Teatru

articolul anterior articolul urmator

Univers învăţătoresc teatral în Vâlcea

3
17 Aug 2018 10:52:17
Dinu Săraru

Inventariind, ca sa zic aşa, la Slătioara, vara aceasta, vechi documente de familie, am aflat şi „un act de înfrăţire“ al unor ţărani din Stroieşti, plasa Horezu, conduşi de bunicul meu C.C.C. Sărariu, veteran erou de la 1877 şi de fratele său Gheorghe Constantin Sărariu care au cumpărat o parte din moşia de pământ a colonelului Iancovescu, tatăl viitorului actor de extracţie vâlceană Ion Iancovescu.

Între pomenitele documente am regăsit, cu alţi ochi, vreau să zic, cu ochii bătrânului, fotografii pe carton începând din 1909, înfăţişând scene din spectacolele teatrale date de trupe de învăţători constituite ad-hoc, atestând aplecarea spre teatru a învăţătorimii din Oltenia de sub munte.

Fotografia din 1909, de pildă, evocă o scenă din spectacolul cu piesa „Zorile“, jucată de învăţători din satul Cerna şi din satul Slătioara, pe un învăţător îl cheamă chiar Slătioreanu şi l-am apucat şi eu în copilărie.

Alte fotografii reproduse tot pe carton cât o foaie de hârtie A5 mărturisesc despre spectacole date de învăţători asociaţi în căminul cultural „Zorile Slătioarei“, însufleţiţi de tatăl meu, învăţătorul C.C.C.C. Costică Săraru. Ultima fotografie rememorează pentru cei de azi o scenă din spectacolul cu piesa „Se face ziuă“ de Zaharia Bârsan, spectacol jucat multă vreme prin şcolile din comunele Olteniei de sub Munte vâlcene. Era, se poate spune, un univers învăţătoresc teatral cu o deosebită rezonanţă în epocă, atestând preocuparea învăţătorimii amintite pentru cultură şi pentru faptul de cultură teatral. Nu e întâmplător atunci nici teatrul înfiinţat de stareţa Mănăstirii Bistriţa, Olga Gologan, în cadrul Liceului mănăstiresc existând atunci în cuprinsul vestitei lavre ortodoxe şi la care luau parte, ca interprete, inclusiv în roluri masculine, elevele liceului şi profesoarele maici. Era un teatru care dădea spectacole şi în oraşul Râmnic – cel mai bun oraş de teatru, zicea Sică Alexandrescu, din provincia românească dintre cele două războaie - şi la Horezu, şi la Drăgăşani, şi la Călimăneşti.

Am apucat, zic iar, în copilărie, şi eu, spectacolele date de învăţători sub egida căminului cultural „Zorile Slătioarei“.

Aşa recunosc azi că, venind în Bucureşti în 1947 de la Slătioara, la sfârşitul adolescenţei, eram familiarizat cu povestea teatrului. Astfel, observ eu astăzi, înclinaţia mea spre lumea teatrului şi spre teatru, aprinsă puternic la Bucureşti, s-a profesionalizat prin gazetăria radiofonică încă de la capătul adolescenţei, căci am intrat în Radio la 18 ani, la 13 noiembrie 1950, având drept izvor vatra învăţătorească slătioreană.

Mă gândesc acum cât de străin şi lipsit de interes pentru cultura satului său este astăzi, cu foarte rare excepţii, învăţătorul nostru de ţară. Nu mai spun nimic despre „trupele“ teatrale şcolăreşti care pregăteau spectacolul cu „Irozii“, în Ajunul Crăciunului, şi recitalurile cu trei, patru şcolari cu Steaua sub ferestrele ţăranilor, tot la Crăciun, sau recitalul realmente teatral cu „Pluguşorul“ la Anul Nou, date toate sub îndrumarea „învăţătorului nostru“.

Să ne mai mirăm că identitatea noastră naţională şi spirituală se află azi sub semnul unui atât de îngrijorător semn de întrebare!?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Alexandre
19.08.2018, 07:36:29

"univers învăţătoresc teatral" .. Of Doamne, ce formulare! Oricum ai lua-o, nu prea iese logic de niciun fel: Universul, in maretia lui, nu prea le are pe astea cu teatrul, iar acum in ziua de azi cand adolescentii stiu sa caute mai bine pe Google decat profii lor, ca sa-ti vezi invatatorii jucand in piese de teatru pe scena scolii, le-ar da prilejul adolescentilor de a face misto de ei sau de a le pune porecle, etc.. Omul de la catedra trebuie sa aiba o anumita prestanta, nu sa-l joace pe Pristanda in fata elevilor. E distractiv ca idee..ca sa mai condimenteze viata truditorilor de la catedra dupa atatea salarii mici, dar nerealist de pus in practica. Pe vremea aceea, era explicabil: nu exista nici cinematograf, nici TV, nici Discovery, Mezzo..nici internet..

+3 (3 voturi)
Radu Mircea
19.08.2018, 11:03:59

# Alexandre Am deschis '' articolu' maistrului Sararu '' numai din curiozitatea de a afla cine in afara mea ii dubleaza traficu' ??? De obicei are un singur cititor si un singur comentator . Pe mine . Adevarat ca nici nu merita atentie prapastiile scrise , dar eu nu ma pot abtine sa nu-i mai aduc aminte si alte capitole din viata dinsului pe care le-ar vrea uitate , intoxicindune cu banalitatile batrinetii tumultoase . Prin urmare astazi l-as intreba cum a reusit sa intre in Radio in 1950 cu un dosar de fiu de chiaburi ??? Chiaburi pe care-i pomeneste cumparind '' o parte din mosia colonelului lancovescu ''' . Deci e vorba de '' mosii '' nu de un pogon doua . Chiar asa '' maistre '' : Ce pret a trebuit sa platiti ???

+4 (4 voturi)
Alexandre
19.08.2018, 12:47:47

Radu Mircea, Alea erau vremuri mult prea rele. Noroc ca nu le-am trait. Erau atunci trei alternative mari si late; sa nu platesti niciun pret si atunci ajungeai la taiat stuf in Delta, sa platesti pretul pe care-l platea toata lumea si atunci supravietuiai de bine de rau ca toti ceilalti si mai era (asa cum bine zici) si a treia varianta care era sa platesti pretul dublat, poate chiar triplat, si atunci ajungeai sef peste cei care preferasera sa imbatraneasca cu oglinda neaburita , avand in plus si posibilitatea de a-ti scoate in timp parleala. Totusi daca suntem cinstiti, se cuvine o remarca; In anii 70-80 erau cozi la Teatrul Mic de 50-100 de metri lungime: studenti, foarte multi bucuresteni, veneau multi si din provincie la teatru. Nu e minciuna, a fost ceva real. Si Adrian Paunescu, (poetul de curte) a facilitat cu cenaclul lui propulsarea unor talente veritabile, el insusi fiind un talent sadit dupa cum bine stim peste un oportunism de tip sadovenian.. In mormant ne ducem toti la fel prietene.. si cu bune si cu rele. La batranete, toti oamenii au nostalgiile tineretii , dar bineinteles ca nimeni nu mai vrea sa-si aminteasca de compromisurile facute la tinerete, unii au facut compromisuri mult mai mari decat sperau la inceput, banuiesc ca nici lor nu le face placere sa le retraiasca, nicidecum sa le mai impartaseasca si altora.. e explicabil. Fereasca sfantu de vremuri ca alea. Unii le-ar mai dori inca o data..cel putin. Alexandru Barladeanu a recunoscut inainte sa moara ca doctrina pentru care a militat el a fost cea proasta, cea falsa. Cam tarziu, cam tarziu..Probabil voia sa se puna bine si cu Dumnezeu asa cum s-a pus si cu comunistii. Numai el stie ce e in mintea astora..

+3 (3 voturi)