Afaceri

articolul anterior articolul urmator

Braiconf vinde terenul fabricii de la Brăila către Kaufland şi investeşte 9 milioane de euro într-un sediu nou

1
5 Mar 2021 11:34:09
Autor: Melania Agiu
Foto: Facebook Braiconf
Foto: Facebook Braiconf

Producătorul de textile Braiconf vrea să îşi vândă terenul pe care funcţionează în prezent către Kaufland România, la un preţ de peste 7 milioane de euro şi să investească aproape 9 milioane de euro într-un nou sediu, care va fi tot în Brăila.

Potrivit unui comunicat al companiei, decizia de a reloca fabrica de la Brăila este parte a unui amplu program de investiţii în noua strategie de business pe termen lung a acţionariatului majoritar al companiei, care doreşte să investească în modernizarea celebrei mărci româneşti şi a tuturor componenetelor din jurul său: sedii, linii proprii, resursă umană, transmite News.ro. 
 
”Noul sediu al fabricii Braiconf va rămâne în Brăila, iar managementul analizează două opţiuni: fie renovarea unei clădiri istorice, fie o construcţie nouă pe un teren dintr-o zonă centrală. Braiconf va supune aprobării acţionarilor în cadrul AGA care va avea loc în data de 12 aprilie 2021 vânzarea terenului cu o suprafaţă de 10.000 mp, pe care se află fabrica actuală, către Kaufland România, la un preţ de peste 7 milioane de euro", a informat Braiconf.
 
Sursa citată menionează că, în cadrul aceleiaşi AGA a Braiconf, se va supune votului acţionarilor şi aprobarea unei investiţii în valoare de aproape 9 milioane de euro pentru noul sediu al fabricii, clădire, utilaje, echipamente.
" Avem planuri pe termen lung care au ca scop profitabilitatea business-ului. Vrem să investim în clădiri, să avem spaţii de muncă frumoase, antrenante, în utilaje şi echipamente, pentru a eficientiza toate procesele de producţie.
 
Decizia de a vinde terenul şi actuala clădire a fabricii face parte din planul de extindere pe care ni l-am asumat în noua strategie a mărcii Braiconf şi ne bucurăm de interesul pe care un jucător important precum Kaufland România l-a arătat acestei achiziţii", spune Silviu Dumitrache, preşedinte Braiconf.
 
Conform datelor transmise, în acest moment, managementul companiei analizează 4 clădiri istorice de producţie şi 4 loturi de teren în zona centrală. 
 
”Ne-am dori foarte mult să reuşim să renovăm una dintre aceste clădiri istorice, să o transformăm în noul sediu Braiconf şi astfel să o redăm comunităţii, să o readucem la viaţă. Braiconf înseamnă tradiţie, înseamnă istorie, dar şi adaptare la prezent şi simţim că s-ar potrivi să aducem o clădire istorică la viaţă şi să completăm prin arhitectură tot ce simbolizează marca noastră. În prezent analizăm aceste opţiuni şi, până la finalul lunii martie, vom lua o decizie", mai spune Silviu Dumitrache.
 
Relocarea fabricii Braiconf se va realiza în decurs de aproximativ doi ani, timp în care compania va efectua operaţiuni paralele de pregătire a noului sediu şi continuare a producţiei în actuala incintă. 
 
Acţionarii majoritari Braiconf anunţă un plan investiţional semnificativ, ca în toate segmentele lor de activitate, un exemplu fiind compania Electroargeş, pentru care în ultimii trei ani s-au realizat investiţii de peste 6 milioane de euro din surse proprii. Compania înregistrează o producţie anuală de peste 800.000 cămăşi pentru mărci precum Braiconf, Eton, Porsche, Cartier, Harmont&Blane, Hermes, Kenzo, LVMH şi alţii.
 
Noua strategie Braiconf include şi schimbări în zona liniilor de producţie şi a colecţiilor, care vor fi anunţate în perioada următoare. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Serban Mihaila
5.03.2021, 11:56:36

Informatia este usor neclara.... Vorbim de relocarea SEDIULUI, ori a fabrici? Ma gandesc ca sediul ar putea sa functioneze intr-o cladire istorica restaurata, initiativa laudabila, de altfel.... Dar fabrica???

+2 (2 voturi)
Modifică Setările