VIDEO Teatrul Nottara, într-un protest inedit: actorii au jucat în hol, spectatorii i-au privit prin geamuri, din stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorii Teatrului Nottara au jucat în faţa publicului de pe trotuar       FOTO & VIDEO: Florin Ghioca
Actorii Teatrului Nottara au jucat în faţa publicului de pe trotuar       FOTO & VIDEO: Florin Ghioca

Un protest inedit a avut loc marţi seară, în foaierul Teatrului Nottara de pe Bulevardul Magheru, acolo unde actori ai instituţiei au oferit publicului momente dintr-un spectacol prin geamurile uşilor de la intrare, „pentru a nu-i pune în pericol” pe cei care vor să vadă spectacole în clădirea cu bulină roşie.

Timp de o jumătate de oră, publicul a putut să asiste la o reprezentaţie inedită a spectacolului "Umor, amor, fior de dor... în Bucureşti", privind de pe trotuarul din faţa teatrului, prin uşile de sticlă ale clădirii, câteva secvenţe muzicale şi de dans.

"Jucăm doar o jumătate de oră şi pentru un public aflat în stradă. Este o formă de protest să spunem artistic, în care nu ne luptăm, dar încercăm să atragem atenţia autorităţilor că este timpul să facă modificările acelei legi buclucaşe, care ne-a scos în stradă, modificări necesare, astfel încât să se poată purcede la consolidări. Atâta vreme cât Primăria nu are pârghii de a convinge proprietarii sau de a face ceva pentru proprietari ca să se poată consolida aceste imobile, nu are ce face. Legea a aruncat practic această povară în curtea Primăriei, iar Primăria s-a văzut cu un sfert din Bucureşti în braţe, fără să ştie ce să facă", a spus Marinela Ţepuş.

Aceasta a făcut referire la faptul că Teatrul Nottara din Bucureşti şi-a suspendat activitatea de la sediul din Bulevardul Magheru pe 23 noiembrie 2015, în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

image

Totodată, Marinela Ţepuş a spus că imobilul în care şi-a desfăşurat activitatea Teatrul Nottara nu este singurul care merită să fie consolidat. "Ar trebui să avem grijă de ceea ce a mai rămas din acest Bucureşti istoric. Ar trebui să ni-l protejăm şi ar trebui să-l redăm turismului. Ne lăudăm că avem un proiect prin care încercăm să devenim Capitală culturală europeană. Cum vom deveni noi Capitală culturală europeană în 2021, cu această arteră pustie (Bulevardul Magheru, n.r.), cu Calea Victoriei pustie şi cu centrul vechi pustiu?", s-a întrebat Marinela Ţepuş.

În ceea ce priveşte "Umor, amor, fior de dor... în Bucureşti", jucat marţi seară pe proprie răspundere de actori ai Nottara, în holul clădirii care a găzduit sediul instituţiei de cultură, Marinela Ţepuş a spus că acest spectacol a fost prezentat cu succes atât în România, cât şi în străinătate. "S-a jucat şi în centrul vechi, s-a jucat şi pe scena noastră, s-a jucat şi la Buzău, s-a jucat şi în Germania, cu acelaşi mare succes", a spus Marinela Ţepuş.

Protest inedit la Teatrul Nottara: actorii au jucat în foaier, pentru publicul de pe trotuarul bulevardului Magheru

Ideea şi alegerea fragmentelor din acest spectacol regizat de Diana Lupescu a aparţinut actorului Cristian Nicolaie. Fiind o producţie dinamică, aceasta nu a suferit de pe urma migrării în acest spaţiu de intrare, aşa că actorii Ioana Calotă, Gabriel Răuţă, Crenguţa Hariton, Cristian Nicolaie, Raluca Gheorghiu şi Alexandru Mike Gheorghiu au cântat şi dansat ca şi cum ar fi fost pe o scenă reală.

image

De altfel, inedita reprezentaţie a stârnit interesul trecătorilor, care s-au oprit pentru câteva momente pentru a admira, prin uşile de sticlă, jocul actorilor, chiar dacă pe alocuri numărul jurnaliştilor prezenţi l-a întrecut pe cel al spectatorilor. Câţiva mucaliţi comentau pe marginea drumului, spunând că actorii au ajuns să joace „în vitrină”, făcând referire la „show-urile” din celebrul Red District din Amsterdam.

Şi pentru că mai multe televiziuni de ştiri au vrut să transmită în direct o parte din spectacol, actorii au fost nevoiţi să reia de două ori unul dintre numerele de dans, pentru a putea ilustra şi telespectatorilor protestul artistic.

La final, actorii s-au retras la cabine, iar directoarea Marinela Ţepuş a ţinut să se alăture vecinilor săi de la Galeria Simeza, care au iniţiat proiectul "Arta la fereastră". Cele două instituţii culturale înceracă să atragă, împreună, atenţia guvernanţilor cu privire la faptul că simpla evacuare a unor spaţii profund încărcate istoric şi cultural nu rezolvă nici riscul de a fi victimele unui posibil cutremur, nici destinul instituţiilor silite să-şi suspende, pe perioadă nedeterminată, activitatea cu public.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite