Teatru

articolul anterior articolul urmator

Un bărbat ca Radu

4
25 Jun 2017 17:55:17
Sanda Vişan

Pe 25 iunie, Victoria Cociaş a jucat  din nou în marele succes de pe scena Teatrului Nottara şi de pe scenele lumii, "Maria Callas – La Divina", pe care Radu Gabrea l-a gândit pentru ea în 1997, plecând de la premiatul text al americanului Terrence McNally.

Numai că în 2017, vedeta Teatrului Nottara nu va mai fi aşteptată cu flori, ca de obicei, la terminarea spectacolului, de soţul ei, regizorul alături de care a trăit şi a creat în ultimii peste 20 de ani. În această lună, Radu Gabrea ar fi împlinit 80 de ani, de aceea reprezentaţia inclusă în proiectul Teatru în TVR îi este dedicată. Şi sigur nu ar fi lipsit din curtea TVR, dacă boala nemiloasă nu l-ar fi răpus la începutul acestui an.

A luptat până în ultima clipă. Şi a aşteptat-o pe Victoria la sfârşitul spectacolelor, ca s-o învelească în dragostea sa, chiar şi atunci când nu mai putea coborâ scările Sălii George Constantin. Rămânea în holul Teatrului Nottara, aşezat pe un scaun, ca un mare copil gânditor, convins de frumuseţea vieţii. O stare de care voia să-i contamineze şi pe ceilalţi.

L-am cunoscut pe Radu Gabrea în anii senectuţii sale, dar nu aş şti să spun dacă vitalitatea exuberantă pe care o manifesta venea de la mama natură, sau era alegerea sa comportamentală, ca urmare a experienţei de viaţă. Poate că din amândouă îi venea acea energie cuceritoare (pentru prieteni), puţin apăsătoare (fiindcă prea exigentă, pentru unii colaboratori). Şi din rădăcinile sale româneşti - tatăl, profesor universitar, trimis de comunişti la munca de jos, la şcoala generală, era fiu de ţărani din Văleni-Muscel -, şi din cele evreieşti - mama aparţinea unei familii bucureştene germane- îşi va fi extras forţa cu care a înfruntat viaţa.

Tânărul s-a făcut inginer, dar nu i-a plăcut şi în 1963 a trecut la film,după cum aflăm din eleganta carte pe care a scris-o împreună cu criticul Călin Stănculescu, Radu Gabrea. Biografia unei opere.  Şase ani mai târziu câştiga Premiul Juriului la Festivalul de la Locarno, cu primul său film de lung metraj, Prea mic pentru un război atât de mare, alcătuit în jurul unei teme ce va reveni obsesiv în toată creaţia regizorului: ce relaţie are Omul cu Istoria, cum se plasează Individul faţă de/în interiorul mecanismul/ui Istoriei. A semnat apoi regia la serialele de televiziune Urmărirea (primul filmat în România) şi Un august în flăcări (şase din cele treisprezece episoade). Era, deci, un regizor afirmat şi acceptat de autorităţile comuniste, în ciuda faptului că în 1956 stătuse nouă luni în arestul de la Interne, fiindcă participase la o manifestaţie studenţească de susţinere a Revoluţiei ungare.

În 1974, Gabrea nu mai vede viitor pentru creaţia sa în România, întrucât Ceauşescu ceruse interzicerea filmului său Dincolo de nisipuri, care, maltratat, va ajunge totuşi să fie selecţionat la Quinzaine des Réalisateurs, la Festivalul de Film de la Cannes. Prilej pentru regizor să obţină un paşaport şi să părăsească Ţara tatălui, alegând să trăiască în următorii 20 de ani, în Ţara mamei.

În Germania, după ce tot ingineria l-a salvat la început, Gabrea a găsit resursele interioare, dar mai ales exterioare, cu care a realizat, ca producător, regizor şi scenarist, o serie de filme pentru marele şi micul ecran, între care Un bărbat ca Eva (1984). Acest “imn profan, neortodox şi hipnotic”, cum scria New York Times la prezentarea peliculei în Statele Unite, era dedicat copilului teribil al cinematografului german din anii ‘70, Reiner Werner Fassbinder, care murise doi ani mai devreme, la 37 de ani. Gabrea are cu zece ani mai mult când are curajul să realizeze acest film despre unul din cei mai originali creatori, înţelegând ambiguitatea dramatică a destinului său şi redând cu distanţarea specifică filmelor lui Fassbinder, atmosfera sadomasochistă de pe platoul de filmare/din viaţa regizorului german. Gabrea şi-a câştigat astfel aprecierea aceluiaşi cotidian newyorkez: “Contribuţia dlui Gabrea, coautor al scenariului [...] şi regizor este la fel de uluitoare ca cea a dnei [Eva] Mattes”, interpreta rolului principal, ea însăşi actriţă în câteva din filmele lui Fassbinder.

Din 1993, Radu Gabrea (foto dreapta) îşi continuă frustuoasa activitate cinematografică în ţară, reuşind să coaguleze energiile creatoare, prin coproducţii naţionale şi internaţionale, într-un mediu cinematografic care nu îi priveşte cu mare prietenie eforturile, deşi el este cel care, în calitate de preşedinte al Centrului Naţional al Cinematografiei, a iniţiat reorganizarea industriei cinematografice din România, conectând-o, prin legislaţia propusă, la cea europeană şi eliberând-o de interesele nelegitime.

Semnează documentare dedicate unor evenimente, personalităţi şi fenomene ale culturii evreieşti din România, dar şi filme de ficţiune, în care îşi fac loc temele mari ale istoriei fracturate a secolului 20, imposibil de abordat sau fals tratate înainte de 1989: fascismul, comunismul şi efectele lor devastatoare asupra indivizilor şi grupurilor entice din România, ca în filmele Cocoşul decapitat, Călătoria lui Gruber, Mănuşi roşii, sau O poveste de dragoste, Lindenfeld.

Fie că se opreşte asupra destinului tragic al evreilor de pe vasul Struma, fie că face o istorie a Teatrului Baraşeum din Bucureşti şi a contribuţiei esenţiale a lui Goldfaden la existenţa teatrului idiş, fie că reconstituie perioade esenţiale, controversate, din istoria modernă a României (în Ultimele trei zile din viaţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu sau Împărăteasa roşie. Viaţa şi aventurile Anei Pauker), fie că urmăreşte efectele celui de al doilea război mondial asupra relaţiilor interetnice dintr-un burg transilvan (Cocoşul decapitat), sau redă cu ironie, atmosfera impregnată de absurd birocratic, descoperită de scriitorul Curzio Malaparte în oraşul Iaşi, tulburat de începutul Campaniei din Est, a celui de al doilea război mondial, imediat după progromul din capitala moldavă (Călătoria lui Gruber), fie că redă efectele atroce ale anchetelor securităţii, asupra intelectualilor (nu vom şti câtă autobiografie este în Mănuşi roşii), sau că descrie cu căldură problemele familiei unui copil cu handicap (Noro), Radu Gabrea rămâne consecvent idealului său: “Cred că fiecare scenariu trebuie să pună o întrebare. Fiecare film trebuie să caute un răspuns.”

Aşa se face că, deşi a abordat teme controversate, care pot uşor impinge discursul cinematografic spre abordări extreme, Gabrea nu a coborât din scaunul de regizor echilibrat, de minte care cântăreşte toate opţiunile, păstrându-şi perspectiva istorică şi o neştirbită atitudine umanistă, de stabilitate etică.

Victoria Cociaş nu i-a fost aproape doar ca soţie, ci şi ca parteneră în această dificilă aventură a producţiei şi difuzării cinematografice, dar mai ales ca actriţă plină de temperament, în câteva din creaţiile pentru micul ecran (Conferinţă la nivel înalt -TVR), dar mai ales pentru marele ecran (Noro, Cocoşul decapitat,Mănuşi roşii, Ultimele trei zile din viaţa Elenei şi a lui Nicolar Ceauşescu, Împărăteasa roşie, O poveste de dragoste, Lindenfeld).

Gabrea a intuit în această actriţă care se năştea în anul în care el ieşea din arestul Ministerului de Interne, forţa dramatică excepţională şi capacitatea de a interpreta o gamă largă de sentimente, de la atitudinea cea mai umilă, la prestanţa regală. De aceea a şi ales textul plin de savoare Master Class, care i-a adus autorului, Terence McNally, al patrulea Premiu Tony pentru cea mai bună piesă, ca să construiască universul scenic polifonic din Maria Callas – La Divina, atât de potrivit pentru personalitatea actriţei Vicoria Cociaş. Care diseară, deşi nu va mai primi din mâna regizorului buchetul de flori cu care s-a obişnuit, sunt sigură că se va simţi la fel de protejată de dragostea lui, ca în ultimele două decenii.

„Maria Callas – La Divina”, după „Master Class” de Terrence McNally, Teatrul Nottara şi Asociaţia Eurofest

Traducerea: Antoaneta Ralian

Regia: Radu Gabrea.

Distribuţia: Victoria Cociaş, Andreea Măcelaru Şofron, Ruxandra Urdăreanu – soprană, Daniel Madia – tenor şi Mihai Vârtosu.

Durata: 2 h şi 15 min. (cu pauză)

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Sorin Ionascu
26.06.2017, 01:22:51

Stiu ca suna a erezie, dar as vrea sa spun ca, vazand aceasta piesa acum vreo 20 de ani (nu mai stiu data, dar era la putin timp dupa premiera bucuresteana), am plecat cu un gust neplacut in gura. Dincolo de faptul ca piesa o priveste pe Callas printr-o lentila deformanta si o transforma intr-o persoana cumva meschina, amplificandu-i defectele si minimizandu-i calitatile, prestatia actoriceasca mi s-a parut ingrozitor de slaba si de neconvingatoare. E adevarat, nu am cunoscut-o pe Callas, dar chiar si putinele filmari cu ea ne arata faptul ca era o persoana cu o charisma formidabila, cu o putere de a-i fascina pe cei din jur iesita din comun; Callas era o persoana practic imposibil sa treaca neremarcata, pe strada sau in societate, era o diva in adevaratul sens al cuvintelor. Nu am regasit nimic din toate acestea in interpretarea banala, modesta, lipsita de substanta si de intelegere a personajului a Victoriei Cocias. A fost o experienta pe care nu o voi uita. Ceea ce iar nu voi uita este calitatea foarte buna a vocilor soliste invitate si interpretarile lor foarte reusite ale muzicii; din pacate, nu au reusit sa se afirme la nivelul de atunci al potentialului lor - erau Claudia Maru-Hanghiuc si Alfredo Pascu, cei doi tinand ani multi afisele la Opereta, dar doar el a reusit sa apara (de cateva, putine, ori) si pe scena Operei, o parte din aparitii fiind, de fapt, tot de opereta, in Liliacul. Ea, dupa ce s-a format ca o soprana dramatica de buna calitate, a trebuit sa ramana la un repertoriu de mezzosoprana de opereta. Din cei de acum o cunosc doar pe Ruxandra Urdareanu, care, cu niste ani in urma, avea o voce senzationala, dar apoi a inceput sa aiba niste probleme destul de mari; nu stiu cum a evoluat in timp, nu am mai vazut de mai multi ani. Despre protagonista am serioase dubii ca si-a depasit nivelul de camin cultural din perioada premierei.

Sanda Vişan
26.06.2017, 11:00:59

Stimate domn, fara sa va cunosc, intuiesc din mesajul dv. un mare admirator de opera. Ceea ce inseamna ca sunteti fermecat de un tip de prestatie/retorica scenica, care e diferit de cel al teatrului de drama. Dincolo de faptul ca nimeni nu poate avea/reda magnetismul divei Callas (ca din acest motiv era unica), de care vorbiti, un text dramatic e o interpretare a unei legende, o viziune proprie. Iar Terence McNally ar fi ultimul pe care sa-l banuiti de reflectari realiste ale istoriilor reale (a scris un contestat text despre Isus si Apostoli, ca fiind homosexuali). Asa ca nu aura extraordinara a divei a fost scopul spectacolului, ca atunci poate si trama ar fi trebuit sa fie alta. In rest, sigur, respect opinia oricarui spectator, chiar daca nu o impartasesc.

Targetted IIndividual
26.06.2017, 12:50:00

Ce sa mai zici de oamenii astia? In 2003 au solicitat si mi-au dat omorul, de mi se uscau pe creierii (chiar, pentru ce? Ce doreau sa afle atunci din ce nu era vizibil? Ce se investiga la ora aceea?), dupa 2010, de parca ce fusese pana atunci n-ar fi fost suficient, vreo 5 ani iarasi au facut orice sa se asigure ca imbolnavirea e definitiva. Dar acum? De ce solicita aceeasi tortura extrema "'til you're burned out, cremation"? Nici acum nu realizeaza ca pe acuzele lor false, mincinoase, pe limbile otravite si cuvantul lor omorator am fost adus aici; ca la permanenta lor solicitare am fost tintuit si mi s-a aplicat ce-i mai tare din ce e rau? De ce au insistat cu deceniile in aceeasi pâră mincinoasa, omoratoare de minte si viata? Ceva nu e in regula cu acesti solicitanti care iata, dupa atatia ani de "consecventa" nu in eroare, ci in prostii, in absurd de caz Warmbier, dovedesc cu fiecare zi intentie de a-mi face rau, de a ma distruge. Dar nu e prostie aici, e rea-intentie trecuta ca eroare, e nerusinare si minciuna facute sa acopere crima cu buna stiinta.

Sanda Vişan
26.06.2017, 13:06:00

???????

Modifică Setările