Teatru

articolul anterior articolul urmator

Victor Rebengiuc

8
10 Feb 2013 10:35:31
Andrei Pleşu
Victor Rebengiuc, alături de Andrei Pleşu, în concediu la mare    FOTO: arhiva personală Victor Rebengiuc
Victor Rebengiuc, alături de Andrei Pleşu, în concediu la mare    FOTO: arhiva personală Victor Rebengiuc

Prin 1990 sau ’91, cînd eram “la Cultură”, a trebuit, la un moment dat, să fac cunoştinţa noului ambasador al Franţei. Participam împreună la o recepţie şi, trecînd de la o conversaţie la alta, aşteptam, fiecare, episodul întîlnirii.

 

Recepţia se apropia, însă, de sfîrşit şi întîlnirea nu se producea. Am întrebat, deci, pe cineva din preajmă dacă nu cumva ambasadorul e absent. „Dar aţi vorbit cu el îndelung!” – mi s-a răspuns. Abia atunci am identificat personajul şi, mai în glumă mai în serios, mi-am cerut scuze: „N-aveţi aerul unui ambasador!”. „Mă bucur” – a replicat viitorul meu bun prieten. „Trebuie să vă spun, la rîndul meu, că nici dumneavoastră nu aveţi aerul unui ministru!”. A fost complimentul cel mai măgulitor de care am avut parte în cariera mea publică.

Primul lucru care îmi vine în minte cînd încerc să-mi explic admiraţia faţă de Victor Rebengiuc este că n-are aerul (şi aerele) unui actor. Nu „i se citeşte pe faţă” meseria, nu are ticurile, fasoanele, „marca” profesională caracteristică. Cred, îndeobşte, că ceva nu e în regulă cînd fizionomia cuiva trădează, instantaneu, o ocupaţie. Prefer masca generică a umanităţii „specializării” caricaturale a trăsăturilor. A avea figură de „filosof”, de „popă”, de „profesor”, de „scriitor“, de „pictor“, de „inginer“, înseamnă, pur şi simplu, a dispărea îndărătul unei categorii, a nu avea chip. Dacă trebuie să semeni cu ceva, trebuie să semeni cu viaţa ta lăuntrică, cu firea ta, şi cu ceea ce ai reuşit să-i adaugi, în timp, prin efort tenace şi dramă asumată. Altfel, capeţi inexpresivitatea unui portret funcţional, a unei dexterităţi impersonale. Nu vreau să spun că îmi plac gânditorii care au figură de chelneri sau criticii literari care au figură de contabili. Dar, în întîlnirea faţă către faţă, înclin să caut mai degrabă autenticitatea, ideea proprie, emoţia,  „obrazul”, decît schema unei activităţi de rutină.

Victor Rebengiuc poate juca strălucit orice rol, pentru că nu joacă niciodată rolul „artistului”. Singurul „semnal” al angajării sale specifice e, poate, cristalinitatea inconfundabilă a rostirii, dicţia tranşantă, atenţia înnăscută faţă de limpezimea emisiei vocale şi a mesajului. Şi nu e vorba de afectarea obişnuită a scenei, de grija pedantă, artificială, pentru efectul sonor, pentru impostaţia virilă a vocii. E vorba de respectul pentru text, pentru interlocutor şi pentru limbă. Talentul lui Victor Rebengiuc decurge, înainte de toate, dintr-un anumit cult pentru adevăr (un adevăr care nu ţine de metafizică, ci de cuviinţă) şi dintr-o rarisimă înzestrare pentru firesc. Miracolul e că fiind mereu el însuşi, acelaşi în film sau în teatru ca şi în viaţa zilnică, Rebengiuc reuşeşte să nu se repete niciodată, adică să fie, în fiecare personaj, altfel, şi anume fidel personajului. Cu alte cuvinte, performanţa e întotdeauna previzibilă (şi, de aceea, garantată), în vreme ce stilul e mereu proaspăt, nou, plin de surpriză. De aceea, nu te poţi sătura, ca spectator, de Victor Rebengiuc, nu-i poţi anticipa soluţiile. Asta nu înseamnă că e vreodată „căutat”, ingenios de dragul originalităţii, histrionic. Pare să facă totul simplu, fără efort, fără obsesia vanitoasă a succesului. E excepţional pentru că nu cultivă excepţionalismul, pompa „creatoare”, chinul retoric. Nu are aura glamoroasă a vedetei, superstiţia cearcănului excedat de povara vocaţiei, uşoara absenţă a geniului dezadaptat. E ca toată lumea. Ceea ce e din ce în ce mai rar...

Refuzul instinctiv al „înrolării” convenţionale face ca Victor Rebengiuc să fie, la ora actuală, un soi de „instrument” universal. E bun şi pe scenă şi pe ecran, e bun şi în dramă şi în comedie, e bun şi pentru generaţiile mai coapte şi pentru cele mai fragede. De la o vreme, constat cu satisfacţie că o sumedenie de regizori tineri şi foarte tineri apelează la el pentru lucrările proprii. Fenomenul e semnificativ de ambele părţi. E impresionant şi că tinerii îl aleg şi că el acceptă. Înseamnă că noii veniţi simt lipsa de morgă, disponibilitatea, cordialitatea superioară a unui actor cu care se poatre lucra profitabil. Şi înseamnă, deasemenea, că Victor Rebengiuc nu vrea şi nu poate să încremenească într-o reuşită datată, de generaţie. Nu e „şaizecist”, „optzecist”, sau „nouăzecist”. E bun. E foarte bun. Cu oameni ca el, cultura trece dincolo de clasamente belfereşti şi dincolo de calendare.

(Articol apărut în Dilema, nr. 33, 27.08–02.09. 2004)

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

alexandru biris
10.02.2013, 14:24:28

,,....Victor Rebengiuc .....n-are aerul (şi aerele) unui actor. Nu „i se citeşte pe faţă” meseria, nu are ticurile, fasoanele, „marca” profesională caracteristică,.......nu e „şaizecist”, „optzecist”, sau „nouăzecist”. E bun. E foarte bun. Cu oameni ca el, cultura trece dincolo de clasamente belfereşti şi dincolo de calendare,,. Nu vreau sa bravez, dar exact aceasi parere am si eu despre marele actor Victor Rebenciuc. Un OM care inainte de toate este natural, in tot ceea ce face, si cu atat mai mult in profesia sa. La multi ani, maestre!

+1 (1 vot)
alexandru biris
10.02.2013, 14:27:03

Erata: cu milioane de scuze pentru ca am gresit numele maestrului: Victor RebenGiuc

gigione
10.02.2013, 18:09:15

Păi sigur, toată lumea a fost impresionată de gestul cu hîrtia igienică. Ăla murise deja, iar omului îi dădea mîna să fie viteaz. Oricum faima lui s-a construit ÎNAINTE, aşa că putea să ţină hîrtia mai deoparte....tot aşa viteaz a fost şi cînd l-a atacat pe Sergiu Nicolaescu, după moarte...deh cu caracterul..mai greu..

-2 (4 voturi)
Costique
10.02.2013, 19:46:32

La atacat si mai inainte doar ca nu stii tu. Omul Victor Rebengiuc nu are patima baclarelii in public si nu simte nevoie de scandal ca sa fie in atentie...Si apoi daca tot spui ca "l-a atacat", poate amintesti si despre ce e vorba...Lasa-ma cu Nicolaescu, profitorul vremurilor...Actorul Rebengiuc din punctul meu de vedere este cel mai bun actor roman. Rolurile sale sunt antologice si de nerepetat...iar omul... e mai bun ca majoritatea dintre noi. Are opiniile sale dar nu tine sa devina un Mircea Diaconu, actorul-director-parlamentar etc, totul din bani publici, ca numai el si nevasta-sa puteau ocupa locurile alea...

Mihai Copăceanu
10.02.2013, 21:01:54

As fi apreciat si m-ar fi incantat sa citesc un text recent in schimbul acestuia de....9 ? ani!!! Acum la 80 de ani,...poate maestrul ar fi meritat ! nu credetzi?

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările