Viitorul este feminin, dar depinde din ce parte priveşti

„Platforma Internaţională de teatru Bucureşti #1“ este primul proiect de anvergură găzduit de ArCub în noul său sediu de la Hanul Gabroveni. Un spaţiu spectaculos în care valorificarea patrimonială - cărămida aparentă, labirintul subsolurilor – se îmbină cu modernul arhitectural cel mai avangardist

– pereţi şi podele vitrate, sistem de lumini, facilităţi ambientale – (mai puţin banchete, scaune, sau orice alt mijloc de asigurare a repaosului în uriaşele spaţii de dagajament, care acum lipsesc).  

Pentru a-şi anunţa reprezentativitatea şi pe plan extern, Centrul de proiecte al Bucureştiului a optat pentru propunerea Cristinei Modreanu, cu a sa Asociaţie pentru promovarea artelor spectacolului, de a dedica câteva zile unei idei cu carieră nu numai în societate ci şi în cultură, în speţă în teatru: feminismul. Despre feminism fiecare generaţie a vorbit şi va mai vorbi câtă vreme sexele vor ţine şi cu dinţii de identitatea lor, măcar şi pentru faptul că maternitatea chiar şi în epoca fertilizării in vitro, rămâne apanajul femeii.

Dar nu despre subtilităţile acestui mesaj controversat care balansează între revendicări egalitariste (între sexe) şi ambiţii de supremaţie (mişcările feministe) au vrut organizatorii să ne vorbească în cele trei zile ale programului. Mult mai pragmatică, curatoarea (folosesc termenul la feminin pentru că ni s-a explicat cum că altfel am ceda în faţa unei metalităţi retrograde) a ales să provoace pur şi simplu o discuţie despre prezenţa în teatru a discursului feminin, despre problemele cu care se confruntă femeile atunci când se consideră discriminate.

Au fost prezentate mai întâi câteva spectacole invitate din străinătate cu şi despre femei, ocazie cu care am văzut actriţe talentate vorbind pe teme de interes în spectacole de o originalitate parţială dar cu o anume rigurozitate profesională (cel puţin acelea pe care le-am văzut eu ). În program au figurat Victoria Melody din Anglia cu al său one woman show Maiorul Tom a cărui vedetă a fost… un basset uriaş candidat la celebritate canină, Jane Arnefield tot din Anglia într-o monodramă (Inelul de tinichea) despre  valoarea mărturiilor  colaterale în condamnarea holocaustului, o companie poloneză feministă, Teraz Poliz, într-un spectacol despre afaceri cu dragoste, Rochie cu gaură şi o insolită propunere de Relaţie la distanţă prin intermediul teatrului pe Skype iniţiat de Ana Mărgineanu şi Tamilla Woodard cu compania PopUpTheatrics, aceasta fiind noutatea absolută a platformei.

Ultimul eveniment pe afiş a fost plasat sub denumirea Surorile Hedei şi a  acoperit un casting naţional Ibsen coordonat de Gianina Cărbunariu în vederea unor spectacole în 2015.  În colaborare cu România Cultural şi Teatrul Naţional Radiofonic, s-a iniţiat şi linia on line  Voci feminine la radio  care a programat titluri de referinţă cu şi despre femei.

În duminica alegerilor, pe la amiază, când ţara nu luase încă foc sub presiunea internauţilor, a avut loc şi un colocviu cu tema acestui program cu participarea unor creatori din teatru de gen feminin cu o importantă notorietate şi le numesc pe: Andreea Bibiri, Mihaela Sârbu, Roxana Crişan, Dana Voicu. Ele şi-au povestit „aventurile feministe“ ca actriţe, manageri, promotoare ale unor proiecte ce le-au pus în valoare prin iniţiative personale nu neapărat feminine. Cel puţin aşa mi-a plăcut mie să văd succesele celor citate, care dincolo de faptul că sunt femei , reprezintă în teatru şi o pledoarie pentru valoare. Nici discuţia nu a cantonat în militantism ieftin feminist apropo de statutul femeii pe scena românească chiar dacă s-au formulat şi dileme contondente ( ce e mai bine , când femeia ia forma bărbatului, sau când îi ia locul ? ) iar cel mai intersant moment a fost al Andreei Bibiri care vorbind despre experienţa ei recentă de regizoare ( Comedia relaţiilor la Godot teatru) a lansat ideea perspectivei feminine care nu poate lipsi din nici o analiză fără a trunchia realitatea. ( Asta evident şi datorită bipolarităţii care guvernează lumea , real şi categorial ) Analiza  talentatei actriţe despre care nu ştiam că e atât de intens dedată reflexiei, aplicată din perspectivă feminină piesei Unchiul Vanea a fost o demonstraţie concretă a faptului că lucrurile stau aşa şi că fiecare personaj sau situaţie pot fi evaluate altfel din unghiul problemelor femeii.

Pentru mine această analiză aplicată a sunat ca o negare a însăşi temei – Viitorul este feminin- pentru că nu-i aşa! depinde din ce parte priveşti.