WSS la FITS

Nu vă speriaṭi, site-ul adevarul.ro nu a fost (încă) invadat de prescurtările criptice din mess-ul telefoanelor noastre cele de toate zilele. Am recurs la acronime din două motive: pentru a constata o situaṭie de fapt ṣi pentru a face o urare implicită.

FITS a atins deja un grad de notorietate care a depăṣit demult graniṭele ṭării, căci a ajuns să fie, în 22 de ediṭii, al treilea festival de artele spectacolului ca importanṭă din Europa, cum constata însăṣi Comisia Europeană. De aceea, nu mai miră pe nimeni numărul semnificativ al celor care vin special din toate colṭurile lumii, pentru a vedea spectacolele favorite, prezentate de Festivalul Internaṭional de Teatru de la Sibiu, la preṭuri mai mult decât decente (chiar mici, pentru străini). La această editie, 2500 de invitaṭi din peste 50 de ṭări aduc la Sibiu, în cele 60 de spaṭii acreditate, bucuria jocului ṣi viziunea lor despre viaṭă ṣi artă.

Intr-un fel, se poate spune că exiṣti, dacă eṣti  invitat la FITS. Iar anul acesta explozivul spectacol West Side Story este acolo. A pornit ca un workshop organizat de UNITER ṣi oferit tinerilor actori de regizorul ṣi coregraful Răzvan Mazilu. Ṣi a sfârṣit prin a fi o producṭie integrală, în care toată lumea a dat tot ce are mai bun, pentru ca cele două ore ṣi jumătate de musical să pară o clipă. Ṣi au izbândit.

De aceea am folosit în titlu acronimul WSS, pentru West Side Story, fiindcă sunt convinsă că producṭia are toate datele pentru a aspira la notorietate, aṣa cum ṣi montarea originară a avut peste 700 de reprezentaṭii pe Broadway, câṣtigând ṣi două premii Tony. Tot ce stă în calea producṭiei româneṣti (ṣi nu e deloc  puṭin) sunt costurile mari de reprezentare (acoperite acum de sponsor), pentru trupa de actori, orchestra de peste 40 de instrumentiṣti ṣi echipamentele de ultimă generaṭie, de sunet ṣi lumină. 

Când au conceput această interpretare modernă a imposibilei poveṣti de iubire dintre Romeo ṣi Julieta,  Leonard Bernstein, Arthur Laurents, Stephen Sondheim ṣi Jerome Robbins au plasat-o în Upper West Side, adică în partea de nord-vest a Manhattanului, care era, la mijlocul anilor ’50, departe de eleganṭa de azi, fiind o zonă depresată, cu un bogat profil de emigraṭie. Răzvan Mazilu ṣi traducătorii Judith State ṣi Maxim Onofrei au preluat acest conflict dintre cele două găṣti de cartier, portoricanii ṣi caucazienii americani, ṣi au adaptat-o zilei de azi. Căci conflictele etnice ṣi cele sociale persistă, lupta pentru teritoriu e aceeaṣi, deṣi toate au îmbrăcat formele noi ale societăṭii de consum (aflată încă la început, în perioda scrierii musicalului). Astfel că o fată portoricană, ajunsă pe tărâmul visului american, nu mai doreṣte azi o maṣină de spălat, ca în anii ’50, ci o carieră hollywoodiană, după modelul vedetelor latino.  

Numai cine nu cunoaṣte realitatea americană cotidiană (dar ṣi pe cea românească, care a ajuns să-i semene, sub acest aspect), ar putea să reproṣeze regizorului că opṭiunea sa repertorială este datată, că acest musical ar fi prăfuit, etc. Dimpotrivă, într-o lume în care, în ciuda ideologiei mondializării, conflictele etnice sunt cât se poate de sângeroase, această poveste de dragoste peste bariere etnice, care sfârṣeṣte în moarte, este cum nu se poate mai actuală.

Dincolo de aceasta, montarea semnată de Răzvan Mazilu este o izbândă artistică, datorită concepṭiei spectacolului, care a adus în scenă o orchestră live, alături de trupa de tineri actori, care invadează spaṭiul de joc cu energia lor nemăsurată. Spectacolul nu are decor ṣi nici nu are nevoie de vreunul, fiindcă regizorul l-a gândit contând pe faptul că actorii vor “mobila” scena cu dinamismul performanṭei lor.

Nu pot să nu fiu invidioasă pe cei care, la Sibiu, vor putea vedea diseară a doua ṣi ultima reprezentaṭie cu WSS. Fiindcă, până când sistemul specializat de finanṭare a marilor producṭii de musical nu va pătrunde ṣi în România, asigurând reprezentaṭii sistematice, musicaluri ca acesta nu pot decât să aṣtepte ca vreun sponsor să suporte cheltuielile apariṭiei în faṭa publicului.

Pentru cei curioṣi, redau mai jos gândurile câtorva dintre tinerii actori care joacă în WSS. Am vorbit cu toṭi în toamna trecută, în preajma premierei de la Teatrul Odeon, fiindcă am dorit ca acest remarcabil efort de grup, reprezentat de repetiṭiile la West Side Story, să fie ṣi el inclus în cartea despre Răzvan Mazilu, pe care o pregătesc.

Musicalul „West side story”, în montarea lui Răzvan Mazilu FOTO Adi Bulboacă

Pentru rolul Maria, trei tinere actriṭe s-au calificat, ele jucând, ca ṣi colegii lor, ṣi alte roluri din cele doua găṣti.

Ana Bianca Popescu a terminat masteratul la UNATC, în 2014

Sanda Viṣan - Inainte de a veni la castingul anunṭat de UNITER, mai văzuseṣi vreunul din spectacolele lui Răzvan Mazilu ?

Ana Bianca Popescu - Inainte să intru la facultate, da. Portretul lui Dorian Gray a fost printre primele spectacole cu el, văzute de mine. Mi-am zis ca e foarte important pentru mine, ca artist, să fac acest workshop. Mai ales că îmi place musicalul, am făcut în facultate.

S.V. - Ti-a fost greu la repetiṭii?

A.B.P. - E o partitură dificilă, pentru soprană. N-am cântat aṣa niciodată până acum, pe impostaṭie, bel canto, în zona asta. Mădălina ṣi Adrian Popescu, trainerii noṣtri vocali, m-au ajutat foarte mult. A fost un exerciṭiu greu ṣi important.

S.V. - Cum ai ajuns la rolul principal?

A.B.P. - Primele săptămâni a fost workshop, adică fiecare putea juca orice rol. Am îndrăznit fiecare să mergem cu ce am crezut de cuviinṭă, iar la final Răzvan, împreună cu dna Marina Constantinescu ṣi cu Adrian au hotărât.

De la primele noastre încercări, Răzvan ne spunea cam în ce direcṭie doreṣte să ducă personajul. Noi veneam cu temele făcute ṣi lucram împreună. Niciodată n-a spus: vreau să fie aṣa ṣi aṣa. E un regizor permisiv, ne-a lăsat să ne jucăm. Din libertate, relaxare ṣi joacă au ieṣit personajele noastre.

Musicalul „West side story”, în montarea lui Răzvan Mazilu FOTO Adi Bulboacă

Ioana Maria Repciuc a studiat la Cluj, la Universitatea Babeṣ-Bolyai, Facultatea de Teatru ṣi Televiziune, unde ṣi-a luat licenṭa în 2014.

Sanda Viṣan - Erai pregătită pentru musical?

Ioana Maria Repciuc - Da, am studiat muzica din liceu, la Ṣcoala populară de artă, canto ṣi puṭin pian. Dinspre muzică am venit spre teatru.

S.V.- La Cluj există în programă ore de pregătire pentru musical?

I.M.R. - Nu există o clasă specială, dar profesorul meu, dl Miklos Bacs, spre deosebire de alṭii, ne pregăteṣte ṣi, de obicei, spectacolul de licenṭă e un musical. Aṣa a fost ṣi anul acesta.

Mie îmi place musicalul ṣi fredonam prin casă: I fell pretty, aria Mariei din West Side Story. Ṣtiam că, fiind soprană, am posibilitatea să parcurg partitura, aṣa că am încercat acest personaj. Am dat proba cu Adrian George Popescu, conducatorul muzical, ṣi lui i-a plăcut.

S.V. - Ṣi asta a fost definitiv?

I.M.R. - Nu. Au urmat câteva săptămâni până să se dea o distribuṭie finală. Intre timp am încercat multe. Dar, fiind copilaroasă, aṣa mi-am închipuit-o ṣi pe Maria, aṣa am încercat să o creez.

S.V. - Au fost momente grele în pregătirea spectacolului?

I.M.R.  - Cel mai dificil a fost când am început să legăm dans, muzică ṣi actorie. Ṭin minte că primul ṣnur a fost aproape catastrofal, pentru că efectiv nu mai aveam aer cu toṭii. Dând energie în dans, nu o mai împărṭeam ṣi pentru restul. Cu timpul, am învăṭat cum să facem. Prima oara mi-am zis: Doamne, eu n-o să pot face chestia asta. Ṣi uite că am putut!

Anca Diana Florescu a terminat un master la UNATC, în 2013.

Sanda Viṣan – Acesta este un spectacol e debut pentru tine?

Anca Diana Florescu – Da. Ṣi mă simt extraordinar.

S.V.  - Când ai citit că UNITER organizează un workshop, ce te-a determinat să vrei să vii?

A.D.F. - Răzvan Mazilu, în primul rând, fiindcă îl admir.Mi-a dăruit enorm.

S.V. - Adică?

A.D.F. - Mi-a dăruit ceea ce dascălii nu doar din facultate, ci din viaṭă, nu mi-au oferit. Generozitate, înṭelegere, lecṭii pentru profesia de actor. Foarte multă iubire, devotament.

Mi-a spus odată că aceasta este o profesie a umilinṭei ṣi că de cele mai multe ori trebuie să pleci capul. După un timp am înṭeles ce vrea să spună.

De multe ori am fost prea raṭională, dar e frumos ṣi când îṭi pierzi capul ṣi te laṣi dusă de val. Ṣi se întâmplă lucruri extraordinare cu tine ṣi cu partenerii tăi în scenă.

Din motive financiare, nu am ṣtiut până în ultima clipă dacă va fi sau nu un spectacol, dar noi am lucrat cu această credinṭă. Ṣi am învăṭat treptat cum trebuie să-ṭi drămuieṣti energia, cum trebuie să iei decizii zilnic, cu cea mai mare rigoare ṣi cu o concentrare maximă, nu doar personală, ci de grup. Pentru ca totul să funcṭioneze ca un mecanism perfect.

Musicalul „West side story”, în montarea lui Răzvan Mazilu FOTO Adi Bulboacă

Indrăgostitul cu destin tragic este Tony, rol ce i-a fost încredinṭat lui Lucian Ionescu, absolvent de UNATC, cu diplomă de master, în 2014, la clasa profesorului Gelu Colceag.

Sanda Viṣan  - După părerea ta, de ce nu se montează mai deloc musicaluri?

Lucian Ionescu - Cred că e o frică faṭă de genul ăsta, fiindcă te solicită pe trei planuri dificile: muzică, dans ṣi actorie. E dificil ṣi pentru actori să le lege în musical. Dacă aṣ rupe partea muzicală de tot ce fac, ar trebui să fiu la nivelul interpreṭilor de operă. In musical, trebuie să păstrezi un nivel înalt în toate cele trei planuri, să le întrepătrunzi.

S.V. - Nici partitura nu a fost scrisă pentru cântăreṭi, ci pentru actori care cântă.

L.I. - Probabil că dacă n-aṣ avea partea de acumulare din spectacol ṣi ar trebui să cânt doar în faṭa unui microfon, aṣ cânta altfel. Aṣa, sunt motivat de partea actoricească: în loc să iau  notele perfect ṣi să mă concentrez cum să plasez sunetul, mă concentrez la gând, la emoṭie, pe care să o transmit publicului. Pentru mine asta contează în spectacol. La fel ṣi pentru dans.

S.V. – Aṭi ajuns greu la performanṭa coregrafică? Aṭi avut momente în care să spuneṭi: nu mai vreau, nu mai pot ?

L.I. - Personal, nu, pentru că m-a motivat foarte tare rolul.

S.V. - L-ai primit de la început ?

L.I. - De când am început să facem miṣcarea, am primit rolul înainte de partea coregrafică ṣi atunci am lucrat în acest sens. Acum, uitindu-mă în urmă, îmi dau seama că au fost două luni de zile dificile, în care am lucrat de dimineaṭa până seara. Când eram însă în proces, nu era greu, era un proces de descoperire. Era cumva o placere.

Musicalul „West side story”, în montarea lui Răzvan Mazilu FOTO Adi Bulboacă

Anita, prietena Mariei, este un rol suculent ṣi se bucură de interpretarea a patru actriṭe.

Aylin Cadîr a fost studentă la Facultatea de Teatru a Universităṭii Hyperion, de unde a absolvit în 2008.

Sanda Viṣan  -Ce ṭi-a adus workshopul UNITER ?

Aylin Cadîr - Am lucrat foarte mult pe canto ṣi pe miṣcare. Actoria a venit după.

S.V. - Sigur, aṭi lucrat mai mult pe ceea ce nu faceṭi în mod obiṣnuit în teatru.

A.C. - Am învăṭat enorm pe partea de canto, lucruri pe care credeam că le ṣtiu, iar acum îmi dau seama că eram la nivel de începător. Acum pot susṭine totul, fără să se simtă oboseala.

S.V. - Asta-i marea dificultate: dansaṭi, cântaṭi, jucaṭi, totul în acelaṣi timp.

A.C. - Important este că, deṣi a fost un efort uriaṣ la acest workshop de pregătire a spectacolului, nu a dispărut bucuria. Iar asta i se datorează în cea mai mare măsură lui Răzvan, care a fost ṣi prieten, ṣi duṣman pentru noi. Ne-a ṭinut uniṭi. Mie nu mi s-a întâmplat din facultate să am prieteni în atât de scurt timp.

Sânziana Tarṭa a obṭinut o diplomă de master în 2011, studiind la UNATC.

Sanda Viṣan - L-ai cunoscut pe Răzvan Mazilu, lucrând cu el la musicalul Teatrului Naṭional din Timiṣoara, Maria de Buenos Aires, unde a semnat coregrafia, sub bagheta regizorală a Adei Lupu. Acest fapt te-a determinat să vii la workshopul lui, organizat de UNITER ?

Sânziana Tarṭa - Da, am vrut să mai lucrez cu el.

S.V. - A pornit ca un workshop ṣi a sfârṣit ca un mare spectacol plin de energie. Cum ai cataloga această experienṭă ?

S.T. - E foarte importantă, am avut ocazia să lucrăm cu oameni care au multă experienṭă ṣi drag de meserie. Faptul că am lucrat cu această orchestră, cu această distribuṭie, cu Răzvan ṣi echipa lui a fost o experienṭă de viaṭă, în primul rând.

S.V. - Cum ai lucrat acest rol?

S.T. - Am lucrat împreună ṣi faptul că sunt mai multe distribuṭii ajută la dezvoltarea rolului, poṭi să faci un pas înapoi ṣi să vezi cu alṭi ochi ce se întâmplă pe scenă.

Dansul portoricanelor FOTO Adi Bulboacă

Alexandra Duṣa este tot produsul ṣcolii de teatru clujene, de unde a absolvit în 2014.

Sanda Viṣan  - E spectacolul tău de debut pe o scenă profesionistă?

Alexandra Duṣa - Da.

S.V. - A fost o munca de echipă, aṭi devenit prieteni, după trei luni?

A.D. - Da. Nu ṣtiu să explic cum. La început eram sceptică, fiindcă veneam cu Ioana, de la Cluj, unde aveam cercul nostru de prieteni, unde jucam într-o sală mică. Cei de la Bucureṣti sunt obiṣnuiṭi să joace din timpul facultăṭii în teatre ṣi credeam că va fi dificil să ne înṭelegem cu ei, dar ne-au primit foarte bine, am devenit prieteni. La un moment dat, când n-am mai avut unde să stau în aceste trei luni de zile, toṭi au sărit cu oferte. Nu mă aṣteptam să fie atât de primitori ṣi acest lucru m-a ajutat enorm. Mă mai ajutau, fiindca îmi spuneau: uite, mai ai accent de Cluj acolo ṣi dincolo. Mie mi se pare că asta trebuie să facă niṣte colegi, nu să îṭi ascundă, fiindcă tu ne te poṭi vedea cu claritate în scenă.

S.V. - Răzvan a avut vreun rol în crearea acestei atmosfere?

A.D. - Absolut, este un suflet tânăr. Nu ṣtiu de unde are atâta forṭă ṣi nebunie, să facă acest proiect cu 25, din care am rămas 21 de persoane. E un artist care îṣi dă sufletul pe scenă. A stat cu noi de la opt dimineaṭa până noaptea târziu ṣi a repetat cu fiecare din noi. Da, a avut un rol foarte important.

Alina Petrică a obṭinut o diplomă de master la UNATC, dar a făcut ṣi cursuri de improvizaṭie de jazz vocal.

Sanda Viṣan - Ce ai învăṭat din experienṭa acestui spectacol?

Alina Petrică - Să am mai mult curaj ṣi să mă arunc, aṣa cum s-a aruncat Răzvan. Cu toṭii am învăṭat asta, să ne aruncăm spre mai mult, în muzică, dans ṣi actorie, ceea ce este foarte greu. Ṣi am învăṭat să fiu mai echilibrată ṣi să ṣtiu să-mi gestionez mai bine lucrurile, atât artistic, cât ṣi personal. Ṣi să iubesc ṣi mai mult meseria asta.

S.V. - Sunt lucruri pe care Răzvan vi le-a cerut ṣi pe care le-ai acceptat cu greu?

A.P. - Nu ne-a cerut nimic în mod expres, a fost o căutare comună. Cred că a căutat prin noi, personajele, iar ce a ieṣit este din noi ṣi pentru noi ṣi pentru cei care vor veni să ne vadă. A fost dificil, pentru cum eram eu pregătită până în acel moment. Iar la dans ṣi muzică am depăṣit niṣte bariere pe care nu speram să le trec. Totul datorită lui Răzvan. Este omul pe care l-am căutat încă de la început. M-a făcut să fiu mai bună cu tot ce mi se întâmplă.

Riff, ṣeful găṣtii din care face parte Tony, este interpretat de Petre Ancuṭa, ṣi el absolvent al Facultăṭii de Teatru de la Cluj ṣi posesorul unei diplome de master la UNATC.

Sanda Viṣan - Ce te-a făcut să vii la acest workshop, tu, care ai făcut un liceu de muzică?

Petre Ancuṭa - Când am terminat facultatea, voiam să plec la un masterat de musical în străinătate.

S.V. - Pentru că în Romania nu aveai unde.

P.A. - Doar că m-am trezit târziu, afară se fac aplicaṭii cu un an înainte. Aṣa că am venit la Bucureṣti. In acest timp am făcut două musicaluri, Jesus Christ Superstar, pentru absolvenṭa de la Cluj, iar la UNATC am facut Chicago. Aṣa că aṣteptam un proiect de musical pe o scenă profesionistă.

S.V. - Vii din muzică, cânṭi într-o formaṭie, Lazy Friday. Ce te aṣteptai să mai înveṭi la un workshop?

P.A. - Voiam să-mi dezvolt partea fizică, ceea ce s-a ṣi întâmplat. Cu cântatul stăteam bine, dar pe miṣcare lucrurile au devenit mult mai serioase. Mi-am desfăcut corpul.

S.V. - Sunteti doi pe acelaṣi rol. Apare spiritul de concurenṭă?

 P.A. - E un spirit de lucru în comun, mai vezi dinafară ce face celălalt...

S.V. - Te ajută, adică.

P.A. - Da. Nu te mai crezi singur ṣi genial.

Silviu Mircescu interpretează ṣi el rolul Riff. A fost student la UNATC, de unde a absovit cu o diplomă de master în 2014.

Sanda Viṣan - Ce te-a făcut să vii la workshopul lui Răzvan Mazilu? Cântai înainte ?

Silviu Mircescu - Eu am cântat de mic…

S.V. - In baie cântăm toṭi…

S.M. - Nu, eu am luat ṣi premii la festivaluri, la steluṭele alea…

S.V. - La TVR?

S.M. - Am fost ṣi pe acolo. Când am citit anunṭul cu workshopul, tocmai terminasem masteratul ṣi îmi era puṭin frică. Cum ṣtim cu toṭii, e foarte greu în ziua de azi să reuṣeṣti. Suntem foarte mulṭi, ce-i drept. Aveam niṣte filmări, dar în teatru îmi tremurau puṭin chiloṭeii, pentru că nu ṣtiam ce-o să fac mai departe. Acum joc de doi ani la Bulandra, nu am un rol mare, dar nu contează asta. Contează că joc.

Ṣi nici nu ṣtiam de castingul lui Răzvan, eram într-un proiecṭel Cabaret, care nu s-a mai făcut. Un coleg mi-a spus de castingul de la workshopul UNITER. Când m-am uitat pe net, să văd când e, era chiar în ziua aia. La ora 12 fără 5 minute am trimis CV-ul, cu cinci minute înainte de închidere. D-na Doina Lupu nu dormea la ora aia ṣi mi-a răspuns imediat: vă aṣteptăm la casting. Cred că au fost trei zile de casting. Pe mine m-au tocat, ca eu sunt mai direct, dar am făcut faṭă presiunilor. Am transpirat.

S.V. - Dar nu s-a văzut...

S.M. - Cum nu, era baltă în jurul meu.

S.V.- Ṣi cele două luni de exterminare cum au curs?

S.M. - Două luni ṣi două săptămâni, cantonament e puṭin spus. Ne-am rupt oasele, muṣchii, genunchii, fesele, ochii...

S.V. - Tot.

S.M. - Am spart în două sala aia de la Naṭional. Am spart în două podul de la Odeon. Am spart în două sala mare de la Majestic. Am spart în două holurile. Am spart în două casa mea. Ṭin minte că plecam de la repetiṭii pe la două sau trei dimineaṭa ṣi făceam sincroanele singur, pe stradă, cu ṭigara în gură, că se uita lumea la mine! Numai West Side Story visam, mă trezeam cu WSS, mâncam cu WSS, cântam WSS, făceam glume din WSS. Asta scria pe noi: WSS.

Echipa spectacolului „West side story” FOTO Adi Bulboacă

Rareṣ Florin Stoica este tot absolvent al Facultăṭii de Teatru de la Cluj ṣi al UNATC-ului bucureṣtean, unde ṣi-a obtinut diploma de master.

Sanda Viṣan - Cum ai ajuns să-l joci pe Bernardo?

Rareṣ Florin Stoica  - Cred că diferenṭa între actori apare din nuanṭele pe care le descoperim, din gândirea pe care o avem, din felul în care abordăm o situatie. Pentru că am grijă să fiu altfel în fiecare spectacol ṣi să găsesc un alt Rareṣ...

Eu până acum am primit numai roluri pozitive, de băiat bun, iar Bernardo, un personaj negativ, dacă vreṭi, m-a ajutat să scot un alt Rareṣ la lumină. Un bărbat care are forṭă, are femeie lângă el, care trebuie să conducă un trib ṣi să facă faṭă într-o societate unde nu sunt acceptaṭi. Am cercetat: portoricanii au un fel de dezordine în lumea lor, care e foarte organizată cumva.

S.V. - Te-a lăsat Răzvan să faci tot ce ai vrut, sau te-a îndreptat într-o anumită directie?

R.F.S. - E frumos când întâlneṣti un regizor cu care ai un chimism ṣi cu care avansezi pas cu pas. Eu vin cu o idee, el vine cu patru idei ṣi atunci se conturează personajul, se construieṣte rolul ṣi aṣa aura personajului devine verosimilă.

WEST SIDE STORY

De: Arthur Laurents

Un spectacol de: Răzvan Mazilu
Bazat pe o concepţie a lui Jerome Robbins
Muzica: Leonard Bernstein
Versuri: Stephen Sondheim
Regia şi coregrafia producţiei originale: Jerome Robbins
Produsă pe Broadway de Robert E.Griffith şi Harold S.Prince în colaborare cu Roger L.Stevens
Traducerea şi adaptarea: Judith State şi Maxim Onofrei
Cu participarea extraordinară a Orchestrei Naţionale de Tineret
Direcţia muzicală: Gabriel Bebeşelea
Costume: Doina Levintza

Cu: Petre Ancuţa, Aylin Cadîr, Nicholas Caţianis, Idris Clate, George Albert Costea, Eugeniu Cozma, Alexandra Duşa, Anca Florescu, Lucian Ionescu, Emilian Mârnea, Silviu Mircescu, Alina Petrică, Simona Pop, Ana Bianca Popescu, Ioana Maria Repciuc, Gabriel Sandu, Rareş Florin Stoica, Andreea Şovan, Alexandru Ştefanescu, Sânziana Tarţă, Daniela Tocari
Dansează: Răzvan Mazilu şi Judith State
Cu participarea actorilor: Constantin Cojocaru, Ionel Mihăilescu, Mircea Constantinescu, Istvan Teglas

La BRD Scena 9, în data 16.06, în cadrul FITS 2015