Teatru

articolul anterior articolul urmator

Un mesaj neliniştitor de Ziua Teatrului

0
29 Mar 2015 14:55:18
Doina Papp

La o sută de ani de la naşterea lui Tadeusz Kantor celebrat în toată lumea (revista Scena.ro tocmai a publicat un consistent Dosar-Kantor) un alt polonez vestit vine să marcheze istoria contemporană a teatrului cu un mesaj la fel de neliniştitor. El este Krisztof Warlikowski, până mai ieri regizorul rebel al scenei poloneze şi nu numai, azi director la Nowy Teatr din Varşovia.

La fel de original ca şi atunci când a luat Prix Europa la capitolul Noi realităţi teatrale ( Salonic 2008) dar şi de …poet, Warlikowski autorul celei mai frumoase montări cu Purificare de Sarah Kane care i-a adus de altfel celebritatea (vezi Festivalul de la Avignon), ne transmite acum gândul unui om ameninţat, înfricoşat de ororile lumii de azi.
 
Teatrul e obligat să-i caute adevărul şi să-i cerceteze resorturile intime, evadând  dincolo de zidurile ridicate de oameni împotriva oamenilor, ne spune artistul. Tocmai când citeam articolul unui coleg mai tânăr în revista mai sus amintită despre un aşa numit teatru participativ, mesajul lui Warlikowski vine să ne scuture şi să ne atenţioneze asupra secretelor acţiunilor noastre şi ale altora care-ar trebui să intre în preocupările teatrului. Nu pentru a le dezvălui, lucru imposibil, poate ci pentru a le proteja de violenţa argumentelor participativilor. Şi asta pentru că Warlikowski crede în intimitatea gestului artistic, în subiectivismul subiectului focusat de unde , spune el, teatrul ar trebui să-şi ia forţa,  pentru a pătrunde cu privirea acolo unde ne este interzis. Direcţia pe care o reprezintă regizorul polonez , definit odinioară ca un romantic al artei moderne (George Banu) este opusă alteia poate la fel de valabilă care dă o şansă teatrului contemporan mai degrabă prin  intervenţia socială. Faptul că Institutul Internaţional de Teatru a optat pentru mesajul său ne face să credem că poate deviza Evadare prin teatru, dragă lui Warlikowski e văzută ca o soluţie în vremuri de violente şi gălăgioase implicări. Să nu înţelegem prin asta că Krisztof Warlikowski promovează defetismul sau contemplarea.
 
Toate spectacolele lui bazate pe recitirea anticilor sau a clasicilor ca şi scandalurile provocate de atitudinea sa publică în teme importante precum holocaustul, libertatea sexuală, biserica, denotă maximă implicare. Ceea ce pare a fi de nuanţat e îndemnul artistului adresat teatrului de a se retrage în spatele realităţii pentru a cerceta , a mirosi adevărul intim şi ascuns al faptelor. Îndeobşte acesta pare de neexplicat şi mă gândesc la recente creaţii ale regizorului, la montarea cu opera Don Juan de pildă, de la Bruxelles dominată de încrâncenări lăuntrice legate tocmai de neputinţa eroului de a-şi explica parcursul. Pe de altă parte din mesajul remis de Ziua Mondială a teatrului aflăm că teatrul reuşeşte să dezvăluie emoţiile ascunse în interiorul nostru. Să ne mulţumim, oare cu atât? Şi dacă proza prin cei mai valoroşi autori contribuie la postularea sfârşitului unui model al relaţiilor umane şi sociale (sunt citaţi admirativ Thomas Mann, Kafka, Proust dar şi Coetzee) se poate mulţumi teatrul cu trăirea emoţiilor emanate de aceste adevăruri.
 
Mărturisesc că întâlnirea cu Warlikowski de acum 7,8-10 ani a fost mult mai dătătoare de speranţe pentru noi oamenii de teatru care ne aflăm azi parcă în faţa unui artist cu aripile tăiate ( chiar dacă vorbeşte de  fuga de clişee), retras în sine, ceeace ne recomadă şi nouă, cu nostalgii incomensurabile, trăind într-o lume lipsită de ancora gravitaţiei, suspendată cu alte cuvinte între diferitele grade de incertitudine ale spiritului uman. Lumea imposibilă la care visa odinioară făcându-i pe mulţi să spere şi să spună Warlikowski c,este moi ,  e tot mai imposibil de imaginat,  îndepărtându-l pe artist de cadrele ei prezumate. E o altfel de mortificare , faţă de aceea la care se raporta Kantor- copilul războiului şi al lagărelor de concentrare- când apela la luciditate. E o mortificare prin evadare în paradisurile artificiale care pot compensa răul dar nu-l pot înlocui. Prefer să rămân cu imaginea idilică încă mobilizatoare a unui Warlikowski  vag adolescent care la sărbătorirea sa de la Salonic, din 2008, m-a cucerit cu nonşalanţa şi subtila lui ironie abia ghicită sub o sepcuţă nonconformistă şi un breton cârlionţat. Şi reţin din acest mesaj emis la vârsta notorietăţii o anume derută care asociată preferinţei sale actuale pentru Proust şi romanul În căutarea timpului pierdut, pe care vrea să-l dramatizeze, poate spune multe.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările