Un „Pinocchio“ pentru toate vârstele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
pinocchio

La Opera comică pentru copii, avalanşa premierelor a continuat şi în această primăvară, producţiile lirice alternând cu cele de balet, cea mai recentă propunere... dansantă având loc în urmă cu o lună, când a văzut lumina rampei Pinocchio, inspirată, desigur, de celebra povestire de Collodi.

Atras de farmecul subiectului şi de suculenţa personajelor, reputatul balerin Mihai Babuşka a imaginat regia şi coregrafia spectacolului în care se regăsesc mai toate aventurile prin care a trecut păpuşa de lemn, prezentate într-o derulare alertă, clară şi atractivă pentru cei mici şi, de ce nu, pentru cei mari, urmărind captivaţi „istoriile” amuzante sau „dramatice”, vesele sau triste, în locaţii din cele mai diverse, marcate şi prin răsfoirea unei „cărţi” ce cuprinde, firesc, între coperţi, isprăvile eroului atât de îndrăgit de noi toţi. Pentru că evenimentul s-a suprapus altor momente speciale în stagiunea muzicală, am reuşit să intru în sala teatrului abia o lună mai târziu, asistând acum cu reală plăcere la o reprezentaţie oferită într-o „formulă” combinată ca variantă interpretativă.  

Cortina se deschide şi un copil extrem de talentat şi dezinvolt (Mircea Enache) intră pe scenă, face tumbre, refuză mâncarea în ciuda insistenţelor Mamei care apoi îl duce în lumea basmului, ea însăşi „transformându-se” în Zâna Albastră din  povestea care începe în atelierul lui Geppetto (Ionuţ Picincu), bătrânul tâmplar  cioplind un trunchi de copac din care „apare” păpuşa-marionetă Pinocchio (Alexandru Chiş), însufleţită apoi de... Zâna (Cristina Babalâc), însoţită de trei surate la fel de graţioase (Mihaela Anca, Maria Savastre, Consuela Crăciun), cu mişcări apropiate dansului clasic, elegante şi simpatice. Fericit, „tatăl” său îl îmbracă asemeni unui băieţel adevărat şi încearcă să-l înveţe să citească sau să socotească, apelând la copii de vârsta lui care se joacă afişând şi... încurcând litere şi cifre. Mereu însoţit de Greieraşa Cri-Cri, discretă şi deopotrivă expresivă (Andreea Vălean), eroul se îndreaptă spre şcoală, dar este oprit de un Cotoi (Robert Ştefu) şi de o Vulpe (Sabina Chirilă), a cărei coadă a devenit... un frumos guler de blană, dansând învăluitor, convingându-l să intre într-un teatru de păpuşi, unde el însuşi se alătură lui Arlecchino (Andrei Nicolae) şi Pulcinelei (Theodora Munteanu), la rândul lor marionete mânuite, prin multe fire, de către fiorosul Mâncător de flăcări (Mihai Pricope); dar cum stângăcia sa îi cam încurcă, acesta cheamă doi Jandarmi nostimi (Dragoş Andruţă, Ştefan Năstase), care „îl leagă” pe Pinocchio, apoi îl eliberează, Mănâncă-Foc lăsându-se convins de povestea băiatului, dându-i chiar 5 galbeni cu care, desigur, pleacă fericit. Numai că Vulpea şi Cotoiul îl jefuiesc, asemeni unor tâlhari, apoi neasâmpăratul Fitil (Levi Szasz) îl atrage în Ţara distracţiilor, unde însă cei doi se transformă în măgăruşi, iar Pinocchio este luat de Directorul de circ (Alexandru Ducan) şi chinuit în demonstraţii de... dresură, pe „scena” unde apar şi delicata Balerină acrobată (Sofia Sitaru) şi Muzicanţi foarte expresivi (Ionuţ Arteni, Mircea Ioniţă, Daniel Manea), dar apoi îl aruncă în mare; o nouă experienţă inedită, printre Meduze (Luminiţa Dincă, Andreea Mirea, Diana Năstase, Alexandra Trîncă) şi Stele de mare (Cristian Danu, Dan Matei) sau Peştişori (Levi Szasz, Ştefan Tănase), pătrunzând şi în burta uriaşei balene (foarte bine reprezentată) care îl înghiţise anterior pe Geppetto, plecat în căutarea băieţelului-marionetă.

pinocchio

Cei doi se regăsesc astfel şi reuşesc să iasă la suprafaţă, Pinocchio - care, minţind Zânele cu poveşti inventate, s-a trezit că îi creşte nasul -, promite să fie cuminte, aşa încât, ajuns din nou acasă, este răsăplătit de Zâna Albastră cu o inimă adevărată, devenind cu adevărat un copil... ca toţi copiii; iar metamorfoza este rezolvată ingenios printr-un joc de „umbre” profilate prin cearceaful-ecran. Şi totul sub privirile Greieraşei, care întoarce paginile „cărţii”, oprindu-se la imaginea iniţială a atelierului de tâmplărie unde e „născuse” Pinocchio. Iar finalul readuce mama şi simpaticul copil care, mai bine de o oră, asistase, asemeni celor ce umpleau sala, la întâmplările de necrezut prin care au trecut eroul şi cei ce l-au înconjurat, la bine şi la greu - şi tocmai de aceea, personajele reintră sub lumina reflectoarelor în aplauzele entuziaste ale publicului de toate vârstele, încântat de interpretarea lor cuceritoare, conturând credibil eroi charismatici, în costume frumoase, viu colorate, ce-i caracterizează deosebit de sugestiv, în decorul simplu şi eficient (scenografia Bogdana Pascal), împlinit prin lumini sugerând atmosfera misterioasă sau plină de veselie, prin proiecţii adecvate fiecărui episod în parte (Robert Voiculescu), pe suportul muzical al coloanei sonore inspirat construită de... balerinul Antonel Oprescu - Blue Island Production, într-un colaj variat ce apelează la pagini accesibile, melodioase şi totodată atent alese pentru a se plia pe subiectul secvenţei respective. Pe un alt palier de percepţie, autorul, Mihai Babuşka, afirmă, în (din nou) excelentul caiet-program, că povestea are şi un mesaj ce se dovedeşte foarte actual, pentru că, „dacă ne uităm în jurul nostru, vedem multe nasuri pe sus şi lungi, multe sfori de păpuşari, întâlnim cotoi hoţi şi vulpi şirete.”

Ca de obicei un spectacol de echipă, în care tineri balerini cu real potenţial artistic se implică şi participă cu vizibilă plăcere la întreaga desfăşurare, păstrând permanent nivelul valoric şi nervul întregului ansamblu, astfel încât, fie în momentele spumoase, fie în cele care poate aduc o lacrimă de compasiune în ochii celor mici, contribuie la structurarea unitară şi echilibrată a unui balet bine conceput de Mihai Babuşka şi bine lucrat la cabine sub îndrumarea unor experimentaţi balerini - maestru de balet Gabriel Opincaru, maeştrii de repetiţii Cătălin Caracaş, Cristina Opincaru -, care ştiu ce şi cum să ceară pentru ca interpreţii să creioneze prototipuri, reliefându-le detaliile definitorii atât prin elementele pur tehnice, cât şi prin cele de expresie. Deloc întâmplător, sunt aspecte constant regăsite în toate producţiile coregrafice urmărite în ultima vreme la Opera comică pentru copii, semn că teatrul a alcătuit o trupă de calitate, pregătită de specialişti pe măsură, cu toţii dăruiţi artei dansului şi dorinţei de a oferi, de fiecare dată, publicului ce invadează sala, poveşti încântătoare, menite să-i familiarizeze pe copii cu fascinanta lume a baletului şi să-i determine să aştepte cu nerăbdare o nouă întâlnire cu basme şi eroi celebri... în paşi de dans.

pinocchio

Şi cred că cea mai elocventă confirmare în acest sens a venit din partea unei fetiţe ce câţiva ani care, până la deschiderea cortinei, ţipa fără încetare că nu-i place  (nu ştiu ce...) şi că vrea să plece, pentru ca din clipa în care a început povestea şi până la sfârşit să privească absolut uimită ceea ce se petrecea pe scenă... Este probabil cea mai frumoasă răsplată pentru creatori şi realizatori, pentru toţi cei pasionaţi care au contribuit la „ridicarea” unui Pinocchio ce va avea, cu siguranţă, o „serie lungă”.

Prelungind relaţia copiilor cu personajele chiar şi după închiderea cortinei, gazdele i-au invitat să pătrundă în culise pentru a descoperi unde şi cum se construieşte un spectacol, cum arată decorul, cum devin balerinii personaje fascinante, cei mici învăţând astfel ce înseamnă teatrul, ce se ascunde în spatele fardurilor şi al costumelor pline de fantezie, ba chiar cum se pregătesc interpreţii pentru deveni Pinocchio sau Zâna sau „locuitorii” mării sau... O experienţă binevenită, pe care cu certitudine vor dori să o retrăiască alături de alţi eroi din alte poveşti din „colecţia” deja bogată pregătită de Opera comică pentru copii şi artiştii săi minunaţi.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite