Variaţiuni pe tema dragostei şi a cuplului

Nimic politic, nici urmă de abordare a unor probleme de geopolitică în „Reunficarea celor două Corei”, piesa francezului Joël Pommerat, tradusă de Vlad Russo şi jucată în premieră pe ţară la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad. Doar despre negocieri am putea spune că ar fi vorba în scrierea în cauză.  Însă nici acestea de ordin politic.

Ci vizând intimitatea şi supravieţuirea, seismele, rupturile ori cataclismele din microuniversul complicat, delicat, subtil al raporturilor defel previzibile, nicidecum lineare, care nu se rezumă la descrierea ori la opoziţia alb/negru dintre un bărbat şi o femeie. A antagonismelor dintre cei doi şi cei ce îi înconjoară, dintre ei şi propriii copii, dintre ei şi cei cărora îşi încredinţează spre creştere şi educare progeniturile, dintre ei şi restul familiei.

Piesa se constituie ca o succesiune de aproximativ 20 de micro-secvenţe, inegale ca durată, dar şi ca intensitate dramatică. Inegale, cred, şi din punct de vedere valoric. Însă tot atâtea utile “foi de observaţie”, urmărind aspecte realiste, uneori dramatice, alteori comice sau tragi-comice din viaţa cuplurilor. Sunt plasate sub lupă avatarurile binomului familial şi felul în care se salvează ori se dizolvă acesta în momentul ciocnirii cu imprevizibilul vieţii. Când e supus modificărilor de geometrie. Când e silit să facă faţă crizelor generate de deciziile cu impact devastator, luate pe cont propriu de unul dintre componenţi. Când e solicitat de presiunea şi de vârtejul căderii pe neaşteptate a măştilor. Când intervin denunţările amiabile sau unilaterale ale contractului de căsătorie. Când convenienţele sunt puse în cui. Ori, dimpotrivă, când intervin amplificarea şi ducerea la absurd a acestora.

Avem de-a face cu micro-secvenţe înşiruite asemenea unor cărţi de joc, cu micro-secvenţe combinate într-un puzzle ale cărui componente se dovedesc în final doar aparent disparate sau independente. 

Iată câteva exemple de întâmplări prezentate în concentratele dramatice ce se înlănţuie în Unificarea celor două Corei. În cursul unei şedinţe de psihanaliză, pacienta îi împărtăşeşte doctoriţei intenţia de a-şi părăsi, după ani buni de căsnicie, soţul. Nu are nici un motiv să o facă şi totuşi decizia va fi dusă la îndeplinire. O căsătorie în detaliu plănuită nu se mai încheie fiindcă mirele are vina de a le fi sărutat în diversele etape ale vieţii sale- copilărie, adolescenţă sau maturitate- pe toate membrele de sex feminin ale familiei. O faţă bisericească vrea să încheie definitiv conturile cu o prostituată frecventată de ani buni fiindcă se pare că a descoperit adevărata dragoste. A pregătit în acest sens o consistentă despăgubire bănească. Femeia refuză banii în schimbul promisiunii că respectivul va veni zilnic, de luni până vineri, la ea la cină. O familie angajează o bonă spre a avea grijă de nişte copii inexistenţi, iar bona acceptă jocul absurd fiindcă are nevoie de bani. O altă familie, ce a exclus din fondul ei principal lexical cuvântul “iubire”, vine la şcoala frecventată de copil spre a-l reclama pe învăţătorul acestuia pentru comportament nepotrivit. Doi prieteni se ceartă zdravăn, violent de-a binelea, fiindcă unul dintre ei spune că nu au fost amici de când lumea. Un soţ e pe mai departe fidel soţiei sale bolnavă de Alzheimer ş.a.m.d.

Piesa lui Joël Pommerat e, aşadar, o succesiune de variaţiuni pe tema dragostei. Variaţiuni pe care spectacolul semnat regizoral de Radu-Alexandru Nica le aduce la propriu în arenă. Acesta e spaţiul de joc dorit de regizor, construit ca atare de scenografa Ioana Popescu ce s-a slujit eficient de virtuţile Sălii Studio a Teatrului arădean. Izbutind totodată, ca prin soluţia adoptată, aceea a plasării spectatorilor pe gradene, faţă în faţă ( o aşezare sugerând, probabil, la rându-i confuntarea) să îi anihileze servituţile ce ţin de acustica nu tocmai foarte bună a sălii. Câteva scaune, un pat, nişte perdele, alte câteva mărunte elemente de recuzită, scurte proiecţii video (concept video : Mihai Păcurar, light design, preponderent în clar-obscur: Lucian Moga) completează spaţiul cu pricina.

Şi cu toate că, aşa după cum spuneam, complicatele şi neaşteptatele relaţii şi evoluţii din cuplu nu sunt tratate de Joël Pommerat categoric, exclusivist, suficient, în alb şi negru, costumele, create tot de Ioana Popescu, sunt majoritar în alb şi negru. Nu e însă vorba despre nici un fel de neatenţie ori despre vreo contradicţie. Opţiunea e, cred, parte şi indiciu pentru sobrietatea şi pentru vădita intenţie de concentrare a spectacolului. Dominante la instituirea cărora contribuie cu rost muzica şi sound design-ul datorate lui Vlaicu Golcea şi mişcarea scenică imaginată de Florin Fieroiu.

Dorindu-şi concentrarea, regizorul Radu-Alexandru Nica s-a gândit să o obţină în principal graţie jocului actoricesc. Aparent, dar numai aparent, prezenţa directorului de scenă e cât se poate de discretă. În realitate, ea e omniprezentă şi mereu vizibilă în felul în care Radu-Alexandru a coordonat  şi armonizat jocul actoricesc. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Neglijenţele, individualismele, patetismele, numerele solistice gratuite, exteriorizările învăţate şi îndelung exersate, dar în cazul de faţă total nejustificate au fost riguros eliminate, iar ansamblul funcţionează aproape impecabil. E constituit din actorii Dorina Darie-Peter, Alina Danciu, Cecilia Donat, Mariana Tofan-Arcereanu, Carmen Vlaga-Bogdan,Ovidiu Crişan, Zoltan Lovas, Ioan Peter. Celor opt li se asociază un al nouălea, Andrei Elek, care nu joacă, ci cântă live şi nu cântă deloc rău. Trei melodii delimitând începutul, sfârşitul şi partea mediană din spectacol. Încă o decizie înţeleaptă a regizorului, decizie al cărei rost e acela de a preveni o posibilă instaurare a monotoniei.

Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad- REUNIFICAREA CELOR DOUĂ COREI de Joël Pommerat;

Traducerea: Vlad Russo;

Regia: Radu-Alexandru Nica;

Scenografia: Ioana Popescu;

Muzica şi sound design: Vlaicu Golcea;

Coregrafie: Florin Fieroiu;

Concept video: Mihai Păcurar;

Light design: Lucian Moga;

Cu: Dorina Darie-Peter, Alina Danciu, Cecilia Donat, Mariana Tofan-Arcereanu, Carmen Vlaga-Bogdan, Ovidiu Crişan, Andrei Elek, Zoltan Lovas, Ioan Peter;

Data premierei: 21 septembrie 2014