„Un spectacol delirant, ambiţios şi foarte reuşit“. Teatru Magihar de Stat a impresionat criticii de la Avignon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din spectacolul „Ubu Rege“, prezentat la Festivalul de Teatru de la Avignon FOTO Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
Scenă din spectacolul „Ubu Rege“, prezentat la Festivalul de Teatru de la Avignon FOTO Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

Spectacolul „Ubu Rege“, în regia lui Alain Timar, s-a bucurat de numeroase critici pozitive la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Teatru de la Avignon, care s-a desfăşurat în perioada 6-28 iulie 2013. Reprezentaţia a convins 50 de teatre franceze să invite spectacolul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj şi în stagiunea următoare.

„Un spectacol delirant, de o calitate net superioară majorităţii spectacolelor din Off. Unic, plin de haz şi inventiv cum rar vom mai avea ocazia să vedem“, apreciază presa de specialitate din Franţa, cu referire la spectacolul „Ubu Rege“ de Alfred Jarry, regizat de Alain Timar şi pus în scenă de trupa Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. 

Spectacolul a fost foarte bine primit şi de către publicul Festivalului de la Avignon, în sală fiind prezenţi în jur de 2 000 de spectatori. „Uluitori ca inventivitate şi originalitate, trupa Teatrului Maghiar de Stat Cluj şi Alain Timar dau acestui text o interpretare unică şi surprinzătoare prin dinamism. Actorii, unul mai talentat decât celălalt, interpretează cu uşurinţă şi instinct scenic umorul existent în piesă. Simpla lor prezenţă este suficientă pentru a construi o lume paralelă, un univers în imagini creat pentru spectatorul care s-a rupt de realitate şi asistă la o poveste despre prostia umană. Îndrăzneţ demersul lui Alain Timar şi o reuşită splendidă“, subliniază criticul de teatru Savannah  Macé.

O altă cronică punctează că trupa de teatru a fost „de o inventivitate stupefiantă“, iar spectacolul „ambiţios şi foarte reuşit, fără îndoială una dintre cele mai frumoase propuneri ale festivalului“. 

Actorii din Cluj, de o „energie debordantă“

Cele 23 de reprezentaţii din cadrul festivalului au avut loc la Théâtre des Halles, în perioada 6-28 iulie. Este a treia oară când Teatrul Maghiar este invitat în cadrul Festivalului, după prezenţa cu „Născut pentru niciodată“ de Visky András, în regia lui Gábor Tompa, şi cu „Ruins True“, creaţie colectivă în spiritul lui Samuel Beckett, regizată tot de Gábor Tompa. 

Interpretarea actorilor: Zsolt Bogdán, Áron Dimény, Loránd Farkas, Sándor Keresztes, Ervin Szűcs, Loránd Váta, Csilla Albert, Enikő Györgyjakab, Emőke Kató, Júlia Laczó, Tünde Skovrán, Csilla Varga a fost remarcată şi de jurnalista Catherine Robert. Aceasta nota: „Virtuoşi ai actului scenic, actorii de la Cluj, dăruiţi cu o energie debordantă, transformă scena într-o sarabandă strălucitoare“. 

Spectacolul „Ubu Rege“ a primit din partea juriului de la Avignon premiul pentru cel mai bun afiş al secţiunii off. De asemenea, în urma succesului avut în cadrul Festivalului, cincizeci de teatre din Franţa şi-au exprimat intenţia de a invita spectacolul Ubu Rege în stagiunea următoare.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite