Sezonul soldurilor. Ghidul cumpărătorului de haine la preţ redus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amploarea reducerii trebuie afişată vizibil, pentru a putea fi controlată de autorităţi
Amploarea reducerii trebuie afişată vizibil, pentru a putea fi controlată de autorităţi

De la 15 ianuarie la 15 aprilie, comercianţii pot să-şi lichideze stocurile cu articole specifice sezonului rece, astfel că practică reduceri anunţate în prealabil la primărie.

Pe lângă promoţiile şi reducerile practicate în general în această perioadă, comercianţii mai au la dispoziţie, începând de astăzi, o nouă metodă de accelerare a vânzărilor: soldarea.

Este o metodă de lichidare a stocurilor cu articole de iarnă (în special mănuşi, fulare, căciuli, paltoane şi încălţăminte), astfel că ne putem aştepta la reduceri masive de preţuri.

Comercianţii trebuie să anunţe în prealabil la primărie faptul că intenţionează să practice soldări, astfel că, pentru a afla unde găsiţi preţuri reduse, cel mai bine este să vă adresaţi autorităţii locale.

Pentru a fi acceptată ca soldare, comerciantul trebuie să facă dovada că a achitat furnizorului contravaloarea mărfurilor expuse şi că nu le va vinde mai ieftin decât suma achitată şi, de asemenea, trebuie să-şi ia angajamentul că este o lichidare de stoc, respectiv că nu va repeta această metodă de vânzare cu alte mărfuri din aceaşi categorie.

Ca în fiecare an, soldările se practică în perioada 15 ianuarie – 15 aprilie pentru articolele de iarnă şi în perioada 1 august – 31 octombrie pentru articolele de primăvară-vară.

Ce putem găsi la soldare

Pot fi supuse operaţiunilor de soldare numai produsele nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier. În această categorie se încadrează grupe de produse cum ar fi (dar fără a se limita la): confecţii inclusiv blănărie, pielărie, produse de marochinărie şi galanterie, tricotaje, ţesături, încălţăminte, articole sport-turism, cosmetice, aparate de încălzire şi climatizare, ventilatoare, precum şi alte produse similare.

Vânzarea de soldare este intens practicată în ţări ca Franţa, Germania sau Spania, cu avantaje importante atât pentru comercianţi, cât şi pentru consumatori.

Ce este preţul de referinţă

Orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse sau servicii identice. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului nou (redus).

„Stocul de produse propus pentru soldare trebuie să fie constituit în prealabil în structura de vânzare respectivă, în spaţiile de vânzare şi depozitele structurii de vânzare, precum şi, după caz, în unul sau mai multe depozite ale comerciantului, cu cel puţin 15 zile înainte de data de debut a vânzării de soldare, şi nu va fi reînnoit după constituire sau în cursul vânzărilor de soldare“, se arată în normativele care reglementează acest tip de comerţ.
 


Capcanele reducerilor

În această perioadă de reduceri, magazinele se folosesc din plin de strategiile de vânzare, care îndeamnă clientul să cheltuiască cât mai mult. Cum recunoşti „şmecheriile“ folosite de comercianţi, dar, mai ales, cum să nu cazi în plasa lor? Paco Underhill, autorul cărţii „Why We Buy: The Science of Shopping/De ce cheltuim bani: Ştiinţa din spatele cumpărăturilor“, este unul dintre consilierii în vânzări care a dezvăluit câteva dintre tacticile de acest gen folosite cel mai des.

Două la preţ de unul
Ofertele promoţionale sunt adevărate borcane de miere pentru cumpărători, dar cel mai adesea alegerile de acest fel nu reprezintă o afacere bună. „Încercaţi să cumpăraţi în perioada reducerilor din magazinele cu ale căror preţuri sunteţi familiarizaţi. Aşa veţi putea să verificaţi dacă ceea ce este prezentat ca o ofertă de neratat se încadrează cu adevărat în categoria chilipirurilor“, recomandă Underhill.

Altă tehnică folosită are loc în timpul lichidărilor de stoc, când hainele ieftine sunt îngrămădite în zona din spate, puse claie peste grămadă, multe dintre ele şi fără etichete. Comercianţii ştiu că ne dorim să observăm cât mai repede preţul şi măsura, de aceea hainele aranjate corespunzător pe umeraşe sunt cele mai scumpe din magazin.

Reducerile noastre
Magazinele din România nu fac excepţie de la regulă. Sezonul reducerilor, deşi deschis oficial din ianuarie, a început mai devreme pe plaiurile autohtone. În magazinele Kenvelo, campania de reduceri a debutat pe 26 decembrie 2013 şi se va încheia pe 15 ianuarie 2014. Retailerul a redus la jumătate preţurile la raft pentru blugi sau pulovere.

Promoţii de 40% sunt oferite de către toate brandurile Inditex prezente în România, precum Zara, Pull&Bear sau Stradivarius, unde o pereche de pantofi poate fi cumpărată în prezent cu 170 de lei. La Pull&Bear, sacoul masculin se vinde la 230 de lei, preţ redus cu 170 de lei, spre exemplu. Brandul spaniol Mango a redus preţurile încă de la finalul lunii decembrie, cu 50% la toate piesele din magazin, iar la H&M se pot găsi reduceri de până la 60%. Sânziana Boaru
 


Soldările în ţară

** La Timişoara, 15 firme au anunţat solduri pentru următoarea perioadă. Cei care nu au depus notificarea şi fac soldări pot fi sancţionaţi cu amenzi între 200 şi 1.000 de lei.
** Doar patru comercianţi din Ploieşti, dintr-un mall recent deschis în oraş, au depus la registratura Primăriei notificări prin care anunţă campania de reduceri care începe pe 15 ianuarie. „Teoretic, magazinele care intră în perioada de soldare trebuie să anunţe acest lucru, prin completarea unui formular de notificare. Dar tot legea permite comercianţilor să ocolească această formalitate prin anunţarea unor promoţii şi nu a unor vânzări de soldare. Aşa se face că cererile sunt foarte puţine în fiecare an“, ne-a spus Evelina Nicolae, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Ploieşti.
** La Satu Mare au fost depuse la Primărie cinci cereri pentru perioada de soldare.
** Cluj-Napoca este oraşul cu cele mai multe magazine pregătite. Aici au depus solicitare 24 de firme pentru un număr de 39 de magazine.  Produsele care se vor vinde la preţuri de soldare sunt în general articolele de îmbrăcăminte, încălţăminte, electrocasnice, electrice etc.
** La Primăria Piatra Neamţ nu era înregistrată, până ieri, nicio solicitare din partea comercianţilor pentru perioada de soldări.
** La Sibiu, opt magazine au depus până acum cereri la primărie, însă acestea pot fi depuse în continuare. „Sunt opt puncte de lucru care s-au înscris deocamdată la această sesiune de soldări, dar se pot înscrie pe toată perioada sezonului prin depunerea unei cereri cu 15 zile înainte de începerea perioadei de soldare“, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.
** O singură firmă din Focşani a notificat primăria municipiului cu privire la faptul că va practica reduceri de preţuri în perioada soldărilor. Mai multe magazine din oraş au afişat pe geamuri că vor face reduceri substanţiale la obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Primăria Focşani va demara controale, iar persoanele care nu au respectat obligaţia de a notifica instituţia cu privire la soldări sunt pasibile de amenzi.
** Niciunul dintre comercianţii din Zalău nu şi-au exprimat, oficial, intenţia de a oferi cumpărătorilor reduceri substanţiale de preţ la produsele de sezon.
** La Primăria Galaţi au ajuns până la 31 decembrie 2013 doar două notificări: H&M şi Billa.
** Niciun comerciant nu a depus cereri de soldare în municipiul Deva, au informat reprezentanţii Primăriei. De asemenea, aceeaşi situaţie se înregistrează şi în Hunedoara. În anii trecuţi, pentru reducerile anunţate de la mijlocul lunii ianuarie, se primeau 3-4 cereri, dar în prezent, comercianţii nu au mai depus solicitări, anunţă autorităţile locale.
** Până în acest moment, şase magazine din Arad şi-au anunţat soldările. Pentru fiecare sezon, numărul agenţilor economici nu a fost mai mare de 10, şi e vorba mereu cam de aceleaşi magazine.
** În municipiul Slatina au depus cereri pentru soldări, până ieri, două firme: Billa şi Madam Shop.
** La Vaslui, doar trei comercianţi au anunţat că participă la perioada de soldare. Este vorba de un magazin de încălţăminte, unul de haine şi unul de electrocasnice.
Grupaj realizat cu sprijinul corespondenţilor locali „Adevărul“

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite