Un TESZT pentru independenţi

De câţiva ani buni Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara e gazda unui festival numit euroregional care pune-n dialog trupe din ţări predominant limitrofe, pe care le uneşte interesul pentru un teatru al prezentului în fond şi formă.

În acest an, odată cu câştigarea proiectului Timişoara, capitală culturală europeană, la Teszt au fost primite şi spectacole din Olanda, Germania, Belgia sau Italia, pe lângă cele din Ungaria, Slovenia, Polonia, Croatia, Serbia, participante obisnuite care au impus anterior temele comune potrivite cu istoria recentă a acestor tări foste comuniste.

Între timp globalizarea şi cooperarea intracomunitară au creat terenul  favorabil unui schimb mai larg de experienţă ceea ce e profitabil pentru viitorul teatrului în general. Cum acest viitor pare a se vedea mai bine din spaţiul teatrului independent, festivalul Teszt s-a focusat aproape exclusiv pe această zonă reprezentată acum şi de multe coproducţii între scolile de teatru.

Afisul rezultat a fost, în consecintă, unul dinamic, mai degrabă de cercetare, etalând preocupări creative diverse. Spectacole închegate, cu structură quasi clasică au stat alături de performance-uri, documentare lângă pure ficţiuni, spectacole gestuale lângă altele muzicale şi tot aşa într-o alcătuire care, dacă nu a fost întotdeauna interesantă, a sugerat cel puţin un peisaj bogat în curiozităţi.

Lumea antisistem şi în devenire a teatrului contemporan pare în consecinţă una foarte pestriţă, dar cu siguranţă dornică să-şi afirme rolul formator de opinie în societate. Nu există nimic care să nu aibă în spate intenţia de a misca ceva în conceptiile şi atitudinile omului de azi, pornind de la acele realităţi care sugerează necesitatea schimbării.

Arpad Shilling, cel mai sonor nume de la Teszt 2017, cunoscut pentru poziţiile sale de frondă care l-au propulsat în avapostul miscării pentru libertate de expresie în ţara sa, face prin Fundaţia Kretakor experienţa unei munci în comun în vederea găsirii răspunsurilor la problemele acute care frământă societatea. (În festivalul timisorean producţia sa Exist pe tema migratiei a fost prezentată ca rezultat al colaborării cu teatrul din Arad). 

Şi numele Gianinei Cărbunariu a fost o garanţie, prin preocupările de notorietate ale regizoarei-dramaturg privind reevaluarea locului şi rolului pe care teatrul s-ar cuveni să îl aibă în societatea de azi. Spectacolul  Artists Talk, cea mai recentă creaţie a artistei prezentată în festival pune direct această problemă în legătură cu responsabilitatea pe care teatrul şi creatorii lui o au fată de public şi implicit faţă de societate. Sperăm ca dilema libertate – responsabilitate asupra căreia se apleacă autoarea aici, provocând o dezbatere lucidă şi pe alocuri autoironică asupra atitudiniii artistului, să le fi dat de gândit celor care în acest festival şi în general se manifestă fără prea mari apăsări de conştiinţă. Altfel ar fi mai atenţi la demersul lor care creează adesea confuzie la nivelul mesajului, al echilibrului dintre ce şi cum spunem, oricât de originali am vrea să fim.

Între spectacolele văzute de subsemnata în acest festival sunt fireste câteva reuşite demne de testul originalităţii şi alterităţii presupuse.

Cu totul aparte şi pasionantă, ideea polonezului Janek Turkowski a dat nastere unui concept video inedit care a primit titlul Margareta pentru că povesteşte viaţa unei femei din fosta Polonie comunistă, aproape centenară la momentul refacerii filmului vieţii ei. Reconstituită din pelicule de film vechi găsite de autor, biografia acesteia devine un document pretios de epocă pe care atitudinea tandră, dar şi profesionistă a autorului îl integrează în actualitate.

Din categoria curiozităţi, un spectacol german cu o singură interpretă (Situaţie cu braţul întins) ne invită să facem împreună cu conferenţiarul (căci o conferinţă pe bandă e tot spectacolul) procesul istoric al unui gest cu carieră îndelungată în cultura şi politica lumii: nazismul. Cum explicarea lui o ţine cu mâna întinsă până la epuizare pe actriţă (aproape o  oră), să considerăm că experienţa n-a fost una doar culturală.

Au mai fost şi experimente pe bază de videoclip (Forecasting) şi altele pe bază de... vorbărie (De ziua lui Kalman) sau gen making of privind laboratorul (neinteresant, de altfel) învăţării meseriei de actor într-o universitate budapestană.

Au fost şi spectacole cu pretenţii neacoperite precum, Bog,o încercare de restructurare a vieţii, în care patru actori ai unei trupe olandeze îşi iau răspunderea revizuirii existenţei din perspectivă cioraniană. De la înălţimea tinereţii lor, filosofia deznădejdii pare, însă, un moft. Ei descoperă în joacă cum e cu ritualurile existenţei (ne naştem, creştem, învăţăm una, alta, muncim, facem copii şi murim) fără prea mare inventivitate spectacologică, de unde şi impresia de improvizaţie infantilă a interpretării. Poate e bine că aceşti tineri s-au gândit la efemeritate şi de aici la mai buna gestionare a vieţii. Realizarea precară duce însă ideea în derizoriu. Si e păcat.

Fără îndoială, punctele tari ale Teszt-ului au fost spectacolul Teatrului Koreja din Lecce şi al maghiarilor de la Csiky Gergely. Primul, Naufragiul, e o operă care se ambiţionează să redea sonorităţile groazei şi disperării într-un spectacol fără vorbe care povesteşte despre scufundarea unei mici ambarcaţiuni cu albanezi de către Paza de coastă a italienilor (fapt real). Cu mult înaintea declanşării valului migrator, zguduitoarea întâmplare pare şi mai de necrezut. Acest spectacol, ca şi Sonetul 66 în regia reputatului Kokan Mladenovici, care a mai montat cu succes la Timisoara Opera cersetorilor, merită comentarii aparte. Să spunem doar că spectacolul maghiarilor etalează o trupă performantă care serveste cu asupră de măsură un concept coregrafic şi muzical de o mare dificultate.

Rămâne să ne întrebăm dacă Shakespeare şi celebrul său sonet, care începe cu versul Sătul de toate tihna morţii chem, suportă dilatări şi adăugiri tautologice de felul celor văzute în acest spectacol. Vom analiza!

În ce-i priveşte pe italieni, lucrurile sunt şi mai complicate fiind vorba de simfonism modern, mixat cu rapsozi-etno şi voci ale actorilor într-o elaborare care mi-a amintit de incantaţiile din Trilogia antică.

Deocamdată, să luăm pentru încheierea acestor note o idee a Mădălinei Dan care, vorbind despre proiectul de dans contemporan Agency of touch într-un foarte util caiet documentar editat de festival, ne îndeamnă spre altfel de explorări decât cele realiste şi vizuale atât de uzitate, respectiv spre valorificarea cunoaşterii senzoriale într-o estetică centrată pe propriile noastre percepţii şi pe cunoaştere de sine. Asta ar diminua poate tabloul urii şi violenţei din societatea contemporană pe care scena se ambiţionează parcă să-l concureze. Frumos mesaj!