Teatru

articolul anterior articolul urmator

Zece actori, despre Ziua Mondială a Teatrului. Alexandru Papadopol: „Dacă nu aş fi fost actor, aş fi fost pacient la ospiciu”

0
27 Mar 2018 15:12:48
Autor: Dana Mischie
Fotografii: Ana Maria Moldovan
Fotografii: Ana Maria Moldovan

Astăzi este ziua mondială a teatrului, prilej de sărbătorire a acestei arte în formele sale variate. Cu această ocazie, echipa teatrului Odeon a organizat tururi ghidate de actori în spaţiile în care, de regulă, publicul nu are acces. Mai mulţi actori au explicat pentru „Adevărul” ce înseamnă teatrul pentru ei sau ce ar fi fost dacă nu ar fi devenit actori.

Când vine vorba de rolul care l-a validat în ochii colegilor din breaslă, Pavel Bartoş consideră că, în teatru, mai importante sunt marile întâlniri, acestea fiind cele care validează de fapt actorul. De asemenea, dacă n-ar fi devenit actor, Bartoş crede că s-ar fi descurcat în orice domeniu, dar, ca exerciţiu de imaginaţie, a spus acesta pentru „Adevărul”, şi-ar fi dorit să fie cântăreţ de operă. 

 
Dacă n-ar fi fost actriţa de azi, Elvira Deatcu ar fi lucrat, cu siguranţă, „cu şi pentru copii”, Marius Stănescu „probabil orice altceva, adică...actor!”, iar Ana Maria Moldovan, „praf de stele”, mai ales pentru că, pentru ea, teatrul este şansa de a putea să întâlnească oameni pe care îi iubeşte. 

Zece actori de la Teatrul Odeon au răspuns, cu ocazia zilei mondiale a teatrului, la un scurt chestionar despre activitatea în teatrul românesc.
 

Pavel Bartoş

Care a fost rolul care aţi simţit că v-a validat, v-a conturat în ochii celor din breaslă, şi de ce?

În această meserie, cele mai importante sunt marile întâlniri profesionale şi umane. Dincolo de rolurile pe care le-am jucat, consider că această validare ţi-o oferă oamenii cu care te întâlneşti şi aici aş vrea să amintesc de Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Radu Afrim, Peter Kerek, Marius Bodochi, Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Carmen Tănase şi mulţi, mulţi alţii, faţă de care imi cer scuze că nu i-am amintit acum.

Dacă n-aţi fi fost actor, aţi fi putut fi doar… 

...orice. M-aş fi descurcat în orice domeniu, cred că nevoia te învaţă. Înainte de a fi actor, am fost de la zidar până la ospătar. Dar, dacă aş încerca un exerciţiu de imaginaţie, mi-aş fi dorit să fiu cântăreţ de operă.

Există o criză în teatrul românesc, dacă da, la ce nivel?

Nu cred ca este o criză a teatrului românesc, cred ca este o criză a societăţii în care trăim, care se extinde şi se reflectă în mai toate domeniile, cel mai grav în educaţie şi în sănătate.

Însă noi, cei din această breaslă, trăim cumva într-o bulă, iar acesta este marele nostru avantaj. În această bulă, de multe ori ni se întâmplă lucruri frumoase, extraordinare, cum e şi această Zi Mondială a Teatrului la Odeon.

Ce reprezintă teatrul pentru dumneavoastră? 

Pentru mine, teatrul reprezintă marea iubire. Teatrul m-a facut cine sunt, teatrul m-a făcut să dau la facultate şi m-a adus la Bucureşti, datorită teatrului am ajuns în televiziune. Aşa că, teatrul e principalul ”vinovat” de al meu destin. Împreună cu familia mea, bineînţeles. 

Cu ce este el mai special faţă de alte arte, să zicem, faţă de film?

În teatru, emoţia pe care o trăieşti pe scenă, în relaţia directă cu publicul, este ceva aparte, totul se întâmplă atunci şi acolo. De aceea, cred că teatrul nu va dispărea niciodată. Sau va dispărea atunci când va dispărea emoţia. Ceea ce nu cred că se va întâmpla vreodată.

Si am să-ţi mai răspund la înca o întrebare, la care sigur te-ai gândit. Ce înseamnă pentru mine Ziua Mondială a Teatrului? Este un motiv de mândrie şi sunt încântat că în această zi specială toţi ceilalţi se bucură pentru noi, actorii. Le mulţumim!

Elvira Deatcu

Rolul: Recunosc, nu mi-am pus această întrebare până acum... Pentru mine, e important în ce fel mă modifică în suflet şi în gând “întâlnirea”cu un personaj.

Dacă nu actor, atunci: Aş fi lucrat sigur... cu şi pentru copii...

Criza din teatru: Toată societatea e-n criză şi asta se răsfrânge asupra tuturor profesiilor. Neliniştea şi disperarea vine din nesiguranţa pentru ce va fi „mâine”.

Teatrul: Spaţiul în care mă pot exprima cel mai bine.

Cu ce e mai special:  În timpul unui spectacol de teatru există un schimb de energie între actori şi publicul spectator, care naşte un anume tip de emoţie...

 

Marius Stănescu

Rolul: Poate Florindo din Mincinosul, pentru că era în regia marelui Vlad Mugur, poate câinele-dublul din Richard lll, pentru că era inventat, poate Song Liling din M. Butterfly, pentru că era special, poate toate astea la un loc... cine ştie...

Dacă nu actor, atunci: Probabil orice altceva, adică... ACTOR!

Criza din teatru: E mult de spus aici şi de nuanţat, aşa că, pe scurt, nu se prea poate spune ceva...

Teatrul: TOTUL!!!

Cu ce e mai special: Este mai special, pentru că e operaţie pe suflet în direct, în timp real.

 

 

Ana Maria Moldovan

Rolul: Viaţa e formată din etape şi fiecare etapă are caracteristicile ei... Un prim rol care poate m-a validat în primii ani a fost, Wanda din Gaiţele, regia Alexandru Dabija. Jucăm în continuare cu casa închisă acest spectacol. Apoi, un rol care m-a marcat şi, sper, validat, a fost Olga Ilinskaia din Oblomov, de la Teatrul Bulandra în regia lui Alexandru Tocilescu... Dar recent Horia Suru m-a imaginat în Miranda din NSFW, la Point şi Sânziana Stoican în Aline Solness din Constructorul Solness la Odeon. Sunt registre de joc diferite şi, deşi anii trec cât ai clipi, rar se petrec astfel de întâlniri. Care te validează.

Dacă nu actor, atunci:  Praf de stele.

Criza din teatru: Criza este a vremurilor. A vitezei şi a lipsei reperelor. Este o criză generală, dar de multe ori artiştii reuşesc să fie mai inspiraţi dacă un context nu este favorabil. E şi bine, e şi rau.

Teatrul: este o şansă să pot întâlni oameni pe care îi iubesc.

Cu ce e mai special: Teatrul cere alt tip de energie şi expresie. Dacă aş spune că este “mai special” aş afirma că prefer teatrul. Teatrul şi filmul mă provoacă diferit şi uneori inegal. Teatrul este terapie, filmul o necesitate.

 

Alexandru Papadopol 

Rolul: Nu ştiu ce rol mă reprezintă în ochii celorlalţi, dar eu îl joc cu imensă plăcere pe Locotenentul Lucas din SVEJK, regia Alexandru Dabija.

Dacă nu actor, atunci: Dacă nu aş fi fost actor, probabil că acum aş fi fost un pacient problemă la vreun ospiciu. Ce meserie aş fi avut "în civilie" chiar nu contează.

Criza din teatru: Atâta timp cât sălile de teatru sunt pline, cred că putem vorbi doar de imperfecţiuni, nu de crize. Până la urmă doar spectatorii pot decide dacă teatrul e în criză sau nu, independent de discuţiile actorilor şi regizorilor despre "gustul publicului".

Teatrul:Cred ca o distracţie. Este până la urmă o întrebare care mă îndeamnă la un răspuns răsunător. Nu îl voi da!!

Cu ce e mai special: Păi... dacă la film mai poţi accepta o sală goală, sperând că doar puţini oameni pot înţelege un film "de artă", ca actor de teatru depinzi în totalitate de numărul spectatorilor şi de reacţia lor. Proiecţia pe pânză, chiar şi a unei capodopere, este până la urmă un lucru mort, pentru că actorii respectivi au avut momentul lor de "adevăr crud" la filmare, adică cu multe luni înainte să intre spectatorul în sala de cinema.

 

Alina Berzunţeanu

Rolul: Nu m-am gândit la asta până acum, dar în meseria noastră părerile sunt foarte subiective, mi s-a întâmplat să fac un rol şi o parte din prieteni sau colegi actori să spună e minunat ce faci şi alţii să nu fie impresionaţi deloooc, aşa că nu am un rol anume şi cred că e mai bine aşa, cu cât părerile sunt mai diferite cu atât imi iubesc rolurile mai mult.

Dacă nu actor, atunci: Să lucrez cu copii, să le citesc poveşti sau să facem piese de teatru.

Criza din teatru: Nu am curaj să răspund la această intrebare deşi, consider că acesta e deja, un răspuns curajos.

Teatrul: Mi-e bine când repet, e locul meu acolo. În timpul unui spectacol, pentru două ore, am o altă viaţă de trăit. Sunt liberă.

Cu ce e mai special: La teatru povestea nu e întreruptă, nu auzi „Stop! Mai filmăm o dată!”.  Nu e asta, de fapt, amândouă au farmecul lor şi e o împlinire să repeţi, să ai premiera, să joci în spectacole şi apoi să joci într-un film şi iar să repeţi în altă piesă de teatru altă premieră, alt spectacol, apoi alt film şi o vacanţă lungă şi iar de la capăt şi uite aşa să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi...

 

Ioan Batinaş

Rolul: Aş putea spune rolul Smerdeakov din spectacolul „Fratii Karamazov”  după Dostoievski, spectacol montat acum 20 de ani pe scena Teatrului Odeon,  prin complexitatea personajului, a viziunii regizorale şi a interpretării, o combinaţie  interesantă între dramă şi comedie, un fel de zâmbet al Tragicului… Dar, eu consider că un actor de teatru se conturează mereu, fiind foarte importantă şi o anumită constantă în calitatea interpretării.  Practic, ar trebui să fii artistic “la zi”!

Dacă nu actor, atunci: Am lucrat ca vânzător de pantofi de damă, mecanic auto, înainte de actorie. Aş fi scris, aş fi făcut oamenii să râdă, să se bucure. Poate în publicitate… Dacă nu aş fi fost actor aş fi putut fi în multe locuri doar contabil şi politician, cred că nu!

Criza din teatru: Se spune că Teatrul este oglinda societăţii, şi putem constata cu uşurinţă că societatea este într-o criză. Spirituală, morală şi nu numai, fiind uşor în derivă, prin lipsa speranţei şi a orizontului. Din acest punct de vedere, consider că teatrul „stă” mai bine. Este la un nivel mai stabil, mai prezent, mai viu. Dar şi în teatru uneori se reflectă tarele societăţii, la o scară mai mică însă...

Hamlet spunea „actorii sunt cronica vie şi prescurtată a vremurilor” iar Einstein: „Perfecţiunea mijloacelor combinată cu confuzia privind scopurile este o caracteristică a vremurilor noastre.”

Teatrul: pentru mine reprezintă modalitatea prin care societatea imi permite să-i zâmbesc Vieţii, oficial şi public, şi imi urmăreşte efortul de a înţelege sensul ei… Şi în acelaşi timp poate fi uneori şi un loc de joacă pentru Conştiinţă.

Cu ce e mai special: Teatrul este foarte legat de momentul prezent, de “live”, de “acum” este numit şi  „arta in nisip”, pentru că, aparent, nu rămâne decât acea clipă unică, pe care o împărtăşesc doar cei prezenţi în sală, actori şi spectactori, atunci în acel moment, uneori irepetabil. Este vorba şi de un schimb energetic special, subliniat la final prin aplauzele cu care partea receptivă a Spectacolului răsplăteşte Dăruirea, Emoţia şi Adevărul.

Marius Damian

Rolul: Aş spune că Billy din Capra sau Cine-i Sylvia? de la Teatrul Act în regia lui Alexandru Dabija. Aş spune şi altele... Chestia cu consacrarea, cuvânt cărnos, impune un număr de oameni.  Să te raportezi la un număr, e cam abstract, alt cuvânt care dă dureri de bilă. Omeneşte, aş spune că odată ce urci pe scenă, ăla-i rolul, ăla-i momentul. E ceva mereu la prezent. Cel mai important e să fii pe O scenă. Ăsta-i cuvântul ce-mi place.

Dacă nu actor, atunci:  Odată, la un Hop, spuneam navigator, preot. Acum spun tâmplar, brutar. Pictor.

Criza din teatru: În noi. În conştiinţa noastră. Tot la fel cum e în bătrânii care se autoglorifică în tablori cu rame de aur, la fel este şi în tinerii care îi idolatrizează dând din coate şi călcându-se unii pe alţii în picioare. Criza se reduce la două cuvinte: generozitate şi solidaritate.  A nu se căuta la recuzită. Se găsesc mai rar şi sunt nepreţuite. Ferice de cei care au prieteni.

Teatrul: O întrebare cu un ridicol aparte. Poţi să sforâi răspunsul, poţi să-l expediezi sau să te autocitezi (defapt citându-i pe alţii dinaintea ta). Răspunsul e altul în fiecare moment... Ca şi la întrebarea: cât mai e ceasul? 

La cei 39 de ani... teatrul înseamnă multe nume de prieteni, înseamnă întâlniri, ore petrecute la lumina unui soare artificial. Nişte ani. Rutină şi prejudecată. Exaltare şi cădere. Bucurie şi autocritică. De restul se ocupă critica de specialitate.

Cu ce e mai special:  Teatrul e un fel de bunic. Filmul e nepotul teribil. Gagiul care a venit cu o chestie mare agăţată la gât să te prindă în cadru şi să te facă trecut. Bunicul ştie demult ce-i ăla trecut, de-asta se reazămă în prezent. Teatrul se poate juca şi la lumina unei lumânări. Filmul se joacă exclusiv la o priză. Filmele bune au ceva de teatru. Rude. 

 

Nicoleta Lefter

Rolul: Miza din „Titanic vals, cred că m-a validat pentru originalitate.

Dacă nu actor, atunci: doar… scriitoare.

Criza din teatru: Publicul… vin din ce în ce mai puţini la teatru. Începem să jucăm noi pentru noi.

Teatrul: E un fel de limbaj. Aşa comunic eu cu oamenii din jurul meu.

Cu ce e mai special: Prin timp.Timpul prezent.

 

 

    

Vlad Bîrzanu

Rolul:  Nu mi-am pus niciodată întrebarea asta şi cred că e una foarte grea. De obicei te gândeşti ce faci tu cu rolul şi în ce direcţie îl duci, nu ce face el cu tine şi unde te plasează el în cariera ta. Dar primul rol care imi vine în minte, ca raspuns la intrebarea asta e Christopher din „O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii”, în regia lui Vlad Massaci, la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. A fost primul rol mare, după facultate. Primul rol sau defapt primul personaj pe care l-am construit şi pe care l-am iubit enorm.

Dacă nu actor, atunci: Dansator. Probabil şi pentru că bunicul meu a fost coregraf şi am crescut aproape de arta asta. Aveam o replică într-un spectacol: „Când dansez dispar!”.  Uneori mi-e mai uşor să dispar dansând decât jucând.

Criza din teatru: Cred că în nevoia de a satisface publicul şi de a concura cu entertainment-ul de la televizor şi în general cu tot ce înseamnă reţele de socializare. Şi cred că uităm că teatrul e o artă în sine, care deschide simţurile, raţiunea şi sentimentele într-un fel foarte special. Ne-am pierdut încrederea în teatru şi în puterea lui. Asta e criza.

Teatrul: E o realitate paralelă. Asta nu înseamnă ca ignoră realitatea pe care o trăim, ci o dublează şi o reproduce punând altfel accentul. Cred că prin teatru poţi să vezi variante diferite ale unei situaţii reale, cu care te identifici, dar care poate avea alt parcurs, alt deznodământ sau altă abordare. Teatrul ne poate arată o viaţă pe care am vrea să o trăim sau pe care n-am vrea să o trăim sau ne poate face să ne întrebăm de ce ne trăim viaţa aşa cum o trăim.

Cu ce e mai special: Cred că diferenţa e în modul de receptare a teatrului sau a filmului. La teatru totul se întâmplă acum, în momentul spectacolului. Actoria, regia, montajul, sunetul, luminile, totul e în faţa spectatorilor, nu ai altă şansă. Nu mai tragi o dublă pentru că a lătrat un câine sau pentru că nu ai ridicat privirea exact când trebuia sau unghiul în care lumina cădea pe faţa ta era mai bun în dubla 3 etc. Când publicul vede un film, tu ţi-ai terminat deja treaba, la teatru eşti în plină acţiune.

 


 

 

 

                                                                  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

 

 

 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările