VIDEO Aura Corbeanu la Interviurile FNT: „Festivalul este o oglindă a celor mai valoroase producţii teatrale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De pe 16 octombrie şi până la finalul acestei luni, Adevărul prezintă, în fiecare zi, de luni, până vineri, la orele 11.00 şi 13.00, „Interviurile FNT”, o serie de emisiuni de colecţie prezentate pe Adevărul LIVE şi dedicate „Festivalului Naţional de Teatru”, ajuns la ediţia cu numărul 27. La primul din această serie de interviuri, au fost invitaţi Aura Corbeanu, vicepreşedinte executiv al Uniter şi Pompilius Onofrei, purtător de cuvânt al FNT.

Aura Corbeanu, vicepreşedinte executiv al Uniter şi organizator al Festivalului Naţional de Teatru, împreună cu jurnalistul Pompiulius Onofrei, purtătorul de cuvânt al festivalului, au discutat la Adevarul Live despre detaliile ediţiei Festivalului Naţional de Teatru din acest an, despre noutăţile pe care le aduce, precum şi despre semnificaţia acestui eveniment de mare anvergură.

Aura Corbeanu a explicat că atât pentru ea cât şi pentru echipa UNITER, care, odată cu pregătirile pentru FNT, se extinde, fiecare ediţie este emoţionantă, obligându-i să ofere tot ceea ce pot mai bine.

Conform celor doi invitaţi din studioul Adevărul Live, ediţia din acest an se anunţă a fi una extrem de promiţătoare care va ridica ştacheta pentru anii următori, motto-ul festivalului fiind „Teatrul schimbă lumea”, cuvinte în care organizatorii cred cu tărie.

Aura Corbeanu a explicat că Festivalul Naţional de Teatru reprezintă o reflexie a unui întreg an de producţii teatrale de calitate la care se adaugă dialoguri culturale necesare pentru evoluţia teatrului.

image
 „Ce este festivalul naţional de teatru? Este o oglindă a celor mai valoroase producţii teatrale realizate pe parcursul unui an teatral în România şi în fiecare festival, avem invitaţi speciali, pentru a susţine acest dialog cultural cu tot ceea ce înseamnă valoarea culturlală europeană şi internaţională”, a explicat Corbeanu.

53 de spectacole româneşti, trei din străinătate

În acest an, în cadrul FNT, au fost selecţionate 53 de spectacole din ţară- 31 din Bucureşti şi 22 din ţară- şi trei din străinătate. În medie, a adăugat Corbeanu, vor fi nouă spectacole pe zi.

De asemenea, cei doi organizatori au pus accentul pe importanţa pe care publicul consumator de teatru o are în cadrul acestui festival, cei care răsplătesc efortul tuturor celor implicaţi în eveniment.

„Dorinţa şi legătura pe care o avem cu publicul este o legătură specială. Vrem să mulţumim publicului iubitor de teatru pentru că este cel care ne susţine prin cumpărarea de bilete. Este cel care vine în sălile de spectacole şi aplaudă ceea ce noi reuşim să aducem în Bucureşti”, a mai explicat organizatoarea FNT.

 Criteriul principal pe care festivalul îl vizează la fiecare ediţie este valoarea. „Niciodată, un director artistic de festival nu este condiţionat de un număr de spectacole. Valoarea este cea care-şi spune cuvântul”, a adăugat Corbeanu.

image

În afara spectacolelor de teatru, organizatorii au enumerat o serie de manifestări culturale care vor avea loc în cele 11 zile de festival, printre care şi şapte expoziţii de fotografie care reprezintă „un contrapunct de a pune în valoare creaţia celor care sunt implicaţi în zona teatrală”.  Printre acestea se numără şi o expoziţie a lui Nicu Alifantis, care, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de muzică de teatru, va prezenta „118 • 54 • 61”, unde admiratorii muzicianului sunt aşteptaţi să descopere însemnătatea acestor cifre, în directă legătură cu activitatea culturală pe care Alifantis a întreprins-o de-a lungul anilor. 

„Important este că în aceste 11 zile, suntem împreună, artişti români şi invitaţi din străinătate, îmrepună cu publicul nostru, publicul iubitor de teatru. ”

De asemenea, pentru prima oară în cadrul FNT, va avea loc şi o proiecţie de film, la Institutul Francez, pe 29 octombrie, de la ora 16.00. Este vorba de „Polina”, un film de Valerie Muller şi Angelin Preljocaj.

image
 „Toate lucrurile astea se imbrichează într-o platformă de gust pe care publicul e invitat s-o savureze în toată complexitatea ei”, a spus Pompilius Onofrei.

Criterii de alegere a spectacolelor

Întrebat despre criteriile după care spectatorii ar trebui să se decidă cu privire la ce spectacole să meargă, Onofrei a explicat că, pentru el, în primul rând, există criteriul posibilităţii de a mai vedea uşor, spectacolul. După, criteriile sunt regizorul, tema şi, la sfârşit, distribuţia. Purtătorul de cuvânt al FNT a explicat că distribuţia nu este pe ultimul loc dintr-o lipsă de respect pentru actori, ci pentru că, în opinia sa, strălucirea este dată de pregătirea spectacolului, de idee, text.

O tradiţie pe care FNT-ul o păstrează şi în acest an, o reprezintă campania de strângere de fonduri pentru artiştii cu probleme de sănătate, organizată împreună cu Casa de licitaţii Artmark. Aceasta se desfăşoară sub forma unei licitaţii caritabile în direct, în care se licitează obiecte ale artiştilor, oferite în sprijinul colegilor lor grav bolnavi. Motto-ul acestei acţiuni, a completat Pompilius Onofrei, este un citat din Nicolae Steinhardt, „dăruind vei dobândi”.

Continuitatea între evenimentele FNT se resimte, a adăugat Corbeanu, şi în spectacolele tinerilor actori. Pe 28 octombrie, la Teatrul Act, protagonişti vor fi tinerii câştigători ai galei HOP din acest an.

 „Tot în festival, vom găsi, ca o urmare, ca un efect, o legătură cu gala tânărului actor HOP. Vreau să vă spun că tinerii câştigători ai galei HOP, de la începutul lunii septembrie, sunt invitaţi cu momentele câştigătoare pe care le-au realizat acolo”, a explicat Aura Corbeanu.
image

Concurenţii de la Gala Tânărului Actor (Foto: Maria Ştefănescu)

Aceasta a mai punctat importanţa unor oameni cheie în ceea ce priveşte organizarea festivalului, printre care Ion Caramitru, director al teatrului naţional Bucureşti, sau Marina Constatinescu, directorul artistic al festivalului.

În legătură cu rolul Marinei Constantinescu, Pompilius Onofrei a adăugat că, pentru realizarea selecţiei unui astfel de festival, este nevoie de o intuiţie foarte bună.

 „Există proiecte la care trebuie să ai intuiţie dacă sunt viabile, valoroase, şi cel mai bun exemplu e proiectul acesta, Griviţa 53, pe care FNT s-a hotărât să-l sprijine. Ulerior deciziei noastre, acest proiect a luat unul dintre mai prestigioase premii la competiţia de arhitrectură sustenabilă de la Marsilia. S-a dovedit că era un lucru de care trebuia să ţii cont”, a explicat Onofrei.

 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite