Teatru

articolul anterior articolul urmator

Un el. O ea. Un el. O ea…

0
13 Nov 2015 14:12:11
Sanda Vişan
Alexandru Conovaru şi Cristi Iacob, în piesa „La vita e bella” - Teatrul de Comedie FOTO Adrian Bulboacă
Alexandru Conovaru şi Cristi Iacob, în piesa „La vita e bella” - Teatrul de Comedie FOTO Adrian Bulboacă

Combinaṭii de patru, luate câte două/doi. Iată o formulă familiară matematicianului de demult Radu F. Alexandru, care îi convine în mare măsură ṣi scriitorului care este azi (ṣi era ṣi ieri, căci de peste 40 de ani utilizatorul ei a trecut din tabăra cifrelor, în cea a literaturii). Rezultatul este o comedie. De moravuri. De văzut pe scena Teatrului de Comedie.

Formula combinatorie de mai sus stă la baza unei piese intitulate La vita e bella. Titlul este astfel ales nu pentru că autorul nu ar cunoaṣte celebrul ṣi multipremiatul film al lui Roberto Benigni, ci tocmai pentru că dramaturgul a decis să facă un mic exerciṭiu intertextual. Să se joace un pic, atât cât să-i stea bine! Să facă, adică, cu ochiul altor produse culturale, somate a contribui prin opoziṭie sau prin asemănare, la interpretarea sensurilor acestui text.

In rezumat, două tinere cupluri descoperă, pe parcursul a zece scene ṣi a trei interludii, că fericirea lor de proaspăt îmbogăṭiṭi ai tranziṭiei este o aparenṭă. Că de fapt bărbaṭii, parteneri de afaceri, nu sunt doar niṣte mulṭumiṭi soṭi cuminṭi, ci ṣi niṣte ascunṣi ṣi înfocaṭi amanṭi, tot aṣa cum soṭiilor lor nu le-au fost de ajuns consoartele legitime, ci au râvnit ṣi la amanṭii “de familie”.

Poate că în secolele trecute, până târziu, în prima jumătate a veacului XX, un astfel de careu amoros încruciṣat ar fi produs mari drame, dar e sigur că potenṭialul exploziv al acestei combinaṭii “de casă” s-a diminuat radical după experienṭele hippie eliberatoare ale deceniului al ṣaptelea ṣi după generalizarea mentalităṭii consumeriste, cu valabilitate extinsă ṣi în domeniul relaṭiilor umane. La un Labiche, de pildă, comicul ar fi reieṣit din eforturile tuturor de a ascunde până la capăt înṣelăciunile conjugale ṣi de a salva aparenṭele (cum se poate vedea în Fazanul Teatrului Nottara).

In La vita e bella, miza nu mai este surpriza descoperirii adulterului (evoluṭia relaṭiilor între personaje este previzibilă de la început), ci felul în care, raṭionalizată de fiecare dintre partenerii adulterini, descoperirea produce o serie de “sofisme de casă” menite a păstra netulburată liniṣtea ṣi mai ales bunăstarea statutului lor social. Ce bine ne e în patru, indiferent cum ne-am combina!

Faṭă de comedia bulevardieră clasică (tot la Labiche mă gândesc), în care aparenṭa onestităṭii trebuie salvată cu orice preṭ în interiorul cuplului, chiar dacă cei din jur cunosc adevărul, în comediile lui Radu F. Alexandru raportul se inversează: imoralitatea devine o parte asumată de parteneri, inclusă în formula fericirii lor conjugale ṣi de grup, pe care o ascund cu grijă de exterior (ca să nu dăuneze afacerilor). 

In acest sens, La vita e bella ar putea fi urmarea piesei Românica, apărută în cel mai recent volum al său de Teatru7, care a primit Premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, în 2012. Acolo, un ministru îṣi salvează poziṭia socială, instigând la o prietenească viaṭă în patru, benefică material pentru toṭi partenerii, care renunṭă repede la rudimentele de moralitate pe care le mai aveau. Un conflict ce putea fi inspirat din relatările zilnice de presă, dar pe care autorul, politician el însuṣi, l-ar fi putut afla ṣi din cercurile puterii. Imaginea publică este indispensabilă susṭinătorului monetar al grupului din piesă, fiindcă tocmai din afaceri cu statul îṣi câṣtigă averea, ce asigură liniṣtea cvartetului.

In atâṭia ani de practică scriitoricească (deṣi n-aṣ spune că autorul trăieṣte din scris), ṣi după atâtea piese ṣi scenarii de film elaborate ṣi conduse până la întâlnirea cu spectatorul, dintre care multe premiate de breasla teatrală ṣi de cea cinematografică, Radu F. Alexandru ṣtie să-ṣi adapteze uneltelor scriitoriceṣti la genul abordat. La vita e bella este scrisă alert, replicile zboară rapid, căci ṣi situaṭia descoperirii uimite a unei realităṭi ascunse o cere, ṣi chiar dacă unele vorbe alunecă în zona vulgarului, lucrul se petrece pentru că frivolitatea personajelor ṣi climatul lingvistic al zilei de azi o impun.

Tânărul regizor Vlad Cristache a simṭit că ritmul poveṣtii e esenṭial pentru a atinge efectul scontat ṣi l-a potenṭat el însuṣi, cu concursul actorilor, aflaṭi într-o “stare de joacă” propice spectacolului, în care au adus talentul ṣi experienṭa proprie. Dar este o joacă din care nu ies nicio clipă: ei sunt personajele interpretate, nu îṣi iau vreo clipă de distanṭă moralizatoare faṭă de ele. Delia Nartea, Delia Seceleanu, Cristian Iacob ṣi Alexandru Conovaru joacă toṭi cu ṣarm, alcătuind un cvartet comic a cărui valoare însumează contribuṭia fiecărui cuplu (oricum s-ar alcătui el). Regizorul a introdus însă în spectacol o voce “moralizatoare”, cu numeroase accente comice: este vorba despre comentariul muzical furnizat de saxofon, care nu doar că face trecerea între scene, dar introduce ṣi glose afective.

Cătălin Milea    FOTO Adrian Bulboacă

In rest, regizorul, în vârstă de 28 de ani, a simṭit că povestea acestor personaje apropiate de vârsta lui trăieṣte prin ea însăṣi ṣi mai ales prin vorbele ei, mai decoltate sau nu, neavând nevoie de cine ṣtie ce inovaṭii regizorale (cum a păcătuit regizorul, încărcând nemeritat ṣi inadecvat spectacolul Teatrului Mic, cu Volpone, dar cum nu a mai făcut, respectând stilul intelectual al textului, în recentul său succes de la Teatrul Excelsior, cu History Boys, ca să nu amintesc decât două din cele 19 spectacole semnate până acum de tânărul absolvent -din 2009- al UNATC-ului bucureṣtean).

In prefaṭa la volumul de teatru sus-menṭionat, Radu F. Alexandru se declară interesat de Idee, care este elementul său primordial de interes, dincolo de intrigă sau evenimente. Ṣi cine îi priveṣte creaṭia, fie că vorbim despre spectacole de teatru, fie de filme la care a semnat scenariile, nu va putea să nu fie de acord. Dar cred că mai este un element comun întregii sale opera scriitoriceṣti, anume spiritul sarcastic cu care priveṣte lumea din jur ṣi care îi caracterizează viziunea artistică (poate ṣi cea de viaṭă). Iar pe acest trunchi caustic cresc ramuri comice, ca La vita e bella sau Românica, dramatice, precum   Poveste despre tatăl meu sau Gertrude (reinterpretare a Hamlet-ului shakespearian), sau filmul Omul zilei, incisivă analiză a mediului politic, prin mijlocirea unei intrigi poliṭiste.

Am văzut spectacolul La vita e bella, produs de Teatrul de Comedie, cu mai multe luni în urmă, iar acum, când este reluat în noua stagiune, am cercetat un pic internetul, să văd ce cronici s-au scris. N-am găsit prea multe. Fie că teatrul nu ṣi-a prea promovat propria producṭie (nu vrea sau nu ṣtie), fie că apartenenṭa autorului la lumea politică a slăbit interesul critic pentru opera scriitorului. Oricare ar fi situaṭia, sprinṭarul spectacol poate fi văzut diseară, când se joacă în cadrul Festivalului Love Is in the Art, cu intrare liberă în festival, ca ṣi în restul stagiunii 2015/2016, la Sala Studio a Teatrului de Comedie. Veṭi petrece o seară plăcută, reconfortaṭi de gândul că ce nu este bine li se întâmplă întotdeauna altora.


La vita e bella

de Radu F. Alexandru

Cu: Delia Seceleanu, Delia Nartea, Cristian Iacob, Alexandru Conovaru, saxofon: Cătălin Milea/Ovidiu Antonescu

Decor: Puiu Antemir

Costume: Anca Răduṭă

Muzica: Cătălin Milea

Ass. regie: Ana Teodorescu

Regie: Vlad Cristache

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii