Teatru

articolul anterior articolul urmator

Ziua Hektomeron. Cel mai lung şi mai complex spectacol de teatru din istorie se întâmplă de Rusalii la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova VIDEO

0
17 Jun 2021 15:59:14
Autor: Otilia Andrei
Hektomeron. Cătălin Vieru. regia Yura Divakov. Belarus
Hektomeron. Cătălin Vieru. regia Yura Divakov. Belarus

Luni, 21 iunie 2021, începând cu ora 19.00, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova se va desfăşura probabil cel mai lung spectacol de teatru din istorie: ZIUA HEKTOMERON. Data nu a fost aleasă întâmplător, căci pe 21 iunie este solstiţiul de vară, cea mai lungă zi din an, numită şi Ziua Soarelui.

Inspirat din Decameronul lui Giovanni Boccaccio, proiectul HEKTOMERON a început la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, iar timp de 100 de zile, pe website-ul www.hektomeron.com a fost difuzat în regim de livestreaming din Sala Studio a teatrului câte un episod al Hektomeronului.

"Boccaccio porneşte de la contextul teribilei epidemii de ciumă care a afectat Florenţa în 1348 şi a strategiei adoptate de către un grup de tineri care se refugiază într-o vilă toscană pentru a evita prin jocuri, iubiri şi povestiri  neliniştile suscitate de pericolul contagiunii ! Şi astfel s-a impus motivul “petrecerii pe timp de ciumă” …  el implică  fuga din lumea ameninţată pentru a se consola cu plăcerile interzise de pandemie !

O asemenea reacţie se manifestă şi azi când ici şi colo tineri adolescenţi iniţiază petreceri clandestine, sever criticate, dar care sunt expresii ale nevoii de supravieţuire. O deviză s-a difuzat printre ei, ieşită parcă direct din Boccaccio : “Mai degrabă petrecerea decât viaţa asta”.

Teatrul Naţional din Craiova reia parabola Decameronului pentru un proiect original: Hektomeron, de zece ori Decameronul….Când sălile rămân inaccesibile, în mare parte, cum să ne salvăm? Cum să rezistăm? De astă dată Vlad Drăgulescu a avut ideea inedită de a invita o sută de regizori din lume să lucreze cu actori tineri pentru secvenţe de 15 minute! Ca în Decameronul, reprezentanţii unei noi generaţii se consacră acestor episoade care, de astă dată, se extind însă planetar şi reunesc artişti ameninţaţi de pandemia generală! Dacă în Decameronul refugiul era o vilă toscană, acum sunt sălile conectate la reţele extinse în lume. Parabola se intensifică şi se adaptează situaţiei cu care ne confruntăm! Boccaccio, contemporanul nostru!", spune George Banu, critic de teatru, eseist şi profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris.

Citeşte şi: O Americă nebună, nebună, nebună... – despre „Radio“, spectacolul montat de Bobi Pricop la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova după textul clasic al lui Eric Bogosian despre America anilor ’80.

Fiecare episod a însemnat, de fapt, câte o poveste a Decameronului transpusă scenic.  La acest proiect au lucrat, alături de cei 31 de actori ai Naţionalului craiovean, 100 de regizori din tot atâtea ţări, fiecare tratând într-o manieră unică universul lui Boccaccio, într-un maraton artistic ce reprezintă o radiografie a lumii contemporane, un manifest ca şi un credo artistic – lumea este suma identităţilor şi acţiunilor noastre. Un proiect născut din dorinţa de a ieşi dintre zidurile ridicate de virusul care a condamnat la recluziune forţată întreaga lume.

Fiind transmise online, episoadele Hektomeron au fost văzute de publicul din întreaga lume, statisticile arătând faptul că au avut loc vizionări ale proiectului din peste 160 de ţări.

Hektomeron. Ioana Florentina Manciu. regia Mclaudy Muyuni Munanzwa. Zambia

Luni, 21 iunie, vor fi prezentate publicului TOATE aceste episoade, într-un maraton teatral unic în lume. Astfel, publicul va putea să urmărească direct din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului toate cele 100 de episoade ale Hektomeronului. Însă, mai mult decât atât, cei care vor fi în sală nu vor vedea doar un spectacol de teatru, ci un „spectacol al spectacolului”, deoarece pe scenă se vor afla, la vedere, toate componentele artistice şi tehnice care vor face posibilă transmisia celor 100 de performance-uri în întreaga lume, de la camere de luat vederi, mixer de sunet, consolă de lumini  până la elemente de recuzită, staff tehnic, echipa de producţie. Cei care vor intra în Sala „Amza Pellea” a teatrului se vor simţi ca şi când ar fi intrat pe un platou de filmare.

Vlad Drăgulescu, director artistic al TNCMS şi coordonator al proiectului Hektomeron)

Puse cap la cap, toate cele 100 de episoade ale Hektomronului însumează 25 de ore şi 30 de minute de spectacol, ceea ce face ca HEKTOMERON să devină, probabil, cel mai lung spectacol de teatru din istorie.

Foto dreapta: Hektomeron. Cătălin Vieru. regia Yura Divakov. Belarus

Spectatorii vor putea urmări acest uriaş eveniment direct din Sala Mare a teatrului, iar intrarea la eveniment va fi liberă, în limita locurilor disponibile. Totodată, pe esplanada din faţa teatrului vor fi montate două ecrane imese pe care se vor putea urmări în timp real performance-urile desfăşurate în sală, iar spectatorii care nu vor putea veni la Craiova vor avea posibilitatea de a urmări acest maraton direct în website-ul evenimentului, www.hektomeron.com.

HEKTOMERON se va încheia, aşadar, marţi, 22 iunie 2021, la ora 20:30, cu performance-ul lui Marius Manole (singurul actor invitat din afara trupei, care va prezenta povestea 10 din ziua 10 a Decameronului, în regia lui Radu Afrim.

HEKTOMERON este un proiect teatral aflat sub Înaltul patronaj ITI – Institutul Internaţional de Teatru.

Hektomeron este  promovat la nivel global de către Ministerul Afacerilor Externe prin misiunile sale diplomatice şi de către Institutul Cultural Român, prin reţeaua institutelor culturale din întreaga lume. De asemenea, UNESCO România a inclus Hektomeron în programul manisferărilor prilejuite de aniversarea a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO. Evenimentul este susţinut de către Ministerul Culturii.

Eveniment: ZIUA HEKTOMERON
Când: 21 iunie 2021, ora 19:00 – 22 iunie 2021, ora 20:30
Unde: Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova
Bilete: intrarea este liberă

Hektomeron. Sorin Leoveanu. regia Charles Chemin. Franța

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, unul dintre cele mai importante teatre din ţară, cu o tradiţie de peste 170 de ani şi cu o activitate internaţională de prestigiu a lansat proiectul internaţional HEKTOMERON, un mesaj universal al speranţei.

Naţionalul craiovean este o instituţie culturală românească de prestigiu a cărei lungă şi bogată istorie de 170 de ani a culminat cu spectacolele legendare ale lui Silviu Purcărete, prezentate în cadrul celor mai importante festivaluri de teatru din întreaga lume dar şi cu imensul succes internaţional al Festivalului Shakespeare, care aduce în România spectacole de pe cinci continente, la fiecare doi ani.

Acum, cu o viziune contemporană, teatrul abordează perspectivele prezente şi viitoare, adresându-se unui spectru din ce în ce mai larg de public, în conformitate cu provocările actuale.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările