Anul 2019, cel mai bun pentru ecosistemul de startup-uri din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2019 are deja toate atributele unui an de referinţă pentru dezvoltarea ecosistemului local de startup-uri. Acesta a crescut în 2019 şi a atras interesul investitorilor externi, astfel că finanţarea startup-urilor s-a diversificat şi a devenit mai accesibilă, arată o analiză realizată de EY România.

Numărul startup-urilor a crescut în acest an cu peste 20% faţă de anul anterior, fie că avem în vedere startup-uri noi sau idei mai vechi, aduse la suprafaţă de prospectarea acceleratoarelor din România. Iar finalul anului curent aduce veşti şi mai bune: o a doua investiţie Serie A după UiPath, primită de FintechOS, şi alte companii care sunt în negocieri tot pentru o investiţie Serie A (AlphaBlock şi TypingDNA).

Vorbind despre indicatorii de ecosistem, investiţia medie pe runda de finanţare a crescut cu peste 20% datorită numărului mare de investiţii „Seed” de peste un milion de euro şi, în special, a finanţării obţinute în decembrie de FintechOS. Creşterea valorii medii a investiţiei pe rundă este cu atât mai valoroasă pentru ecosistem, deoarece tot în cursul anului 2019 s-au făcut cele mai multe investiţii mici de tip „Seed” din istoria ecosistemului. Pentru analiza indicatorilor, nu au fost folosite datele UiPath, care ar fi modificat aceşti  indicatori către valori asemănătoare cu cele din piaţa din SUA.

Principalul hub pentru finanţare este Bucureşti, ţinând cont de numărul startup-urilor active şi de programele dedicate lor. Mai mult, alţi factori importanţi de aici sunt forţa de muncă digitală şi numărul mare de companii de tehnologie.

În ceea ce priveşte fuziunile şi achiziţiile (M&A), deşi se menţin semnificativ mai mici  comparativ cu Europa de Vest, corporaţiile rămân cei mai relevanţi cumpărători pentru fondatorii de startup-uri. Companiile româneşti sunt vândute în etape de dezvoltare premature, în principal către cumpărători din afara României. Prin urmare, din perspectiva M&A, se simte lipsa unei experienţe cu un IPO. Piaţa bursieră locală, deşi deschisă, nu reuşeşte să devină atractivă pentru companiile locale.

Ca să înţelegem contextul investiţional actual, Europa de Vest este, în prezent, mai atractivă decât în urmă cu 10 ani. Europa de Est este considerată a doua cea mai atractivă regiune pentru investiţii la nivel global. În acest context investiţional pozitiv, România ar trebui să profite de a doua cea mai mare economie din Europa de Est şi de o lungă tradiţie în domeniul IT, pentru a capta cât mai mult din fluxul de investiţii în tehnologie.

Creşterea ecosistemului de startup-uri din România este vizibilă, în linie cu tendinţele ţărilor din Europa de Vest. Avem un unicorn care s-a remarcat, dar distanţa dintre acesta şi următorul loc este foarte mare. Pentru a reduce decalajul, investitorii şi companiile din România trebuie să depună un efort mai intens ca până în prezent.

Se anticipează că 2020 va aduce multe surprize plăcute. Rămâne însă de văzut dacă evoluţiile economice la nivel global vor permite menţinerea sau, de ce nu, creşterea ritmului de dezvoltare şi implicare într-un ecosistem tot mai efervescent, dispus să se adapteze rapid în ecosisteme din Vestul Europei şi din SUA.

Poate România să genereze noi poveşti de succes, precum UiPath?

Tabloul de bord al anului 2019:

  • Peste 1.500 de startup-uri şi expansiuni, business angels, fonduri de capital de risc şi fonduri de capital privat
  • Peste 100 de investitori activi
  • 1 miliard de dolari investiţiile totale în ecosistem la nivel istoric
  • 680 mii de dolari investiţie medie per rundă (excl. UiPath)
  • Modele de afaceri preferate: Software pentru întreprinderi, Fintech, securitate şi recrutare
  • Perspective privind viitoare tendinţe: AI ca principală tehnologie revoluţionară în toate sectoarele de activitate
  • Perspective de creştere: EY anticipează că startup-urile finanţate cu capital iniţial de peste 1 milion de dolari vor începe să lanseze runde de finanţare de categoria A
  • Noi surse de finanţare: EY anticipează că fondurile existente vor atrage capitaluri suplimentare şi că se vor lansa noi fonduri de investiţii cu capital de risc şi capital privat finanţate de EU pe piaţa românească

Selecţie de startup-uri cu investiţii active

Software pentru întreprinderi

  • UiPath
  • DocProcess
  • Roboself
  • SWAZM
  • Questo
  • Blugento

FinTech

  • FintechOS
  • SymphoPay
  • FINQware
  • Beez
  • Instant Factoring
  • Smart Bill
  • AlphaBlock

Recrutare

  • SmartDreamers
  • Happy Recruiter
  • MEDIJobs
  • Undelucram
  • Jobful

Securitate

  • TypingDNA
  • Cyscale
  • SecurifAI
  • Pentest-Tools.com

Marketing

  • InnerTrends
  • MorphL
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite