Un HOP la a XXII-a ediţie şi valoarea lui de test

Ajunsă la a XXII-a ediţie, „Gala Hop - Gala tânărului actor“, rămasă pe mai departe unul dintre proiectele fundamentale şi de mare anvergură ale UNITER căruia anul acestuia i s-a asociat în chip de co-organizator Teatrul de Stat Constanţa cu noul lui director, Erwin Simsensohn, a suferit câteva importante şi cred că şi utile schimbări de paradigmă.

Prima şi cea mai importantă e că Gala are acum un nou director artistic în persoana dansatorului şi coregrafului Gigi Căciuleanu. Un artist despre care toată lumea ştie că este deopotrivă un mare animator şi coagulator de energii artistice, un remarcabil pedagog (continându-se astfel, într-un mod aparte, ceea ce a început cu ocazia ediţiilor precedente actorul şi profesorul Bács Miklós) şi un teoretician a ceea ce el însuşi numeşte teatrul coregrafic şi dansacatorul.

Cea de-a doua e dată de faptul că Gala a fost strămutată, din felurite motive care, la urma urmei, au ilustrat adevărul zicalei tot răul spre bine în incinta Teatrului de Stat Constanţa. În care - coincidenţă sau nu? - a funcţionat până cu câţiva ani în urmă celebrul Teatru Fantasio în componenţa căruia a figurat Ansamblul de dans clasic şi contemporan creat din iniţiativa marelui dansator şi coregraf Oleg Danovski.

Adela Mihai FOTO Andrei Gîndac

Gala a fost organizată pe mai departe în două secţiuni competitive - Individual şi Grup - cărora le-au fost asociate Nocturnele, dar şi work-shop-urile matinale, anul acesta două la număr. Primul intitulat Workshop Suzuki şi Wiewpoints susţinut de actorul şi profesorul Ioan Ardelean de la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, celălalt numit Casting toolkit de care s-a ocupat Florentina Bratfanof..

Secţiunea Grup a adus şi ea un element de noutate. Prin aceea că în realizarea aşa-numitor exerciţii s-au întâlnit (bun, premonitor semn şi nu doar de colegialitate) absolvenţi de la mai multe instituţii de învăţământ superior artistic din ţară. Iar dacă precizăm că cel intitulat Wor(l)ds in progress, în care au evoluat Andrei Atabay, Iuliana Danciu, Andreea Jurj, Lia Marin, Sînziana Pintean şi Octavian Voina, inspirat de generosul şi atractivul text Cabaretul cuvintelor de Matei Vişniec a fost recompensat, cu deplină justificare, cu premiul „Cornel Todea“, avem toate argumentele să spunem că ideea merită continuată. Recursul tot la un text de Matei Vişniec le-a adus competitorilor Alina Dumitrache, Andrei Ianuş, Alexandra Oişte, Cristina Simon, Ioana Beatrice Tănasă şi Miahi Vasilescu premiul publicului pentru spectacolul În-cerc-uit. Acelaşi premiu şi l-au adjudecat Theodora Sandu şi Raul Lăzărescu.

Raul Lăzărescu FOTO Andrei Gîndac

Se justifică oare iniţiativa ca măcar una dintre ediţiile Galei Hop (pare-se că până la urmă vom avea parte de trei ediţii succesive cu aceeaşi temă) să fie consacrată relaţiei dintre dans şi teatru? O relaţie devenită în zilele noastre una de tip biunivoc. Indiscutabil. Teatrul coregrafic nu mai este demult, nici măcar pe meleagurile conservatoare româneşti, un fenomen de nişă. O probează nu doar afirmaţiile cu caracter teoretic ale unor mari inovatori ai teatrului. Asemenea lui Gordon Craig care evoca ceea ce el numea spiritul mişcării. Ori cele ale lui Meyerhold care susţinea în cel mai categoric chip cu putinţă că „actorul este dansator“, ale lui Grotovski care afirma că actorului nu îi este suficientă capacitatea de a-şi stăpâni corpul,trebuie ca impulsurile personale să-i confere ritmul potrivit, ori ale lui Eugenio Barba. Acesta din urmă edictând: „când vom citi cuvântul actor, va trebui să înţelegem actor şi dansator, bărbat sau femeie. Când vom citi cuvântul teatru, va trebui să înţelegem teatru şi dans“ (cf.capitolul Corpul sculptat şi corpul dansator din cartea lui Monique Borie Corp de piatră, corp de carne, - sculptură şi teatru, Editura Nemira, Bucureşti, 2019). O dovedesc nu numai aserţiunile fie teoretice, fie cu valoare de îndemn datorate lui Gigi Căciuleanu. La modul concret şi faptic a dovedit-o realitatea că un număr consistent de tineri (viitori) artişti au luat cu asalt şi anul acesta preselecţiile, ca şi acela că 48 dintre aceştia s-au regăsit într-o formulă sau alta ori chiar în ambele secţiuni pe scena Teatrului de Stat Constanţa în cele patru seri cât a durat evenimentul.

Roxana Fanata FOTO Andrei Gîndac

Acum, fireşte, nu tot ceea ce am văzut şi auzit (şi subliniez cuvântul auzit fiindcă pe mai departe se stă extem de prost cu dicţia) în serile cu pricina s-a situat sub semnul excelenţei, a perfecţiunii, ori a impecabilului. Unii - şi nu puţini - dintre cei 48 de competitori au probleme la capitole fundamentale ale meseriei. De la alegerea repertoriului de concurs la mişcare şi calitatea rostirii scenice. Am văzut şi auzit concurenţi care, din păcate, doar nutresc iluzia că ar avea măcar puţin habar despre ceea ce înseamnă conceptul de teatru coregrafic pe care s-a întâmplat să îl arunce în derizoriu ori chiar să îl maimuţărească. Regretabil e că inşi extraşi tocmai din această categorie au scăpat vigilenţei juriului de specialitate care, după părerea mea, în cel puţin două cazuri nicidecum minore (premiul pentru cea mai bună actriţă şi premiul pentru cel mai bun actor acordate Adelei Mihai şi lui Norbert Boda) a comis erori flagrante. Dacă lui Norbert Boda îi apreciez perseverenţa, în ruptul capului nu voi înţelege ce a fost notabil în felul în care Adela Mihai a chinuit-o scenic pe biata Ziţa.

Wor(l)ds in progress FOTO Andrei Gîndac

Nu toţi competitorii au dovedit că posedă inteligenţa, eleganţa, simţul măsurii. capacitatea ca din gesturi mici să zămislească sub ochii spectatorilor o lume, şi aceasta într-un interval drastic limitat de timp, aşa cum a fost cazul Roxanei Fânaţă care a primit pe merit marele premiu al Galei, premiu inspirat numit „Ştefan Iordache“. Nu toţi excelează la capitolul mişcare, aşa cum au arătat că o fac Alin Potop (pentru care premiul special al juriului, premiu numit „Sică Alexandrescu’’, mi s-a părut a fi mult prea puţin) ori Nicolae Dumitru, cu desăvârşire ignorat de juriu. Dar vorba titlului performance-ului lui Alin Potop, propun să nu ajungem nişte trişti.

Norbert Boda FOTO Maria Ştefănescu

Şi nu ajungem nişte trişti din cel puţin trei motive. Mai întâi deoarece Gala s-a plasat sub semnul energiei dezlănţuite, al tinereţii şi al căutării. În al doilea rând, fiindcă s-a ilustrat prin capacitatea de a fi un test util promiţând împliniri viitoare. De altminteri, spectacolul On the Roof realizat de Gigi Căciuleanu, pe muzica lui Paul Ilea, cu Lelia Marcu-Vladu în chip de asistent de coregrafie şi cu Adela Mihai, Adrian Loghin, Alexandra Oişte, Alin Potop, Andrei Atabay, Andrei Ianuş, George Olar, Ioana Beatrice Tănasă, Mara Pogânceanu, Maria Panainte, Mihai Vasilescu, Nadina Câmpiaanu, Nicolae Dumitru şi Thedora Sandu prezenţi pe scenă în calitate de dansactori, purtând aşa cum se cuvine, fie şi numai la modul imaginar, tichia de bufon (încă un element de legătură cu ceea ce a construit în ediţiile anterioare Bács Miklós) ,a arătat ce poate aduce cu sine şlefuirea datorată unui maestru, acesta fiind nimeni altul decât Gigi Căciuleanu. În al treilea rând, prin minutele de graţie aduse de improvizaţia Pe 3 în doi sau Rostirea mişcării şi dansul vorbei. În care Ion Caramitru a dansat vorbind şi ne-a reamintit măiastre vorbe datorate unor mari poeţi şi în care Gigi Căciuleanu m-a lăsat bouche bée prin minunea interpretării fabulei Le corbeau et le renard.

Alin Potop şi Gigi Căciuleanu FOTO Maria Ştefănescu