Yuri Kordonsky şi Cătălina Buzoianu

Regizorul Yuri Kordonsky mărturiseşte că îi datorează Cătălinei Buzoianu, care a murit, sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, venirea lui în România, la Teatrul Bulandra, acum 20 de ani. Elevul lui Lev Dodin, actor pe atunci al Teatrului Maly din Sankt Petersburg, în prezent profesor de Regie la Yale School of Drama din SUA, a realizat spectacole memorabile la Bucureşti, Sibiu şi Tmişoara.

"Dacă nu ar fi fost Cătălina Buzoianu, eu nu aş fi lucrat, probabil niciodată, în România", spune regizorul Yuri Kordonsky. 

„Am întâlnit-o prima oară în 1999, când Cătălina a susţinut un master class la Bochum, Germania – eveniment organizat în cadrul reţelei Uniunea Teatrelor din Europa, iar eu participam în calitate de actor al Teatrului Maly din Sankt Petersburg. Pentru acest atelier au fost alese două piese: Uriaşii munţilor de Pirandello şi Pescăruşul de Cehov. Lucrul pe textul lui Pirandello a fost ceva nou pentru mine şi m-a entuziasmat. În ceea ce priveşte Pescăruşul însă a fost cu totul altceva. Aşa cum sunt aproape toţi actorii şi regizorii tineri, eu eram convins că ştiu absolut tot. Cu atât mai mult cu cât Cehov era «al meu, nativ, rus» şi toate propunerile Cătălinei păreau a fi, după mine, un atentat asupra sacrului, asupra a ceea ce doar eu, unicul actor rus în acea grupă, puteam înţelege. Mă comportam ca un băieţandru răsfăţat. Eram insuportabil. În dialogul meu cu Cătălina, eu l-am luat pe Treplev – tânăr talentat, «genial», iar Cătălinei «i-am dat» rolul Arcadina, care, în pofida tuturor bunelor intenţii, nu era în stare să înţeleagă profunzimea piesei «mele». Eu puneam la îndoială tot, absolut tot, ce spunea ea despre Pescăruşul", a povestit Kordonsky.

"Nici acum nu înţeleg de ce Cătălina a îndurat cu foarte multă răbdare aroganţa şi impertinenţa mea copilărească. Pe atunci, ca regizor reuşisem să montez doar un spectacol; şi acela era o experienţă de şcoală. Nu aveam experienţa unui regizor adevărat şi nici răbdarea care vine odată cu vârsta. Se prea poate ca unele dintre ideile mele să fi fost interesante, dar eu nu le acceptam pe-ale Cătălinei. Sunt convins că spiritul meu de răzvrătire a fost o naivitate de adolescent şi nu ştiu de unde a avut Cătălina atâta stăpânire de sine.

În ultima zi a atelierului, ne-am adunat toţi participanţii la o mică petrecere. Cu o cupă de şampanie în mână, m-am apropiat de Cătălina, i-am mulţumit pentru răbdarea pe care a avut-o şi i-am cerut scuze pentru chinul pricinuit. Cătălina a zâmbit şi a spus: «A fost foarte interesant şi astfel am aflat multe lucruri noi despre piesa Pescăruşul».

Ne-am împăcat într-un mod afectuos. Am discutat şi despre altele, iar la final ea a adăugat: «Ai talent de regizor; ar fi extraordinar, dacă ai veni cândva în România să montezi un spectacol pe un text de Cehov». Deşi m-am simţit măgulit, totuşi nu am dat mare atenţie la cele spuse de ea. Câte vorbe plăcute îşi spun oamenii în momentul despărţirii, mai ales când ţin în mână o cupă cu şampanie! Şi apoi încă simţeam încordarea dintre noi din timpul atelierului. M-am gândit că ea, Cătălina, a fost politicoasă cu mine şi mi-a adresat câteva cuvinte frumoase. Ne-am îmbrăţişat, ne-am luat rămas bun şi eram convins că nu o s-o mai văd.

Peste două luni am primit invitaţie să pun în scenă la Teatrul Bulandra o piesă de Cehov. Când l-am întrebat pe directorul de atunci Ştefan Iordănescu cum a aflat de persoana mea mi-a răspuns simplu: «Cătălina Buzoianu te-a prezentat în mod elogios ca regizor». Un an mai târziu, am prezentat premiera cu Unchiul Vanea la Bucureşti. Aşa a început îndelungata şi frumoasa mea relaţie cu teatrul românesc.

Cătălina, la aproape 20 de ani de la prima noastră întâlnire, aş dori să închin o cupă de şampanie pentru tine, pentru generozitatea ta, înţelepciunea ta, răbdarea ta şi capacitatea ta de a crede în tinereţea cuiva, chiar atunci când acesta se împotriveşte, îţi ştirbeşte autoritatea şi refuză să creadă în cunoştinţele acumulate de generaţiile anterioare. Aş vrea să închin pentru marea bucurie pe care mi-ai dăruit-o, bucuria de a lucra în minunata ta ţară. Ai o inimă mare, o inimă plină de generozitate.

Nu, nu sunt gânduri exprimate politicos cu o cupă de şampanie în mână! Îţi mulţumesc pentru tot!", a subliniat Yuri Kordonsky.

Epoca Teatrului Mic

Regizoarea Cătălina Buzoianu a scris file memorabile în istoria teatrului românesc.  După absolvirea Facultăţii de Teatru, a ajuns la Iaşi, la Naţional, unde, după cum mărturisea, a fost foarte fericită, căci „am făcut multe spectacole, unele incredibile, printre care şi «Bolnavul închipuit» sau «Istoria ieroglifică»”. În acea perioadă, 1970-1975, a pus în scenă texte şi la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Apoi a plecat de la Iaşi la Bucureşti, unde a montat la Teatrul Bulandra, la Teatrul Mic, dedicându-se şi pedagogiei la Institutul de Teatru şi Film, şcoala în care a rămas vreo trei decenii.

A lăsat urme frumoase şi la Studioul Casandra: în 1979, a pus în scenă, cu studenţii, „Romeo şi Julieta” de Shakespere, cu Adrian Pintea. Acel spectacol s-a jucat în Anglia la un festival, iar după reprezentaţie Pintea a fost dus de public pe braţe, de la teatru până la hotel.

Cu totul specială pentru Cătălina Buzoianu a fost „epoca” Teatrul Mic. Între 1979 şi 1985, în calitate de prim-regizor permanent, a înregistrat aici succese remarcabile.

Publicul îşi aminteşte de „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello, „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov, „Yvona, principesa Burgundiei” de Witolt Gombrowicz, „Dama cu camelii” de Alexandre Dumas ş.a.

A revenit la Teatrul Bulandra (din 1985, regizor permanent). Dacă în 1975 aici făcuse „Hedda Gabler” de Ibsen, când a revenit a montat „O dimineaţă pierdută”, după romanul Gabrielei Adameşteanu, un succes teatral despre care se vorbeşte şi astăzi. Au urmat, mai târziu, „Uriaşii munţilor” de Pirandello, „Merlin” de Tankred Dorst, „Patul lui Procust”, după Camil Petrescu, „Copilul îngropat” de Sam Shepard, „Petru” de Vlad Zografi; „Mutter Courage” de Bertolt Brecht.

A continuat şi la Mic – unde înainte făcuse istorie – cu alte titluri, printre care „Pescăruşul” de Cehov, „Spirit” de Margaret Edson, „Lolita” de Vladimir Nabokov, „Cum gândeşte Amy” de David Hare, „Furtuna” de Shakespeare.

Dar în 1990 i s-au deschis uşile şi în alte teatre: la Teatrum Mundi a regizat „Teatrul descompus” de Matei Vişniec, „Levantul”, după Mircea Cărtărescu; la Comedie – „Fuga” de Mihail Bulgakov; la Teatrul Levant – „Pelicanul” de August Strindberg; la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila – „Chira Chiralina” şi „Mediterana”, după Panait Istrati; la Teatrul Evreiesc de Stat – „Golem” de Leivik; la Teatrul Dramatic din Constanţa – „Penthesyleea”, după Kleist. A montat şi în Polonia, Israel, Franţa.

A fost premiată, înainte de 1989, în ţară – Premiul Academiei Române, dar şi în străinătate – în Anglia, Polonia. După 1990 a obţinut mai multe premii UNITER, precum şi premii la Festivalul Naţional de Teatru, unde i s-au jucat mai multe spectacole.

Cătălina Buzoianu a scris trei cărţi: „Novele teatrale”, „Vaporul interior” şi „Mnemosina, bunica lui Orfeu”. Minunate texte!

Cătălina Buzoianu a influenţat cariera unor mari regizori, printre care Mihai Maniuţiu şi Alexandru Dabija. Cătălinei Buzoianu i se datorează venirea în România a regizorului Yuri Kordonsky. Într-un interviu acordat revistei Teatrul azi, întrebat cum a ajuns să monteze „Unchiul Vanea” la Teatrul Bulandra (cu premiera în 2001), Kordonsky a răspuns: „Am cunoscut-o pe Cătălina Buzoianu în Germania, unde conducea un seminar al tinerilor artişti din teatre-membre ale Uniunii Teatrelor din Europa. La final, am făcut schimb de impresii, că ar fi bine dacă cei prezenţi ar merge în diverse ţări să monteze. Peste un an am primit o scrisoare de la directorul Teatrului Bulandra, care mi-a spus că doamna Buzoianu i-a vorbit despre mine şi că el doreşte să mă invite să realizez un spectacol”.

CITIŢI ŞI:

Mircea Morariu: La despărţirea de o salvatoare- Cătălina Buzoianu

Cătălina Buzoianu a murit la 81 de ani. „Am făcut în viaţă tot ce am putut“. Artista era numită „o legendă în armură de argint rar“ VIDEO

Artiştii din teatru o plâng pe Cătălina Buzoianu, care va fi înmormântată marţi la Cimitirul Bellu ortodox