Un fermecător dialog la distanţă între George Banu şi Peter Stein din izolare - la FITS 2020

Peter Stein

Aflat la domeniul său agricol de la San Patrizio, lângă Orvieto (Italia), unde s-a retras din 18 martie după multe peripeţii şi unde va deschide în curând o şcoală de teatru, cunoscutul regizor acum în vârstă de 83 de ani răspunde prietenului său Georges Banu din biblioteca sa de la Paris.

Şi virusul face parte din natură, spune Peter Stein, nu mă plâng, şi continuă prin a ne dezvălui îndeletnicirile sale cotidiene într-un loc pe care declară că nu-l va mai părăsi. Nu mai am proiecte. Acum citesc: În căutarea timpului pierdut, Omul fără însuşiri de Robert Musil, Ulisse de James Joyce. Georges nu se miră, şi adaugă că şi Warlikowski cu care tocmai a vorbit, face la fel evitând televizorul. Da, memoria e o soluţie, conchide Peter Stein... E interesant să te descoperi pe tine prin Proust sau Musil. (citate din memorie)

Cum şueta nu are loc în grădina casei, ci în faţa ecranelor urmărite de mii de spectatori de pe tot globul curioşi să afle ce mai spun cei doi corifei ai teatrului într-o amiaza a vieţii lor împlinite (doar suntem la FITS!) George Banu atacă în rezumat pe tema teatrului de cuvinte opus spiritului timpului care preferă nu-i aşa, imaginea, comentează criticul. Nu ştim de partea cui ar fi profesorul de la Sorbona, dar ocazia de a vorbi despre cunoscutele idei cultivate si practicate de Stein nu putea fi ratată.

Mereu am lucrat aşa, accentuează regizorul, să fac teatru de artă care e azi în pericol. Şi începe o argumentare pasionantă despre montarea în spiritul textului pe care o apără până la analiza filologică, despre intenţiile autorului care trebuie respectate fără a i le adăuga pe ale noastre personale (asta înseamnă că esti incapabil să scrii teatrul şi te foloseşti de alţii, zice Stein) chiar dacă adoptând estetica timpului. Nu e de acord cu folosirea textelor antice care sunt prezentate azi în viziuni adăugate. Nici Shakespeare nu e pentru Stein un contemporan al nostru cum zicea Jan Kott. Evocând un spectacol cu Trei surori realizat de Stein la Moscova George Banu aduce în discuţie metoda Stanislavski. Dar cine o cunoaşte cu adevărat, se întreabă regizorul. Nici chiar băştinaşii. Ştiu ei cei din Rusia lui Stanislavski cum făcea el teatru? Că el a gândit ca tine care zici că faci ca el? Bune întrebări, am adăuga noi.

Povestea spectacolului cu Vilegiaturiştii de Gorki e şi mai frumoasă. Era în 1974 când în Germania nu se ştiau prea multe despre viaţa de dincolo de cortina de fier, nici călătorii nu se puteau face. Peter Stein a ales documentarea prin filmele epocii şi un studiu al istoriei ruse. Ca să înţelegi trebuie să ştii, spune el.

George Banu care îl cunoaşte ca pe buzunarul propriu pe regizor (i-a văzut toate spectacolele despre care a scris într-una din cărţile sale) şi nu uită că e la Academia FITS continuă să remarce contribuţiile lui Peter Stein la consolidarea conceptului de teatru de artă. Îi aminteşte aşa, dar despre problema spaţiului ca matrice a textului, despre Orestia pentru a cărui montare a pus să se scoată toate scaunele din sala în care urma să aibă loc montarea pentru a crea un teatru antic, (întotdeauna sugestiile au fost căutate în text, conchide regizorul) despre marea descoperire a corului (corul bătrânilor), dar şi despre actorii fetiş.

O idee dragă lui Banu şi anume aceea că teatrul se leagă fundamental de Europa unde s-au născut Shakespeare, Cehov, teatrul grec e completată de regizor printr-o exprimare excentrică: Teatrul european e imperialist, a exportat tot pentru că e legat de text. Cam aşa e, dacă gândim prin prisma literaturii culte.

Povestea spectacolului Mama de Gorki rescrisă de Brecht şi scandalul provocat la Berlin când Stein a fost acuzat că face teatru comunist, aduce discuţia celor doi pe terenul adevărului istoric şi al politicii. Într-un spectacol auster, grav Peter Stein punea aici faţă în faţă romanul din care cita amplu cu ceea ce Brecht introdusese îşi amintesc cei doi. Mereu preocupat de realitatea istorică Stein descoperea că Mama de Gorki nu era un roman militant cum acuzau cei care-l ponegriseră, ci unul de formare. Despre importanţa memoriei timpului mereu preocupantă vorbeşte un alt spectacol reprezentativ al regizorului, evocat în această micromonografie dialogată, Shakespeare Memory.

Istoria Germaniei l-a preocupat la fel de mult, cum altfel, pe Peter Stein, cel care a montat un memorabil Prinţul de Homburg de Kleist, trilogia Walenstein şi celebrul Faust realizat în anul 2000, un Faust integral de multe ore, cum îşi aminteşte profesorul Banu. Faust ca simbol al eşecului (destinul rasei umane e un esec) iată o altă idee îndrăzneaţă a regizorului.

Mi-am amintit urmărind această incursiune bogată şi colorată în opera scenică a lui Peter Stein că în anul în care Heinrich von Kleist a fost celebrat în toată lumea am văzut şi eu în cadrul Prix Europa la Petersburg montarea maestrului Stein cu Ulciorul sfărmat. O lecţie clasică dar cât de modernă care excela prin claritatea gândirii, arta savantă a eclerajului şi o neuitată metaforă de final când în scena goală, ninsă abundent, cu silueta unui copac în centru, un axis mundi, un actor mărşăluia în gol. Nimeni altul decât Klaus Maria Brandauer. Da, cred că acesta e teatrul de artă oricât de inadecvată ar fi sintagma care-l consacră. Iar cei care l-au susţinut cu ocazia acestei minunate întâlniri prilejuite de FITS au fost nu doar convingători, ci şi teribil de agreabili şi destinşi. Le mulţumim. Precedat de această discuţie spectacolul Trei surori în regia lui Peter Stein care urma să fie proiectat, îşi justifica, cu asupră de măsură alegerea.