Apa are nevoie de promovare?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO pexels.com
FOTO pexels.com

Apa este singurul element fără de care nu putem supravieţui, o regăsim în tot ceea ce ne înconjoară şi mai ales, chiar noi suntem apă. Atunci, dacă apa este unul din elementele esenţiale vieţii, de ce are nevoie de promovare?

Vorbim aici despre apa îmbuteliată plată în principal, a cărei tendinţă de consum se află în continuă creştere datorită condiţiilor de trai, dar şi datorită elementelor ce intră în compoziţia acestei ape, deoarece fiecare izvor este diferit şi aduce diferite beneficii.

Este mai mult decât evident faptul că orice apă naturală îmbuteliată pe care o regăsim pe piaţă îndeplineşte reglementările şi se încadrează în normele admise, însă aici intervine alegerea unui anumit brand. De ce suntem fideli unui anumit brand? Ce ne face să iubim o anumită apă îmbuteliată dacă toate sunt bune conform reglementărilor?

Ei bine, apa plată este cea mai bună băutură, atunci când apare senzaţia de sete. Totuşi, au apărut numeroase discuţii pe această temă, mai ales cu privire la consumul de apă al unui bebeluş. Într-adevăr, pentru a putea fi consumată de un bebeluş, o apă plată trebuie să îndeplinească anumite condiţii din punct de vedere al compoziţiei. Acest fapt ar putea deveni un mare as în mânecă pentru marketing. Dar atunci când deja toate apele comunică acest lucru? Atunci când toate apele sunt bune pentru consum? Cum facem alegerea?

Fiecare brand în parte îşi alege o direcţie sau mai multe, important este să fii primul care o adoptă. Majoritatea brandurilor de apă se concentrează pe o comunicare ce presupune un stil de viaţă sănătos, asocieri cu sportul, endorseri şi mai ales campanii de CSR. Ne concentrăm pe o comunicare ce aduce în prim plan întreţinerea sănătăţii organismului.

La prima vedere pare că marketingul în această industrie nu prea ar avea ce face, dar nu este deloc aşa. Dacă apa este un element ce se vinde de la sine pentru că este esenţial vieţii, atunci trebuie să ne concentrăm asupra unor nevoi complementare ale consumatorilor şi mai ales asupra ocaziilor de consum.

Avem mai multe segmente de consumatori, bebeluşii, copiii, adolescenţii, adulţii şi vârstnicii. Dar există consumatori cu obiceiuri de consum diferite. Ei bine, aici intervine inovaţia. Vom începe cu bebeluşii, care pe lângă faptul că trebuie să consume o apă cu un nivel scăzut de nitriţi, trebuie să fie şi ţinută în ambalaje corespunzătoare şi practice. Aşadar, ne putem gândi la un ambalaj care să ţină apa în condiţii de igienă ridicate, care să fie uşor de transportat şi utilizat.


FOTO pexels.com

Mama si copil foto pexels.com

Dacă luăm în calcul copiii, atunci trebuie să luăm în calcul activităţile zilnice ale copiilor şi să ne gândim la un ambalaj ce ar putea să le vină în ajutor. Astfel, ne gândim la o sticluţă cu un format practic, respectiv un litraj mic pentru a putea fi transportată cu uşurinţă, un capac sport şi mai ales un capac care să nu curgă. Dacă ambalajul aduce şi un personaj iubit de copii, atunci putem spune că ne bucurăm de un succes sigur.

Dar inovaţia nu se rezumă doar la ambalajul atractiv şi practic, ci şi la obiceiurile de consum. După cum ştim femeile şi bărbaţii au obiceiuri diferite. Dacă ne gândim la sexul femeiesc, implicit ne gândim la un stil de viaţă sănătos, cu o deosebită atenţie acordată siluetei. În aceste cazuri, apa plată este cea mai bună soluţie când vorbim de hidratare, nu îngraşă, se procură uşor, dar uneori apare sentimentul de saturaţie şi apare nevoia de altceva, de ceva nou. Apare dorinţa de a schimba acel gust clasic al apei. O alternativă sănătoasă a sucurilor carbogazoase poate fi apa aromatizată cu diferite tipuri de citrice. Adăugând lămâie, portocală, grapefruit sau alte tipuri de citrice în apă, se obţine o băutură răcoritoare, sănătoasă, care furnizează puţine calorii şi mulţi nutrienţi benefici pentru sănătate. Astfel, o băutură optimă pentru sexul feminin care se încadrează în categoria consumatorilor care doresc ceva pur şi curat, consumatori cu un stil de viaţă sănătos. Sexul frumos va alege apa aromatizată pentru a înlocui o băutură cu un nivel ridicat de calorii, o băutură dulce, ceea ce face ca apa aromatizată să fie o alegere mai sănătoasă.

Acum să ne gândim la obiceiurile de consum ale sexului bărbătesc, cu un stil de viaţă activ, ce preferă activităţile sportive. Atunci pentru a veni în ajutorul acestora, putem lua în calcul o apă îmbogăţită cu vitamine pentru a-i susţine în efortul depus. Astfel, apa poate fi îmbogăţită cu vitamine şi minerale ce ar putea fi o modalitate eficientă de hidratare şi de a obţine nutrienţi cu un conţinut caloric foarte scăzut sau chiar zero.


FOTO pexels.com

Barbat care bea apa foto pexels.com

Iar aceasta nu este tot, pe lângă obiceiurile de consum şi diferitele segmente de consumatori, trebuie să luăm în calcul plasarea, locaţiile în care se comercializează. Aşadar, aici revenim din nou la aspectul ambalajului, forma, materialul şi litrajul. Ulterior, urmează să luăm în calcul transportul, iar aici apar modalităţile de ambalare cât mai practice şi cât mai eficiente la raft. Da, aşa este, expunerea la raft devine una dintre cele mai importante probleme. Trebuie să ne studiem foarte bine concurenţii principali şi să vedem cum putem aduce produsul nostru în prim plan la raft. Prin folia de bax rezistentă şi cu un design atractiv, de preferat este să completăm baxul cu un mâner care să facă transportul mai uşor. Dar asta nu e tot, există multe alte materiale de expunere ale produselor la raft, precum un neckhanger cu mesaje atractive, standuri practice şi cu un design cât mai ieşit din comun.

Aşadar, am luat în calcul câteva elemente cruciale în vederea inovaţiei în ceea ce priveşte apa, una dintre cele mai importante resurse naturale existente. Ceea ce ne aminteşte faptul că în această industrie suntem dependenţi de o resursă naturală, care ar trebui conservată şi consumată cu atenţie pentru a nu risca să ne confruntăm cu epuizarea resursei sau cu o apă a cărei calitate lasă de dorit.

Cu toate acestea, cel mai important lucru rămâne condiţia de a fi primul şi deoarece creativitatea nu este infinită, întotdeauna există o sursă de inspiraţie, să încercăm să ne inspirăm din domeniile care nu au legătură cu cel în care noi ne desfăşurăm activitatea. Atunci apar cele mai bune idei de campanii de marketing. De asemenea, nu trebuie să uităm că vorbim de apă şi nu trebuie să neglijăm importanţa acesteia în viaţa de zi cu zi.

Iulia Mişcu
linkedin.com/in/iulia-miscu-84993ba6/

iulia miscu
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite