprezentaţiei:3 aprilie 2019

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite