Cătălin Botezatu îşi vinde prin Kaufland colecţia de haine inspirată de Sărbătorile de Iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botezatu Kaufland

Designerul român Cătălin Botezatu a creat exclusiv pentru clienţii Kaufland România prima colecţie-capsulă. Denumită Style by Cătălin Botezatu, noua colecţie este inspirată din universul Sărbătorilor de Iarnă.

Designerul român Cătălin Botezatu a creat o colecţie de haine inspirată de Sărbătorile ale copilăriei, pe care o va vinde prin retailerul Kaufland.  Colecţia cuprinde tricouri cu imprimeuri vesele, de la reni cu papion, la braduleţi cu emoji, dar şi diferite modele de lenjerie intimă comodă şi lejeră. Toate piesele sunt personalizate cu logo-ul celebrului brand de modă. 

„În momentul creării colecţiei de Crăciun, am avut în gând sărbătorile de iarnă ale copilăriei, cu brazi împodobiţi magnific, troiene de zăpadă, colinde şi multă fericire. <<Create cu dragoste, pentru a fi purtate din dragoste>> este motto-ul colecţiei. Aceasta reuneşte piese care pot fi cadoul ideal pentru persoana iubită sau chiar un rasfăţ personal binevenit pentru fiecare client Kaufland, indiferent de vârstă”, spune designerul de modă Cătălin Botezatu. 

Hainele din colecţia semnată de Cătălin Botezatu pentru Kaufland sunt confecţionate 100% în România. Prin această colaborare, Kaufland continuă angajamentul de a demara parteneriate locale, dezvoltarea acestora fiind o prioritate permanentă pentru companie. 

„În România, potenţialul de extindere a portofoliului cu parteneri români este încă foarte mare, iar acest lucru ne bucură în mod deosebit. Colecţia Style by Cătălin Botezatu reprezintă începutul unei frumoase colaborări. Vom continua împreună să pregătim şi alte surprize clienţilor noştri pentru anul următor”, a declarat Valer Hancaş, Manager Corporate Affairs & Comunicare, Kaufland România. 

Pe lângă semnătura celebrului designer român, piesele se remarcă prin calitatea materialelor, selectate pentru a asigura un maxim de confort: combinaţii de 92% bumbac şi elastan, accesorii de elastic dantelat sau personalizat. Cromatica hainelor poartă veselia sărbătorilor de iarnă, combinând roşul, albul şi negrul .

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite