Un baron teatral: Mircea Münchausen

„Ca în fiecare an, Gala Premiilor UNITER şi-a început ritualul bizantin. Gafele, dar mai ales incultura teatrală îşi pun pecetea pe selecţiile operate de komisarii nominalizărilor.

Dl Mircea Morariu publică pe blogul său din „Adevărul“ un text în care motivează de ce comisia de nominalizări a refuzat pur si simplu să vizioneze dipticul „Îngeri în America“. Citez: „Constituiţi în juriu de selecţie, am făcut nenumărate demersuri pentru a urmări spectacolul în cauză. Mai întâi ne-am lovit de refuzul instituţiei producătoare, care şi-a motivat decizia prin nerentabilitatea reprezentaţiei. Adică prin absenţa de spectatori plătitori. Mai apoi, regizorul a refuzat programarea. Nu se poate ea dragoste de-a sila, darămite nominalizare pe nevăzute.“

Eu nu comentez nominalizările – dumnezeii şi sfinţii raiului teatral o să o facă, sunt sigur – dar magnitudinea minciunilor dlui Morariu mă obligă la câteva precizări:

Nu au fost făcute „nenumărate demersuri pentru a urmări spectacolul în cauză“. Nu există nicio corespondenţă în acest sens. Dacă dl Morariu deţine vreun mesaj sau vreun alt tip de comunicare transmisă către teatru, să o facă publică. Teatrul Metropolis nu a refuzat vreo solicitare a comisiei de nominalizări de a viziona spectacolul. Baronu’ e caraghios când insinuează că un teatru îşi piteşte spectacolele.

A existat o discuţie telefonică prin care un reprezentant al UNITER cerea, în ultimul moment, să se reprogrameze reprezentaţiile cu „Îngeri în America“ din 9 şi 10 februarie a.c. Motivaţia: „comisia este plecată în provincie“. Deci, avem un refuz al komisei de a vedea spectacolul, nu un refuz de a prezenta spectacolul.Teatrul şi-a motivat decizia de a nu schimba programarea prin faptul că toate biletele erau vândute din ianuarie a.c. (dl Morariu băsneşte cu „absenţa de spectatori plătitori“).

Ar fi fost imposibil să anulezi atâtea bilete şi să le reprogramezi cu o săptămână mai devreme, cum se solicitase. Nu se putea reprograma peste noapte un spectacol. Teatrul Metropolis, singurul teatru de proiecte din România, e obligat să facă programările din timp pentru a le putea armoniza cu orarele actorilor si ale celorlalte teatre.

Eu nu am discutat cu komisia despre spectacol. În cazul meu, ar fi fost chiar ridicol. Oricum, nu pot programa spectacole şi nici nu pot refuza prezentarea lor. Acesta este strict apanajul instituţiei producătoare.

„Îngeri în America“ s-a jucat de 24 (douăzeci şi patru) de ori. În medie, de două ori pe lună. Se presupune că acei oameni care fac parte din juriile de nominalizări se duc la teatru tot anul, nu numai la ocazii. Ei sunt critici pe toată durata stagiunii nu doar cât timp sunt membri ai unui juriu.

Nu ştiu ce site-uri frecventează dl Mircea, dar aici nu e vorba de „dragoste de-a sila“, aici vorbim de evaluări teatrale. Alte experienţe sunt excluse. Este adevărat că „nominalizare pe nevăzute“ nu se poate dar nici „respingere pe nevăzute nu se poate“.

Eu îl înţeleg pe dl Morariu, vrea să îşi facă o situaţie. E un personaj pitoresc, ultima dată când l-am văzut purta pe umăr o elegantă sacoşă de la Real, eram la o premieră, deh! Însă atitudinea sa gogoliană şi ţâfna cu trompetă îl apropie teribil de Suzana Gâdea, fosta şefă a culturii comuniste. Dispreţul suveran pe care-l afişează faţă de creatori descalifică, dacă mai era nevoie, galele uniter (minusculele sunt intenţionate).“

Acest text a fost publicat prima dată pe Ziarul Metropolis.